despre dileme

      Niciun comentariu la despre dileme

Vreau sa scriu cate ceva despre munca azi, ca-i ziua muncii si-o sa plec de la a va povesti ceva, dupa care o sa fac legatura cu subiectul postarii. 
Acu vreo 2 luni un client mi-a spus ca a fost la o prostituata sa faca sex pe bani si ca prostituata i-a spus ca inaintea lui fusese un preot la ea. Prinsă de fază, nu m-am putut abtine si-am zis:
-de unde sa stie fata ca individul precedent e preot? Ca doar daca ar fi fost, de ce i-ar fi spus?
-exact asta am intrebat si eu, zise clientul, dar fata mi-a zis ca venea des, era client fidel si ca ….venea in haine preoțești. 
-ăăă..îîu, zic dar asta e cam nașpa. 
M-am redresat atunci in discutie, adica am realizat ca tind sa critic si sa judec situatia si pentru ca omul care e in cabinet nu vine sa-mi asculte mie frustrarile, am lasat sa treaca faza. Dar de împuns, m-a împuns ideea.

Obisnuiesc sa meditez putin sau mult in fiecare zi dupa ce imi termin programul si sa vad daca am ramas cu ceva nasol sau neterminat dupa intalnirile cu oamenii. Ca sa fiu sanatoasa si echilibrata trebui sa am mare grija la „încărcătura” posibilă din intalnirea cu oamenii: fie identificari, fie ma impresioneaza sau ma simt indignata, fie revolta sau altele. Tin la igiena morala si psihica mult, deci acord atentie maxima acestei analize de dupa cabinet, tocmai pentru a nu ramane cu urme si urmari neclare, care ignorate s-ar putea aduna si m-ar cocoșa. Si evident vreau sa fiu fresh si echilibrata pentru fiecare om in mod egal.

Acum, in bucataria cabinetului dati-va seama cate nu aud; si chiar daca mai colectionez excentricitati sau perle, sau mostre grave de suferinta, ele trebuie si sa-mi ramana dar si sa ma lase sa-mi pastrez principiile, etica si respectul fata de oameni. Lucru care este foarte greu si nu se poate mentine decat cu procese de constiinta si cu examinarea si analizarea unor informatii sau idei despre oameni pe care le recadrez, le ajut cu argumente in scopul clar de a ramane si sanatoasa si respectuoasa si sa fiu functionala.

La capatul zilei de cabinet, dupa ce ultimul client a plecat si-am ramas sa ascult linistea si sa ma uit in oglindă in ochii mei, am stiu din prima ca informatia cu sau despre preotul care merge la sexworkers trebuia sa o adaptez la mintea mea ca sa o integrez pentru ca ma racaia. 
Mai intai am fost constienta ca s-ar putea sa fi fost o minciuna sau un bluff. Dar, neavand de unde sa stiu si fiind atat de senzational neplacut, am admis ca mai degraba tind sa cred ca e reala. 
Reală dar incomoda, pentru că,…na, pastreaza Viki respectul straielor preotesti si pentru preoti in general si altoieste respectul cu faza cu preotul din relatarea clientului. 
Adevarul ca nu m-a speriat sau deranjat nici un pic faptul ca s-a dus la sex pe bani, cat ca s-a dus imbracat in uniforma, ca sa zic asa. Ca s-a dus sa faca sex pe bani, evident ca avea cel putin un motiv sexual, unul din multele motive. Dar sa se duca imbracat de biserica, e deja un fel de tupeu, sau lipsa de respect a lui fata de propria-i institutie. Am facut aceasta analiza uitandu-ma in oglinda si m-am schimonosit la față intr-una cat am prelucrat aceaste idei. De fapt, m-am intrebat ce ma deranjeaza la acest om pe care nici nu-l cunosc si ma raportez la el ca la un necunoscut. Mi-a trecut prin minte calaretul fara cap, adica un om fara chip. Si-am admis ca ma deranjeaza lipsa lui de morala si etica fata de simbolul hainelor. Ce nu are omul asta, m-am intrebat? N-are vocatie, mi-am raspuns. 
Hei, hei, hei dar in ce tara sunt eu? Cati oameni au vocatie pentru munca pe care o fac?? Cam puțini, mi-am raspuns cu voce stinsă, mahnită, înfoiată si zbârlită catre scoala romaneasca. Naspa, a trebuit sa recunosc adica sa-mi reamintesc ca multi, foarte multi ies din scoala (cum am iesit si eu, ca mielul la poarta 9) fara vocatie, fara motivatie, fara incredere in forte proprii. Faptul ca eu mi-am moșit increderea personala in mine si mi-am orientat curiozitatea spre a-mi incropi motivatia si apoi mi s-a revelat vocatia, a fost o bâjbâială si-un noroc chior totodata. Sa zic mersi ca eu am vocatie si-mi place ce fac si vai de capul celor care nu le au. Si imaginandu-mi o multime de oameni care muncesc fara vocatie….pentru ca Romania, pentru ca fost comunism, pentru ca roșu(!) …. l-am lăsat sa se contopeasca si pe preotul fara chip in multimea de muncitori fara vocatie…c-un oftat eliberator. Abia la capatul acestul proces…..m-am linistit si-am ramas sa ma uit in gol fara efort, fara tensiune, fara ideea care ma zgaria, fara incarcatura „negativa” din cabinet. Mereu, la capatul proceselor de constiinta vine eliberarea de frustrare si acceptarea calma a realitatii chiar daca ea e tampita.

Drept urmare am scris aceasta postare si pentru cei care au vocatie-jos palaria, dar si cu compasiune pentru cei care n-au.

Acuma na, stiu ca as putea parea ipocrita ca ma consider vocationala (si-as putea sa nu fiu) si ca judec arogant din pozitia confortabila a celui care stie cum e din pozitia buna a vietii. Sper totusi sa nu ma percepeti ca fiind o intriganta si sa acceptati adevaratul mesaj al postarii ca fiind o invitatie la excelență si la profesionalism. Care nu se „intampla” de la sine ci se tine cu practici complexe care pun la bataie onestitatea, curajul analizei lucrurilor, conceptul de igiena morala si psihica, onoarea si respectul vietii care trebuie traiata in fiecare zi dupa cum putem mai bine, pentru ca nu stim fiecare cat o sa vietuim.

P.S. postarea nu e ocazia de a specula dusul la prostituate, de ce, cum si pentru ce. In alta postare despre acest subiect batran dar nu batarnicios social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.