N-am mai scris de cateva zile dar de trait, am trait. Am fost asa si asa cu satisfactia privind vindecarea. Parca razboiul mi-a stricat convalescenta, cam asa simt, de parca universul se misca in functie de mine. Ma refer la faptul ca egoul (identificarea minții cu ea insasi ca fiind ceea ce crede ea despre ea) mereu gaseste nemultumiri si critica realitatea.
Daca nu era chestia aia, era mai bine, daca nu asa era asa si tot asa. Adevarul ca viata merita traita realist, adica sa luam lucrurile asa cum sunt desi e greu, e al naibii de greu sa nu te miri, revolti, indignezi, protestezi, sa incerci sa schimbi, sa șuntezi, pasezi, pacalesti etc
E razboi, ooook hai sa accept si sa „let it be” realitatii sa se infațiseze prin razboi daca tot e razboi. Asa de simplu mi-ar placea sa fie acceptarea realitatii si luarea lucrurilor asa cum sunt ele si nu asa cum am vrea noi sa fie, sau asa cum crede mintea mea ca era ok sa fie.
M-a scos din sarite razboiul dupa ce m-a si infricosat. Nu aveam chef de el si trebuie sa accept ideea ca este si ca proximitatea mea e toxică.
Toata aceasta mixare a stirilor m-a lipsit de imaginea idilica a vindecarii de-a sta la pat cu netflixul si cu cartile mele dragi. Asa arata convalescenta in mintea mea si faptul ca mi-a fost alterata, m-a facut mai putin joviala, dar in biosul meu lucrurile totusi s-au miscat.
Am patit-o intru-una din zile, mi-am cumparat un pasament special de pus peste taietură ca sa pot face duș scurt si cand sa-l desprind se lipise. Am facut o reactie vagală si-am retrait o amintire din clasa a 3-a cand dupa operatia de apendicită mi s-a desprins pansamentul si mi-am vazut rana usor sangerandă si dupa am povestit prietenilor mei ca facusem ceva interzis, misterios, periculos si important. Nu ma mai gandisem la acea amintire de zeci de ani si am retrait-o fulger in baie in timp ce m-am speriat ca mi s-a lipit celofanul de operatie. Imaginati-va celofan alimentar lipit peste o mamaliga rece si veti obtine imaginea operatiei mele cu celofanul peste ea. Am avut sentimentul ca celofanul sufocă operatia, ca nu mai are aerisire, ca s-a lipit de „gardul de protectie” pus de chirurg si ca vai ce ma fac. Mi-a scazut tensiunea brusc, m-am albit la față (de fapt am simtit raceala ala care te cuprinde cand te albesti) si am simtit o scadere in densitatea corporala ca si cum ma rarefiam in masa corporala si ma transformam in nor. Exact cum simtim ca e un nor cam asa si eu. De fapt ma refer la qualia cu care percepem norul si cea de reprezentare si reconstituire. Noroc ca mi-am dat seama ce se intampla, dupa care m-am tinut de pereti pana m-am intins pe pat si unde am inceput respiratia de „resuscitare” care mi-a reusit.
In ultimile 2 zile am puternice senzatii in operatie. Unori am sentimentul ca furnici electrice ma populeaza acolo iar noaptea mi se pare ca cineva mi-a strecurat o catarama metalica in gât. Nu-i usor ca intr-un corp facut din carne ascultatoare, sa simt ca am o catarama metalica in gat, mai ales ca n-o am dar o simt. Dar, csf, ncsf probabil asta e vindecarea.