Exista o categorie de oameni care vin la cabinet cu preconceptia „ma duc cateva sedinte sa ma rezolv”. Nu zic ca e bine sau rau, pentru ca sunt constienta ca omul pe banii lui poate alege cat si unde sa mearga. Aspectul despre care scriu aici nu e constientizat de catre oameni, adica oamenii care fac asta nu o fac premeditat. Mi-am dat seama de asta eu dupa ce m-am uitat la niste tipare repetitive care apar si-am incercat sa gasesc numitorul comun. Repet, oamenii in sine nu sunt constienti ca au aceste asteptari corelate cu niste credinte despre „psiholog”. Practic setările respective sunt cam asa:-daca ma simt nasol sufleteste, emotional, am atacuri de panica etc ma duc repede la psiholog-daca ma duc repede la psiholog, hai vorbesc despre ce vrea psihologul, ma las purtata prin copilaria mea (ma plang ca lumea de mama si de tata), ma astept sa-mi spuna concret „din ce cauză sunt asa”. Sunt cam dezamagit cand aud ca o „cauza” psihologica nu e una concreta gen fierul de calcat care ma frige. Ma asteptam sa aud ca „din cauza ca m-am culcat cu ursuletul atatia ani, plus faptul ca mama mi-a zis repetitiv x si y, plus faptul ca vorbesc in mintea mea sa explice ce am acum. -daca tot m-am dus la psiholog pentru vorbarie si ma simt mai bine (chiar cum naiba vorbaria sa te faca sa te simti mai bine, nu prea inteleg, sper ca nu m-o fi hipnotizand psihologul) sa-mi dea niste tehnici ceva sa incep rapid sa ma repar. Bleah, auzi la el, sa scriu in jurnal. Ce mama naibii cred ca vorbim lucruri diferite. Pai eu nu-mi faceam temele nici cand eram elev, da acum??-daca au trecut 10 sedinte….zece!!! de ce inca mai am probleme?? Intru in panica, daca sunt „de psihiatru”? daca am totusi „ceva” si nu stiu? daca nu suntem pe drumul cel bun eu si psihologul? si de ce uneori mi-e rau, alteori nu? Si cum am sa fac față la munca in halul ăsta?? -deja mint familia ca nu mai vin la psiholog, dar eu vin pentru ca spectrul medicamentelor ma ingrozeste. Stiu 2 vecini care iau buline si s-au ingrasat si parca nu mai sunt ei de cand iau.
Am cam exagerat, recunosc dar nu mult. Sunt destul de multi oameni in situatia de mai sus. Si daca genul ăsta de client nimereste un psiholog incepator, apoi il baga in mare anxietate pe psiholog. Psihologul uita ca un om obtine din sedinte ceea ce iese din buna cooperare a lui cu a clientului. Si ca, si trebuie sa-ti pese sa faci tot ce poti mai bine, dar si trebuie sa te tii centrat sa nu devii salvator, sa nu te identifici cu cazul, sa nu ai remuscari, ezitari, cosmaruri cum ca te devoreaza clientul, frica ca nu stii ce sa-i mai faci, rusinea ca te trage de gulerul raspunderii „băă, ti-am dat bani pe 10 sedinte de ce nu m-am facut bine??”.
Atentie, e un cerc vicios aici: cu cat esti mai incepator ca psiholog cu atat ai un tarif mai mic, cu cat ai tariful mai mic te poate accesa oricine, cu cat te acceseaza oricine probabilitatea sa vina oameni care nu au nici mai vaga idee la ce sa se astepte si-atunci vin cu toate asteptarile din lume. E foarte bine ca lumea vine la psiholog, de cand asteptam noi psihologii treaba asta. Dar acest comportament de masă are particularitatile lui, la care psihologii trebuie sa fie atenti si sa stie sa regleze fiecare client in parte cat sa potriveasca clientul in cabinet si el la randu-i sa se potriveasca dupa client. In aceasta faza, care se refera la primele 1-3 sedinte e reglajul ăsta care va hotarî soarta relatiei. Omul care vine se si grabeste, ii e si rău si nu are chef de-a discuta detalii, dar totusi trebuie facut asta, altfel lucrurile pleaca gresit cu tot cu asteptari ….de care clientul habar n-are ca le are.
Cumva, trebuie sa avem in vedere de-a face omul din cabinet sa inteleaga ca ….oricat de mult te-ai astepta sa rezolvi repede, asta nu prea se poate. Dar aceasta idee nu trebuie prezentata nici ca un apropo gen „astepta-te sa vii 2 ani”, nici ca „nu-te astepta la nimic concret”, nici ca o neputinta a psihologului. Oamenii poate ca au nevoie de promisiuni, de optimism cumparat sau conferit, de explicatii simple pentru cauze concrete si de rezolvare galopanta pe care s-o vezi cu ochii. Poate ca medicina seteaza oamenii sa gandeasca mecanicist, exact cum, daca te julesti sa poti anticipa fazele juliturii pana cand trece de nu mai ramane nimic. Sau, daca te dor oasele si muschii si iei nurofen „iti ia ca cu mâna”, plus ca, stiind ca ai stat in curent ai si cauza pentru care te dor muschii.
Pe de alta parte, mai e un aspect care ii deruteaza pe oameni: de ce Icsulica se ceartă cu bărbacsu zilnic si n-are depresie iar eu am depresie pentru ca zice psihologul ca din cauza certurilor si-a tacerilor din casa. Cumva in mentalul colectiv lucrurile stau asa: aceasi cauza ar produce aceleasi reactii, gen „daca punem toti mâna pe fierul de calcat, toti ne frigem. Daca nu stim sa innotam toti ne innecam daca intram la apa mare. Daca mancam iaurt cu prune toti facem diaree. Daca luam bataie toti plangem. Daca stam in curent, toti racim. De aceea sunt oamenii confuzi, pai daca ăla si ăla si ălălalt suporta chestii la fel ca mine, mie de ce naiba mi-e rau? nu cumva pentru ca sunt mai slaba? mai defecta? aoleo, daca am ceva grav??
Intelegeti dară cum stau treburile? Eu le-am scris ca sa prezint viziunea si contextul in care se fac si se desfac contracte psihologice cu oameni care vin sa-i facem repede bine. Atentie nu e vina oamenilor si nici n-ar trebui sa fie spaima psihologilor, ci e nevoie de lamurirea lucruilor pentru oameni in primul rand si apoi pentru psihologi. Stiti de ce si pentru psihologi? Pentru ca invatam teorii complexe pe care nu ne invata nimeni sa le adaptam romaneste. Dar o sa mai vorbim despre asta.