Mă gandeam azi cum am parcurs drumul „carne speriată-carne tăiată-carne indurerata-carne ingrijita-carne sudată-carne vindecata”. De ce cuvantul „carne” si nu unul mai academic? Pentru ca vocea mea interioara asa prefera, cica sunt facuta din „carne vie”.
Eu si carnea mea suntem una, „eu” sunt partea vie din carne, iar carnea este forma in care viul locuieste.
Adevarul e ca sunt bine si mi-a priit foarte mult timpul ăsta de vindecare si mai ales de perlaborare. Am avut multe momente cand , in contact cu mine fiind zambeam la modul in care gandeam despre ce simteam si mi-a venit ideea de a transmite mostre multe, dese si mici cum face ucranianca care sta intr-un subsol. N-o sa fac asta, desi ar fi fost interesant sa vedeti cat de luxurianta poate fi procesarea stimulilor interni si externi in timp ce stai si le acorzi atentie. Ce scriu eu aici sunt firimituri de gandire si traire.
Ah, sa va zic, aseara am stranutat prima oara dupa operatie. Trebuie sa va zic ca eu ador sa stranut si acord mare atentie stranuturilor de cate ori pot pentru ca-mi place senzatia dar si pentru ca studiez mecanismele astea de reglaj, stranut, sughiț, cascat, eructat, tușit etc Deci ziceam ca m-am rugat Dumnezeului meu interior si implicit si celui de pe peste tot sa nu stranut, pentru ca stranut turbo si tornada si ma temeam sa nu-mi rup carnea si sa ma imprastii pe pereti. Stiti cat am moșit nonstranutul? Mult, foarte mult. Ba chiar am respirat preventiv non-strănutistic (nu, nu exista termenul, dar l-am adaptat eu putin), astfel incat au trecut 7 zile fara nici picior de stranut. Iar aseara, ceva-ul ăla care a păzit si autorizat stranuturile, a autorizat un stranut de magnitudine 2 din 10. Unul finuț si delicat dar a iesit si-a scuturat gatul, dar gatul a rezistat. Stiti cat am jubilat si cat m-am bucurat? Mult si cu fiori de recunostinta si bucurie. Da, am sarbatorit primul stranut dupa operatie, prima proba de grea incercare pe care am trecut-o. Si ce sa vezi? Azi mi-au venit 2 stranutiri autorizate intern de magnitudine 4, aproximativ, motiv pentru care m-am pus sa va scriu textul asta. Stiu, lumea e dominata de Nato si refugiati, suntem in criza si eu ma bucur de rezistenta la stranut. Dar ce pot sa fac, fiecare zi de viata conteaza si daca azi stranutul e evenimentul cel mai misto al zilei, apoi ma bucur de asta. Voi, va mai bucurati sper?