despre recunostinta

#Recunoștința e o mentalitate, o atitudine, un exercitiu, un mod de-a gandi-simti, e ceva ce mișcă. Pana aici stim cu totii teoria. Dar practica, practica e mai grea. Pentru ca e un exercitiu atat de puternic si e atat de recomandabil sa-l facem, l-am testat in diverse momente. Caci eu trebuie sa-mi testez tehnicile pe care le recomand si explic oamenilor ca sa stiu „cât di greu ni-i la toți”.
Adica am testat cât de pregatita si dispusa sunt sa fiu recunoscatoare „la comandă”, adica cand vreau, cat vreau. Si cum ziceam mi-am propus sa testez recunostinta in timp ce mananc, in timp ce ma uit in oglindă, in timp ce astept curierul si intarzie, in timp ce duc gunoiul, ma cert cu cineva, ma impac cu cineva, adun scame etc
Mm, nu-i chiar usor. Pentru ca recunostinta impusă nu mișcă nimic inauntru. Ma gandesc la o actiune, o retraiesc si nimic. Ma gandesc gen „am picioare versus cel care n-are”, dar impactul ideii foarte slab in termeni de miscare a energiei din corp.
Zici ca inauntrul meu e un omuleț responsabil cu recunostinta si daca ăla doarme, moțăie, e suparat, si-a bagat degetele in urechi si nu vrea….eu nu pot simti nimic dincolo de cognitie.
Stiti ca pentru ego treaba asta e derutanta. Pe deoparte zice-se in egoland ca „normal ca sunt recunoscator cand vor muschii mei”, pe de alta parte este deruta de gen „cum adica sa nu-mi iasă cand vreau, cum adica?!?”. Si nici egoul nu poate trezi omulețul care bate stepul recunostintei.
Deci, ce-am observat, ca uneori imi iese din prima, alteori sunt freeze cu privire la recunostinta, freeze explicat ca o stare de seriozitate si organizare cognitiva care nu are disponibilitate pentru exercitii emotionale. Hm.
Hm. Hm.
Recunosc ca am luat-o ca o provocare sa rascolesc lucrurile sa vad ce pot „găsi printre vechituri” si ce pot inova din materialul pe care-l am. Mi-am pus mintea la treabă, ca de-aia am minte sa descompun recunostinta, adica din ce e facuta: din multumire adresata cuiva, tuturor sau Creatorului si din satisfactia de-a ma bucura de ceva cu modestie si constienta ca ar fi putut fi mai rau si nu e, e de fapt mai bine.
Ah si cautand, cautand (cine cauta, gaseste) mi-a venit in mine un exemplu perfect pentru declansarea recunostintei la cerere: mi-am imaginat ruleta ruseasca, eu participand la ruleta ruseasca. Un pistol cu 2 locuri de gloante, avand un singur glont. Pus la tampla si tras si trait slow motion secunda de secunda filmul mintii sub pistol si usurarea brusca ca ai nimerit glontul gol, adica ai scapat. Am simtit o usurare, o unda de bucurie ca totul fu in imaginatie deci nimic periculos si apoi ceva concret in corp o multumire si de la mine catre mine dar si indreptata catre marea loterie cosmica. Si intr-adevar recunostinta lichefiată care se simte corporal in care sistemul nervos freamata si se lasa incantat si multumit de traire.
Interesant e ca dupa exercitiul cu ruleta ruseasca mi-au venit cateva momente din trafic cand am scapat la mustata. Am trait cateva momente in masina nasoale in care in cateva secunde am acumulat frica, groaza, teroare ca fac buf si mor si descarcarea brusca ca am scapat. Practic un contrast intre intensitatea trairii si usurarea de-a fi scapat din varianta nasoala.
Sincer, n-am stiut ca e asa de greu cu recunostinta la comanda. Zic la comanda in sensul de-a o accesa des si de-a o folosi anti-pandemic ca sa zic asa.
Dar iată ca nu m-am descurajat, am sapat si-am cautat pana am gasit ceva. Si voi puteti face la fel. Eu mi-am zis si „vreau, vreau, vreau, vreau sa fiu recunoscatoare. Vreau, vreau, vreau. Nu stiu cum sa vreau, dar vreau sa vreau. Chiar vreau. ” Adica m-am obisnuit cu ideea, am insistat, m-am auzit.
He he, cata rezistenta e si in egoland dragii mei. Dar nu-i bai. Nu exista ca spiritul sa fie invins de catre minte, ego, frica si altele. Nu pot toate astea la un loc sa produca frezee cat poate conștiința si umorul să gaseasca cai de-a se dezmorti si clinti. Caci aici e jocul liberului arbitru care alege sa invoce recunostinta (de exemplu) si sa caute sa o manifeste chiar daca nu iese din prima. Acolo in genul asta de momente e nevoie de a nu renunta si-a cauta cum necum sa facem cum ne-am propus. Lucru pentru ca sunt recunoscatoare, va jur. Ceea ce va doresc si voua, fiecaruia si tuturor. La bună recunostinta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.