Vorbeam ieri intr-o sedinta c-o clienta despre o experienta de-a ei din trecut si-am zis God, cate povesti de genul ăsta am auzit! Repetabilitatea acestui tip de poveste confirmă inca odata cat de bine intentionati suntem sa relationam in pofida faptului ca avem setarile by-default foarte diferite.
Si cand avem setarile de bază (atașamentul) diferite, daca setarile intre ele nu se pupă, putem sta in cap si-n limba ca nu putem relationa long term. Dar oamenii nu stiu asta, asa ca ….isi iau „bărbi” 🙁
Clienta mea Doina, isi facuse o prietena in facultate, pe Maria si dupa absolvire au mentinut legatura. Doina a fost niste ani intr-o relatie fara sanse, iar Maria s-a casatorit, a facut 2 copii si a plecat intr-o tara emancipata cu sotul si copiii. In pofida distantei Doina si Maria vorbeau „intre ele, ca fetele” tot timpul si, cu timpul Maria a inceput sa o piseze pe Doina sa plece din tara, sa mearga la ei sa stea pana isi gaseste job si sa stea arround , sa fie vecine si sa vezi ce viata minunata va fi aia. Din discutie in discutie, Doina (care la inceput nici n-a luat in seama) a inceput in momentele grele sa ia in considerare sa plece. Stiti cum e, Romania te ajuta sa vrei sa pleci, ba chiar te impinge de la spate prin ghiseele cu functionari nervosi degeaba, prin coruptia si prin sefii sociopați si directorii numiti politic si multe altele (stiti toata gama de românisme, nu?).
Azi putin, maine putin, hai ca Doina s-a lăsat convinsa de oferta misto; vino sa stai la noi acasa cat cauti job si cand gasesti job (te ajutam si noi) iti vei gasi locuinta aproape de noi si mama ce bine va fi. Zis si facut, isi ia Doina inima in dinti si pleaca. Doina fiind o persoana corecta, analitica, disciplinata, organizata, parolista, sufletista.
Si aterizeaza Doina intr-o casă cu 2 copii care tipau si urlau, tatal copiilor fara servici stand numai la calculator zombie, zi si noapte si Maria care mergea la job si care facea toata treaba cand venea acasa. Doina, si-a suflecat imediat manecile si s-a bagat sa vada de copii, sa faca curat, sa ajute la menaj si casa s-a insufletit. Dar, au trecut 3 zile si 30 de zile si nimeni nu se clintea din acest scenariu. Doina aducea vorba de jobul pe care trebuia sa si-l caute dar nu avea cand sa iasa din casa….pentru ca statea cu copiii (care erau mici) si pentru ca la capculator statea barbatul casei nebarbierit si care juca jocuri in retea non stop. Si toate discutiile pe care Doina cauta sa le prinda cu Maria sau cu sotul erau discutii ciudate „hai fată, doar nu vrei sa te duci sa faci menaj la altii, fa la noi, ce naiba, ca noi suntem prieteni”. Una peste alta, familia respectiva era dezorganizata din punctul Doinei de vedere si Doina a bagat-o rău pe maneca vazand „in ce familie nepotrivita” (in sensul compatibilitatii) a intrat si cat de greu urma sa fie situatia. Dupa inca niste luni in care Doina fierbea, plangea in camera ei si voia sa plece, situatia ajunsese bosumflata tare, in sensul in care Maria deja ii vorbea peste picior si rastit, pareau a nu se mai intelege deloc, Maria si sotul ii criticau toate deciziile si i se bătea obrazul ca e o nerecunoscatoare care a fost ajutata, primita in casa si ea o tradatoare nesimtita si cu ifose.
Acu, sa stiti ca asa s-a vazut situatia prin ochii Doinei si Doina mea s-a ingrozit de ce-a patit in acele luni in casa la acei oameni si traiul cu ei i-a subminat personalitatea putin la nivel de incredere in oameni si-n contracte de relatii. Intr-un final, Doina s-a smuls efectiv de acolo salvandu-se si si-a vazut de drum in viata cu tot cu invatatura de minte.
