un caz, prezentat altfel

      Niciun comentariu la un caz, prezentat altfel

Patimile, sau suferința care caută vindecarea-n credință
sau
un caz „altfel” descris

Patimile, cuvântul acestei săptămâni. Patimă, cuvânt care descrie suferința fizică si morala dar si pasiunea excesivă. Patima crestinească a lui Isus ne vorbeste despre felul in care cineva care o ia pe o directie se lasa-n proces purtat pana la capat. Si nu se opreste chiar daca atinge apogeul de suferinta si se lasă chiar si sa moară caci nu va muri de tot ci se va naste din nou din curajul de-a merge pana la capat.

Simbolic vorbind pentru mine, patimile si vulnerabilitatea suferintei la capatul carora sunt moartea si regenerarea, e o metafora exceptionala in care te lepezi de conditia de victima tocmai abandonandu-te in conditia de victima pana ce victima moare si spiritul merge ca nou mai departe.

Dedic aceasta postare la 2 femei despre care voi spune esenta. 
Pe scurt e vorba de o femeie tanara care s-a imbolnavit progresiv in ultimii ani si care a pendulat intre diagnostice grave care se contraziceau intre ele. Aceasta femeie care se topea pe picioare si-a dorit mult sa ajunga la mine, zice ea ca m-a placut inainte sa ma cunoasca si care a facut tot posibilul sa o primesc chiar daca in acea perioada eram ful si nu aveam unde sa mai accept programari. Cum-necum m-a pacalit si-a reusit sa vina si cand am cunoscut-o am si inteles-o de ce a procedat astfel. 
Cand a venit prima oara la mine cam acum 4-5 luni venea ajutata de 2 persoane sa pășească si-am abordat amandoua viata ei din toate unghiurile posibile. 
Dar cel mai mult conteaza ca ea isi dorea cu disperare sa gaseasca ceva-ul ăla care, atunci cand il cauti nu stii daca e un vis, un detaliu, un cuvant sau o amintire. Cauti ceva si nu stii ce cauti, dar cauti. Un doliu, o frică, rusine, un simptom, sau orice altceva. Si-am scorbolit amandoua in cutia cu maimute, am deschis cutia Pandorei, am plans, am râs, am negociat cu Dumnezeu si cu Moartea pe moarte calcand. Sleite dar fara sa fim descurajate intr-o zi ea a zis ca-si doreste sa cunoasca un medic care sa ii citeasca in ansamblu toate patimile corporale, ca pe-astea psihologice si sufletesti le epuizasem. 
I-am promis ca voi vorbi cu o doamna a medicinii romanesti pe care o cunosc si-n care am incredere si-i fac eu prezentarea cazului. Si a mers acolo iar eu am facut partea mea de clinician existential. (nu prea fac asta si nu va invit sa ma cooptati in rugaminti de-a pune vorbe bune bolnavilor la medici, ca nu asta e ocupatia mea de baza).
S-a dovedit a fi cea mai buna manevra facuta de mine si de ea, caci medicul, in pofida unor diagnostice rasunatoare neurologice…..a banuit-o de infestare cu un parazit. Diagnostic care s-a adeverit. Da, clienta mea era viermănoasă (!) asa m-am decis eu sa pun „diagnosticul” care sa poata fi suportabil si vindecabil. Apoi, țac-pac, spitalul potrivit deparazitarea si recuperarea 80% a conditiei fizice. 
Dacă acum cateva luni abia pășea si tremura de nu-si putea folosi mainile si picioarele, dupa deparazitare …. a venit singura cu masina la cabinet. Va dati seama ce-am simtit eu in toata povestea asta. Stiti ca se zice ca „Dumnezeu curge prin oameni” si exact asta am simtit. 
A trebuit ca o persoana foarte grav bolnava sa-si foloseasca intuitia si instinctul cu care m-a gasit pe mine, a plonjat in cabinetul meu cu toata deschiderea posibila gen „pe viata si pe moarte” si s-a lasat in aceste discutii cu mine, cautand ceva-ul, pe care l-am si gasit in directionarea ei catre medicul genial care i-a intuit/gandit diagnosticul (care e foarte rar). 
Ce vreau sa spun din toate astea: 
Femeia careia ii dedic postarea era bolnava si disperata si-a cautat instinctual-intuitiv ceva de care sa se agate sa continue, altfel decat facuse pana atunci. Asa m-a gasit pe mine (si ar fi putut fi oricine altcineva i-ar fi trezit ei increderea) si a venit catre mine chiar folosindu-se de un truc (hai ca vi-l spun : a pretins ca vine pt evaluare pt comisia de handicap ca stie ca fac acest gen de evaluari). 
M-a gasit pe mine si m-a cointersat acceptand sa lucram orice dar sa clinitim lucrurile din loc. Pentru ca n-am gasit ce sa clintim (ganditi-va ca ne-am fi putut resemna), a gasit un moment din terapie in care faceam un bilanț si-a exprimat dorinta de-a gasi un alt om care sa se adauge echipei noastre. Intamplator sau nu, cunosteam un medic internist genial si m-am oferit (ceea ce nu fac de obicei) sa ii fac eu anamneza.

