Maria si flirtul

Cu permisiunea unei cliente si cu increderea ei in mine, va voi relata si prezenta o experiență adversă din copilăria ei, precum si impactul long term in viata „Mariei”.
Vă reamintesc ca „experiență advresă” din copilarie inseamna o gama mare de experiente in care copilul este subiect sau martor. Totalitatea experientelor adverse ne formează/deformează si ele constituie azi „trauma copilăriei” la care lucram in terapie pentru a ne „descuia” lucrurile si-a ne debloca potentialul de viață.
Bun. Ha sa vedem in linii mari clienta mea e realizată profesional, singură, workoholică, dornica de o relatie dar blocata in dorinta de ani grei pentru ca nu face nimic in acest sens.
Si cum am pieptanat noi lucruile introrcandu-le pe toate partile am ajuns la concluzia ca pentru ea flirtul este o enigma. Numai cuvantul si-i provoaca sufocare si-o duce cu gandul la zone intunecate. Flirtul i se pare inutil, complex, imposibil de realizat, o ciudatenie si ceva care ii produce o stare proasta. Hm. Trebuie sa recunosc ca arta subtila a flirtului vine dintr-un rafinament al comunicarii, al constiintei de sine si dintr-un instinct al sentimentului ca joaca e un rost al vietii de cand ne nastem si pana murim. Si pentru ca joaca, jocul, jocurile sunt atat de importante, e normal sa ne slefuim capacitatea de-a flirta umoristic, romantic, sexual, amical, financiar si chiar cu propria moarte. Pe scurt, unii oameni sunt mai buni la flirt iar altii ceva mai stangaci, dar per total micul flirt care poate duce la marele flirt care poate duce la negocieri il cam stim toti, chiar avem un instinct pentru asta. Acest instinct vine din zona de-a face complimente si de-a stii sa le primesti, de-a glumi fin si-a ne juca cu sensurile si cuvintele.
In fine, una peste alta eu m-am mirat ca Maria nu poate intelege flirtul si ca o blocheaza, o deruteaza si o face sa evite tot ce tine de aceasta zona. Mai mult ea si-a perfectionat o infatisare neutra cu tot cu haine si look ca sa nu cumva sa dea de banuit cuiva si s-o ciupeasca cu vreo tachinare, desi paradoxal si-a dorita asta fierbinte si fara speranta. Asta pana a venit la terapie 🙂 ) pentru ca de acum isi doreste oficial si iese din dilema „vreau dar nu pot”, „pot dar n-am curaj”.
Teoretic vorbind Maria n-ar trebui sa nu poata intelege flirtul si acesta sa o sperie si blocheze si sa fie un spectru bau bau al oricarei intalniri cu oricare din barbatii terrei. Cand se intampla asa, miroase a experiente adverse. Bun, precum detectivii, avem crima si nu avem criminalul:) asa ca plecam in calatorie in trecut sa bâjbâim in trecut sa gasim acul in carul cu fân. Sa nu credeti ca o experienta adversa a copilariei e vreo zi cu moț in calendar sau ca cineva ti-a facut si vreo poză si ca exista vreun album cu experiente adverse. No, asta e menirea fiecarui om de-a cauta si de-a gasi acele experiente care se pot dovedi a fi cauze.
Discutiile mele cu Maria au fost ample si profunde dar incerc sa schitez zig zagul ideilor mele cu ea, ca sa ajung unde trebuie: -am vorbit de scopul jocului la copil. De ce se joaca copiii, ce ar fi jocala copiilor, ce obtin copiii de la joaca. Si chiar daca copiii cresc si lasa jucariile si joaca in urma, jocul tot continua. -am discutat etapele ei ludice (de joc si joaca) de-a lungul vietii pana la varsta la care este ea (35+) -m-am intrebat daca flirtul n-ar putea trece drept una din modalitatile de joaca a oamenilor-am stabilit ca flirtul este o forma de-a ne cunoaste intre noi, de-a ne testa fie disponibilitatea de a glumi, vorbi. Flirtul verifica amabilitatea dar si disponibilitatea fie temporara fie permanenta a unui om. I-am zis asa, cu exceptia faptului de-a purta un tricou sau un panaou pe care sa scrii „eu sunt femeie disponibila sa intru intr-o relatie respectabila scurta sau lunga”, deci cu acesta exceptie oamenii nu se tăbară unul pe altul brusc cu intrebari „buna esti singură”? Sau o fac unii dar e cam brusc si femeile se cam șifonează de la bruschete, dorind ceva mai inductiv. Sa pleci de la vreme, sa faci o gluma fina, sa complimentezi ceva, sa faci o remarca filozofica despre vesnica siderație a barbatilor cu privire la femei intrecuta doar de contrastul ca, desi sunt siderati de noi, ne vaneaza pe unde ne prind. -ajunsa cu „logica” discutiei ca flirtul e un joc dar are rolul de-a face cunostinta unii cu altii si de a ne declara disponibilitatea ea a fost teribil de incurcata si ….. bang i-a venit o amintire „oarecare” din copilarie pe care mi-a spus-o.
