…

Cea mai grea convingere autolimitativă a romanilor cu care am lucrat este sentimentul ghinionului.

Urmatoarea in ordinea “greutății” este ambivalența ghinion-noroc, a celor care si au început viața ghinioniști si s au hotărât sa si impună norocul si de atunci oscilează între cele doua ca in Tom si Jerry, in care ghinionul fugărește norocul si acesta ba scapă, ba e prins.

Fericiți cei care au ieșit din copilărie fără sa le pese de noroc sau ghinion.

Abordarea rațională a emoțiilor iraționale a ghinionului este zona zero absolut in care un om se poate lua in primire. Ale dracu (!) emotii iraționale sunt intangibile la rațional, au o protecție de nu ajungi la ele.

Totuși, cu curaj si persuasiune se poate pătrunde si acolo si poate fi cucerit si acel teritoriu, acea ultima frontieră, sa ti dai drumul sa fii, eliberandu te de sentimentul ca “ti e scris” sa nu fii fericit.