Medicul a acceptat cazul si si-a dat cu parerea…bine, bine de tot. Din cate am inteles diagnosticul e foarte rar si e bine camuflat de simptome. Daca urmariti cazul macro o sa vedeti ca e un fir care leaga toate evenimentele care fac parte din el, un fir care nu are legatura cu alegerile constiente sau cu deciziile rationale. E o bâjbâială in plina disperare de moarte mizând pe credinta ca ceva o poate vindeca totusi. Cum-necum am facut treaba buna impreuna.

Sa nu care cumva sa trageti concluzia ca eu sunt elementul cheie al cazului ca nu e asa. Si nici medicul. Elementul cheie e instinctul & intuitia din plina patimă al femeii bolnave, femeie care-a pătimit si care totusi nu si-a pierdut credinta-n vindecare in pofida patimii si a adus alti oameni in viata ei s-o scoata din patimi. Trebuie sa te lasi sa mori ca sa-nvii iar, cum ar veni.

In patimă se poate naste speranta din credință, credința te poarta sa faci alegeri si bune si rele dar mai degraba te poarta si te orienteaza pana moare ce-i de murit si continua sa traiasca ce-i de trait pe mai departe.

Ne nastem sanatosi, suferim caci nu stim sa traim in onoare ca nu ne invata nimeni asta, ne ignoram sufletul desi el e cel mai important si patimim cand sufletul greu lasa suferinta sa se duca si-n corp, se naste victima care extinde si oficializeaza patima la nivel existential.

Patima poate fi depresia, o boala organica, singuratatea cea fara de relatii sanatoase, frica de moarte sau sentimentul vietii ratate.

Patima creste se duce la un paroxism care duce la moartea victimii si-a bolii, proces care se intalneste-n natura la tot pasul la scara micro si la scara macro.

Am ales acest caz sa-l dedic femeii care a patimit si nu si-a pierdut credinta ca bajbaind si disperand isi va gasi iesirea din patima si si-a gasit-o si cu ajutorul meu, desi eu nu am facut mare lucru pentru ea ci cealalata femeie, medicul.

Dar nici medicul nu exista in aceasta poveste daca eu nu ma gandeam la el, nici eu n-as fi existat daca clienta mea n-ar fi auzit de mine.

Iar de mine n-ar fi auzit daca n-ar fi existat facebookul si vorba din om in om.
Deci cine e aici vedeta?

Chiar constiinta acelei cliente care nici in ceasul al doispelea nu s-a lasat pacalita de patima si de moarte. Si stiti ca, ăla care priveste moartea in fața e curajos si-si acceseaza resursele. Despre asta e vorba, in patimi sunt resurse oameni buni, cautati-le chiar daca nu stiti sub ce forma exista. Poate fi un cuvant, un gand, o idee, un om, 7 oameni, o actiune, o metafora sau pur si simplu credinta ca se poate si ca meriti sa traiesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.