V-o prezint aproximativ: „aveam vreo 6 ani, eram plecata undeva cu tata si el m-a pierdut. Eu nu am realizat ca m-a pierdut dar el cand m-a gasit era tulburat, speriat, mi-a tras o palma si m-a certat ca nu am ramas pe loc si ca i-am ingreunat găsirea. Ajuns acasa l-am auzit vorbind cu mama despre mine că-s proastă (calificativ folosit des pentru tot ce nu faceam bine). Ulterior, tata mi-a inscenat de cateva ori treaba cu pierdutul, adica ma lăsa undeva sa cred eu ca m-am pierdut, el statea ascuns si dupa ce verifica ca raman pe loc (pentru ca asa mi-a spus repetitiv sa fac) si dupa ce vedea de unde era ascuns ca plang, aparea si-mi spunea ca a fost un joc. Acel tată, in tembelismul paradigmei lui si-n parentingul vremii si conform moravurilor parentale n-a putut sa-si traiasca propria experienta ca a pierdut copilul (prima oara), n-a putut sa-si asume ca e dificil sa ai un copil si sa cresti copilul si ca el nu avea disponibilitate pentru copil si nici abilitati. Oamenii n-au abilitati dar nici nu stiu ca n-au. Deci tatal Mariei s-a speriat si a proiectat pe copliă furia lui, facand asta pentru ca la randu-i i s-a facut asta si e mult mai usor sa dai vina pe celalalt decat sa-ti asumi si sa tragi concluzii. Si pentru ca se considera un tata bun doar prin intentiile lui, a creat el marile jocuri de a simula pierderea si chipurile el se astepta ca Maria sa ia ce e bun in jocul lui. Adica sa si invete comportamente cooperante cu tatal daca se pierde, sa ramana pe loc, sa se considere proasta si sa astepte sa fie gasita. Pentru ca jocul tatalui a confuzat jocul si a ambiguizat totul, la Maria s-a amestecat totul in cap cu privire la gps-ul comunicarii ambigue. Sau, altfel spus cand simte ambiguitate „ea ramane pe loc pentru ca e proasta si trebuie sa fie gasita”. Si unde gasesti mai multa ambiguitate ca in flirt? ha? Fetita Maria a fost speriata de prima experienta, speriata ca si-a suparat tatal, speriata ca e proasta, speriata ca nu intelegea de ce e proasta, de ce sunt parintii suparati pe ea. Mai mult, la repetitia „jocului de-a pierdutul si de-a gasitul”, ei i s-a inscenat chipurile ca se pierde (ca si cum se pierdea de proasta ce era) dar de fapt tata o pierdea. Maria nu intelegea cum reuseste sa se piarda daca era atent stransa langa tata, dar tata o pierdea de fapt. Fetita de 6 ani stia ca nu vrea sa se piarda dar tot se pierdea, plangea pentru ca era in locuri straine si credea ca e mai proasta de fiecare data. Si apoi tata aparea si ii spunea ca a fost joaca. De unde naiba sa razi la asa ceva?? I s-a parut ca nici joaca n-o mai intelege. Si oricum ea n-a avut voie niciodata sa se joace cu copii, a avut interdictie la copii si acces numai la jucarii. Evident ca fiindu-i refuzati copiii ea a invatat sa citeasca la 3 ani si a strabatul drumul intelectualitatii cu mare viteza. Dar cat de mult poate ajunge diplomele si recunoasterea sociala sa acopere golul oamenilor si al dorului de-a te sti inteles de cineva si de-a avea prieteni buni, nu numai cunostinte si amici cu care tranzactioneaza superficialitati de tip small talk? Nici mama diplomelor si nici banii si nici prestigiul nu-ti pot umple dorul de-a da si de-a primi iubire si de-a te sti iubit de unul sau doi oameni care sa te cunoasca , sa te inteleaga, sa te respecte si sa te si placa si iubeasca. Acesta e paradisul oamenilor destepti si singuri, sa gaseasca oameni sinceri care sa-si iubeasca pentru sufletul lor si nu pentru titlu, functie, bani sau putere.
M-am lungit rau, dar postarea s-a scris singura. V-am prezentat „frumusetea” faptului de-a scotoci prin lada istoriei si-a gasi acele experiente care ne incuie cate o functie, cum a fost in cazul Mariei. Acele experiente i-au afectat o zona din ea, zona care a stagnat si care in consecinta ajunge sabotoare de viata prin refuzul flirtului si prin evitarea si eschivarea de la flirt de teama ca daca ar flirta, s-ar pierde. Si ar trebui sa stea pe loc sa vina „tata” s-o gaseasca si tata nu mai are cum sa vina si nici n-ar fi de dorit, iar barbatul cu care flirteaza pentru ca nu e tata, poate n-ar veni s-o gaseasca si ea ar ramane meduzata pentru totdeauna.
Draga Maria, ai sa vezi ca si daca vrei sa te pierzi, nu te mai poti pierde azi draga mea. Dar si daca te pierzi scoti google map si te duce unde vrei. Nu ai nevoie de nici un cvalaer sa vina sa te gaseasca si ai sa vezi ca flirtul chiar poate fi un joc social smecher mai ales cand ai citit miile de carti pe care le-ai citit. Iti reamintesc ca nu mai esti mica si ca azi a te pierde inseamna altceva decat la 6 ani. Suntem inca in proces, va dati seama ce reabilitare de joc si joaca voi face. dar imi va face o placere nebuna sa reabilitez jocul si sa curat ambiguitatea de intentii ticaloase, ca doar tatal ei e tatal ei, si nimeni altcineva. Noi, ăștilalți nu suntem tatal tau Maria. Azi esti adulta, desteapta si iubita de toti oamenii cu care lucrezi. Hai ca mai e putin si punem cap la cap toate cele ca sa poti sa te bucuri de viata, ca asta e miza. Ceea ce va doresc si voua.
Cat despre ticalosenia parentala…intr-o alta postare. Omul, atat a putut la vremea aia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.