As vrea sa stiti, ca daca Maria era clienta mea, eu as fi auzit povestea semi-pe dos si Doina ar fi fost personajul negativ. Pentru Doina, Maria a fost cea care s-a dat prietna si prietenia lor de fapt nu s-a probat, n-a putut sustine traiul lor la comun.
Bine, daca ma intrebati pe mine e clar ca ele doua nu stiau cat de greu se pot „pupa” oamenii ca sa poata locui impreuna. Si ca, daca nu negociezi cu un om de dinainte chestiuni practice legate de : cine face mancare, cati bani sa puna fiecare la mancare, cine duce gunoiul, cum folosim baia si franghia de rufe, cum ascultam muzica si cum facem cumparaturi etc casa va deveni balamuc.
Familia Mariei era cum era, nu stam s-o criticam ca nu avem nici un drept. Oamenii isi fac casă si in casă se straduiesc si ei sa refaca scenariul social „de-a mama si de-a tata plus copiii” fiecare aducand cate o bucatica de casa de la el, plus ce-a mai vazut fengshuiul de prin filme. Si da, exista niste variatii si variante de cupluri si de case, cate „combinații de N luate câte K” exista. Astfel incat fiecare din noi daca „intram in familia altuia sa stam acolo un timp” va fi ingrozit de diferentele mici si mari dintre propria-i lui casa si casa altuia. De la obiceiul bautului cafelei de dimineata si pana la „unde lasi prosoapele dupa duș” sunt mii de faze si făzulețe mici care difera si care iti pot da aer de stinghereala in casa altuia.
Pentru Doina din povestea mea, care a stat cu un tată omniprezent in casă ca cocoșul cucurigu de dimineață si ca polițistul si inspectorul cartierului peste zi si ca pedagogul care dă stingerea seara, cand a dat Doina de barbatul Mariei stand in maiou si șort, nebarbierit râgâind si injurand si lasand copiii sa umble târâș cu mizerie si alte chestii prin casă, Doina a paralizat emotional.
Intr-un final, Doina a plecat si s-a păcit cu Maria si barbate-su de la distanta pentru ca le-a cerut sa-i facă o notă de plată, adica cati bani datorreaza Doina cuplului la care a stat cateva luni facacnd menaj si stand cu copiii. Acestia, s-au dovedit a fi bunievaluatori ca au scos-o buna de plata pe Doina iar aceasta disciplinata si corecta le-a platit in urmatoarele luni. Doina si-a cumparat o lectie minunata din punctul meu de vedere si experienta adusa in psihoterapie si prelucrata e mină de aur.
Da, poate suna funny sa zici „am fost atat de fraier ca mi-am luat-o si nu numai ca mi-am luat-o, mai dau si bani la terapie sa pot sa-mi integrez propria-mi prostie”, aspect care poate fi atat umoristic daca asa vrei sa-l iei, fie dramatic daca esti nepoata damei cu camelii (sper ca stiti personajul, daca nu google plz).
Una peste alta v-am povestit pentru ca e genul de „poveste românească” din pacate pe care au trait-o multi romani plecati la munca in strainatate. In general un procent mic de romani sunt locomotive sociale care pleaca de capul lor undeva dupa care isi cheama vagoanele dupa ei ca sa-si faca o mica comunitate acolo ca sa nu fie singuri. Pentru ca roamnul are invariabil vorba „in strainatate oamenii sunt reci, nu te poti imprieteni cu nimeni”. Really? Poate fi mai greu sa gasesti ocazii sociale dar nu e imposibil, de fapt oamenii nu se imprietenesc „de la sine” ca la noi fara limite si fara reguli ci altfel.
Astfel de experiente i-au călit pe oameni si oamenii le-au rezistat au supravietuit dar i-au amprentat. De bine ce avem capacitatea de relationare defecta si defectuoasă, astfel de experiente ii sperie pe veci pe cei care le-au luat si devin mai reținuți, mai reci, mai formali deci mai constipați psihologic. Foarte nasol pentru ca relationarea cu altii e oglinda si santatea noastra corporala si mintala indiferent ca va place sau nu. Puteti contesta asta daca vreti, eu va zic ce am constatat de-a lungul cabinetului-de-a lungul profesiei, ca sa zic asa.Va doresc relatii curate. Daca nu, invatati sa le curatati. Daca nu aveti abilitati psihologice, invatati-le.