Vreau să descriu in esență, cum arata in machetă o abordare a unui cuplu cu care lucrez. Ideea de a face terapie de cuplu a fost a ei, el a venit ca sa n-o refuze.
Ea este reprezentata de ideea „nu ma pot baza emotional pe tine deloc si asta ma face sa ma simt vulnerabila, copilă sau isterică, nu femeie”.
El este reprezentat de ideea „orice as face, esti nemultumita de mine”.
Ea vrea sa traiasca simplu, sa se ajute cu copiii si sa aiba momente mici sa se bucure de viata.
El vrea sa munceasca la job si dupa job sa mai aiba un proiect care ii va aduce bani peste cativa ani, ca sa nu mai munceasca dupa 40 de ani.
Munca la proiect il face sa stea putin in casa si cand sta sa fie obosit. Ea ar vrea sa se renunte la proiect si sa stea impreuna in casa zi de zi sa traiasca momente domestice simple, chiar daca asta inseamna sa munceasca pana la pensie. Amandoi au 30 si putin de ani.
Ea pretuieste conexiunea, comunicarea, impartasirea, el o pretuieste dar n-o considera cel mai important lucru, spune ca se simte bine cu el asa cum e si ca n-are nimic de schimbat la el.
Din perspectiva mea, ea aude ce vorbim, aude si ia in consideratie prezentarea mea, el nu. Aude cu urechile dar nu pare impresionat.
Pe scurtul scurtului, el e materialist, ea e emotională.
Le-am dat tema, intrebari de autoevaluare a valorilor din familiile in care au crescut, ale valorilor de bază, ale valorilor comune. Inca nu si-au facut temele si nu stiu daca vor continua. Ma straduiesc sa „let it be” si sa vedem ce-om mai face, caci de mine nu tine decat sa lucrez cu ce se va putea , daca se va putea.
Terapia de cuplu este dificila in cabinetul de psihoterapie. Asta pentru ca, de obicei unul din cei doi e cu ideea iar celalalt vine de gura celuilalt.
Cel care se lasă adus, fie vine din prima, fie da din colt in colt, fie vine cu asteptari prefabricate (premeditate sau nu).
Daca unul din cei doi are in el nevoia dezvoltarii personale si drive-ul „in terapie se pot rezolva lucruri” iar celalalt este autosuficient, adica il doare in bască de a invata lucruri noi, de a se remodela, lucrurile sunt cat se poate de nasoale, adica pentru relație aceste pozitii de viata sunt incompatibile si relatia are de suferit, este stagnanta din perspectiva dezvoltarii si maturizarii.
Dar, chiar daca doi oameni, casatoriti sau nu vin la cabinet pentru „solutii”, ei vin amorsati (fiecare in mod diferit) sa gaseasca solutiile. Cel mai potrivit lucru care poate fi facut de catre psiholog este sa zgandareasca pe cel adus sa-l faca sa si constientizeze adevaratele convingeri si emotii cu privire la cooperarea in trei pentru a putea drege lucrurile, eventual pentru a constientiza cate ceva. Caci nu-i usor sa te deschizi cand vrea altul. Pe principiul „poti sa duci calul la apă, dar nu-l poți obliga sa bea apa”, asa si cu sotul/sotia care este adus/ă de celalalt. In jocul de putere constient sau inconstient, nici un ego nu face ce vrea muschii celuilalt, mai ales daca miza este sa accepti sa te uiti in tine si sa te autodezvalui si sa mai si dezvalui si altora.
Cel care este autosuficient (din punctul ăsta de vedere), n-ai ce sa i faci, asa este si gata. Omul care nu-i trezit la oportunitatile moderne sau care se accepta asa cum e, are tot dreptul sa si traiasca viata asa cum si-o are. Ăsta e un litigiu greu intr-o familie si este greu de suportat, de catre amandoi. Acest litigiu este pe locul trei dupa violenta si infidelitate ca si cauza de divort dupa parerea mea.
Dupa mine, daca se rateaza negocierea acestui proces la cel adus in cabinet de catre celalalt si daca nu se tranzactioneaza lucrurile pana cand se cade la o intelegere, orice interventie este fie superficiala, fie mai rau accentueaza problema. Dar ăsta e punctul cel mai vulnerabil al intalnirii in trei. Daca se poate obtine un acord reciproc de la amandoi de genul „la naiba, accept ca nu ne e bine, sunt de acord ca nimeni nu e de vină ci este faptul ca nu stim sa fim in relatie, nu avem abilitati psihologice sa iesim din atasamantul in care am crescut, ca nu-s de vina nici eu nici el/ea ci nu stim si vreau, vrem sa invatam sa traim mai armonios”.
Daca se ajunge la asa ceva, de acolo se pot face lucruri bune, caci acolo unde oamenii coopereaza impreuna se intampla minuni. Pentru ca minunile le fac oamenii impreuna de fapt, ele nu vin din senin ci din seninul reciproc.
Btw, va rog nu criticati, comentati nimic cu privire la ei.
Despre procedura sau despre statistici sau despre voi insiva, puteti scrie, evident.
Vezi statistici şi reclame
Toate reacţiile: