Hai sa va mai scriu de-ale mele, doua intamplari recente. Una de azi, una de saptamana trecuta.
Azi, asa cum stateam eu pe modul sambata libera, mi-a scris cineva din lista, ca are o alta persoana din lista care este foarte low si ca, daca as putea sa vorbesc cu persoana.
Indata ce mi-a zis, m-a traversat un fior de alarma personala sa mi iau extinctorul sa sting un foc desi nu sunt pompier ci sunt instructor pentru oamenii carora le arde, sa-i invat cum sa stinga focul, cum sa se joace cu chibriturile si mai ales cum sa prevenim incendiile.
La modul serios psihologie de urgenta nu exista in tara asta desi poate ca ar trebui sa existe. Mai incolo in postare, cand voi ajunge la a 2-a povestire o sa vedeti de ce spun asta.
Si cum spuneam, m-a contactat cineva pentru altcineva si desi am toate motivele sa nu dau curs, de cate ori ma confrunt cu o urgență umană, nu ma lasa constiinta sa zic nu si sa intorc capul, desi sunt constienta si de faptul ca genul ăsta de lucruri pot deveni un „hobby” extrem. Dar na, cum nu se intampla toate lucrurile deodata ci pe rand, azi asa a venit randul la asta.
I-am scris celui care m-a rugat sa intampin persona ca pot face doar o discutie si nimic altceva. In 2 minute persoana respectiva m-a sunat si am avut o discutie de jumatate de ora. M-a sunat o femeie care a vorbit destul de putin si de criptic, mi-a parut dornica sa nu se dezvaluie si i-am respectat intimitatea. nu i-am cerut nume de familie si nici alte detalii, am lasat-o sa fie o necunoscuta plutind intr-o depresie a singuratatii. Cand am intrebat-o care ar fi cel mai rau lucru care i s-ar putea intampla, mi-a zis „ar fi sa mor, dar eu imi doresc sa mor”. Stati asa putin, zic, sa muriti asa de moarte naturala sau sa va produceti moartea?? Si, si a zis. Păi, cu tot respectul, zic eu, cu mine si cu noi psihologii puteti vorbi despre moarte dar in sensul de a dori sa scapati de ea, nicidecum sa mi impartasiti ca vreti sa muriti si eu sa va ajut sau sa fiu copărtaș, pentru ca eu sunt pro-viață. Intelegeti ce zic? Da, are logica, mi-a zis. Păi si cum facem, ca sunt aici sa va ajut dar sa gasim cu ce! si din aproape in aproape am gasit ca ne place Armin van Buuren la amndoua. Apoi m-a intrebat ceva de medicatia care i-a fost prescrisa. Fusese la 2 psihiatri si fiecare ii prescrisese o schema diferita si era nemultumita ca de ce nu i-au dat amandoi acelasi tratament. Am hotarat ca probabil erau aceleasi substante active dar cu denumiri diferite.
I-am zis ca trebuie sa si ajute corpul sa asimileze medicamentele si sa faca miscare si sa fie mai activa. Mi-a zis ca n-are sens in viata si am tacut si eu putin si i-am zis ca poate sensul este sa mentina viata, dupa care sa gaseasca alte bucurii. Mi-a zis ca nu mai are nicio bucurie si i-am zis ca si o floare daca o impartasesti cu cineva, floarea aia poate fi o bucurie. Ideea e sa vrei si sa ai intentii. Asa am mai crosetat cateva idei si mi-a cerut sa ii recomand un terapeut si i-am spus ca ii dau cateva nume. I-am zis, iti notezi, sau cum facem cu numele? Mi-a raspuns asa : „ acum stau in pat, dati mi le dvs prin mesaj…”.
„Ăăă, as prefera sa iei un pix si sa le notezi tu pentru ca ar trebui sa scriu eu un mesaj dupa si mi-e ca uit sa fac asta. Hai cauta un pix. S a ridicat din pat si mi-a zis ca inchide si ca ma resuna dupa ce gaseste pix si i-am sugerat sa caute pix cu telefonul la ureche. A scotocit si a gasit pix si i-am dictat 4 nume de terapeuti. Apoi i-am zis „ia intreaba ma ce cred despre tine” i-am zis si m-a intrebat cred ca zambind. Pai, daca te-ai ridicat dupa pix, daca ti-ai invins lehamitea sa te ridici sa notezi nume de terapeuti, cred cu tarie ca ai resurse latente in tine. Tot ce ai de facut este sa le cauti si sa le reactivezi.
Inainte sa inchidem i-am zis, te rog promite-mi ca mi dai un mesaj cand incepi psihoterapia. Da, o sa fac asta, mi-a zis.
Sa stii ca e foarte important pentru mine sa mi scrii, ca sa stiu ca aceasta discutie a insemnat ceva pentru tine si ca n-am trecut prin viata ta degeaba, as vrea sa stiu ca chiar a contat sa fiu disponibila sa vorbim.
Ce frumos ati spus, a replicat, impresionata de cum am pus problema.
Chiar am fost sincera, chiar mi-ar placea sa stiu ca a contat pentru ca mi-a păsat exact cat am crezut ca pot darui si am credinta ca a primit si a apreciat gestul meu.
Cealalta poveste este despre un mesaj si un telefon de urgenta de acum cateva zile dar cred ca voi scrie o alta postare separata de asta.
E o linie fină intre a-ti păsa de oameni si a deveni salvator si a te incarca cu durerea lor. A-ti păsa inseamna sa poti sa fii cu un om din preajma cand este intr-un mare impas si tu este cel mai potrivit sa ii acorzi un moment sa-i fii aproape sa-i reamintesti ca nu e singur si ca viata merita traita oricat de grea ar parea.
Nu stiu ce impresie am lasat, nu stiu cat de benefica o fi fost discutia mea cu persoana, dar stiu ca am acceptat sincer dupa ce mi-am ascultat instinctul si liberul arbitru si stiu ca mi-a păsat cat am putut sa-mi pese.
Oamenii impreuna fac minuni stiu asta sigur-sigur.
Toate reacţiile: