despre evaluarea clinica

Am inteles din niste postari, fără să fi vazut o stire oficiala ca o profesoara de la facultatea de medicina avand comportamente clinice a atins un apogeu comportamental nedorit. Nu ma voi apuca acum sa comentez o stire pe care n-am citit-o, deci nu despre profesoara respectiva vreau sa scriu, dar vreau sa scriu cate ceva inspirat de reactiile oamenilor la acea stire.
Am vazut ca oamenii sunt ingroziti ca exista in sistem persoane in stadii clinice, persoane care ar trebui sa fie in observatie si tratament psihiatric si/sau psihologic. Asa si e, oamenii cred bine, asa ar trebui sa se intample lucrurile. Sistemul ar trebui sa aiba capacitatea de a-si sutine membrii si de-a si ingriji membrii sai cand acestia sunt la ananghie. De cele mai multe ori oamenii cer singuri ajutor dar cand omul nu mai are constiinta bolii sau a tulburarii, sistemul ar trebui sa contina si sa manifeste mecanisme care sa sesizeze si sa se miste inspre persoana afectata si sa o poata sustine pana la reintegrare.
Acum va voi scrie lucruri din experienta mea, pe tema asta.
Sunt autorizata si pe psihologia muncii si organizationala, chiar daca de ceva timp mi s-a rarefiat foarte mult activitatea in aceasta zonă din cauza psihoterapiei si-a evaluarilor clinice. Dar in trecut, am lucrat destul de mult si in acest domeniu social adica sa fac evaluari pentru angajare sau pentru mentinere in functie asa cum prevedea medicina muncii. Am renuntat benevol si in cunostinta de cauza la contracte chiar daca mi-a fost greu sa fac asta, dar am facut-o ca sa pot sa ma ocup de oamenii cu care am facut si fac psihoterapie.
Mi s-a intamplat cam de vreo 10 ori, in ultimii ani sa fiu contactata de directori de scoala sau de directori de firma pentru urmatoarea situatie : mi s-a descris faptul ca au un angajat „cu probleme” si mi s-a propus sa vin sa ii evaluez pe toti. Pare foarte fain, nu-i asa?
Dar, cu alte cuvinte mi s-a spus (fara sa mi se spuna), „avem un om cu probleme si vrem ca dvs sa veniti sa ii evaluati pe toti si in urma evaluarii sa ziceti bingo, am gasit un om cu probleme. Si sa puneti reflectorul pe ăla/aia si sa ne ajutati sa-i facem ceva. Exact nu stim ce, dar veniti dumneavoastra cu metodele profesionale sa rezolvati situatia. Va oferim 50 ron pe persoana.”
Daca ar fi fost sa accept, ar fi insemnat sa evaluez 20 de oameni (aproximativ) si sa iau 1000 ron, pentru banii astia eu facand interviu cu fiecare, aplicare de teste, interpretare teste, coroborare teste si emitere de concluzie finala cu apt sau inapt. Dar ce teste sa dai la 20 de oameni incat si sa-i evaluezi profund pe toti incat „sa-l depistezi” pe cel problematic….pentru bani putini?
In telefonul in care eram solicitata sa fac asta, eu intrebam -„ce probleme are persoana”? Si mi se raspundea -„comportament anormal doamnă, se ceartă, reclamă, au venit parinti suparati (daca vorbim de un profesor) sau clienti (daca vorbim de o firma) nemultumiti, jigniti etc. -ookk, dar stati asa putin, ziceam eu, de ce sa ii evaluam pe toti daca aveti numai unul? De ce nu abordam problema asumat si anume sa ma invitati la dvs la firma, sau sa solicitati angajatului problema sa va deplasati la cabinetul meu si sa faceti o deschidere aproximativ asa „stimat coleg, comportamentele dvs x, y si z va pun intr-o lumina accentuata si pentru ca eu directorul acestei scoli/firme nu am competenta de-a evalua si sau eticheta aceste comportamente, ca director/manager voi solicita unei persoane autorizate sa ne dea o opinie. Eu ca director va pot doar solicita pana la a va impune, participarea dv la o evaluare psihologica.
iar raspunsul era…..-„ăăă, aaaa, nu merge asa!!”-„asa cum?”-„așa cu pâră, pe față….!!”-„dar….sunteti director, cu tot respectul. Cand ati fost ales sau numit, n-ati stiut ca aveti inclusa asta la pachet?”(jur ca nu zicem pe ton acuzator ci sutinator)In acest punct al discutiei, unii oftau si ziceau ca nu pot pur si simplu sa „faca rau cuiva” si acestia cred ca sperau ca eu sa le scot castanele din foc cu mana mea. Altii sperau sa se musamalizeze situatia cu un aviz de apt psihologic. Cineva chiar mi-a zis ca nu face asta ca sa nu-l blesteme angajatul…..(!).
De fiecare dată, la fiecare solicitare de acest gen am vorbit undeva la o ora, o ora si ceva la telefon dar a fost degeaba. Niciunul din solicitanti nu a mai revenit, desi eu am dus discutia pana la capat. (timp profesional cheltuit cu zero venituri).
Le-am explicat ca persoana respectiva ar fi trebuit sa se lase evaluata, sau care ar fi fost desfasurarea daca persoana incerca sa pacaleasca evaluarea. Sau daca evaluarea constata suferinta/deteriorare/tulburari reversibile sau nu, apoi trebuia orientata catre psihiatru, dupa care ar fi urmat medicatie, sau medicatie si consiliere sau numai consiliere. Precum si faptul ca „a veni la consiliere” nu inseamna consiliere ci complianta in consiliere considera consilierea o metoda buna si adecvata.
Ca sa nu mai vorbim ca in tara noastra draga nu e specificat cine plateste consilierea unui angajat pe lunga durata. Ca asa, de ochii soacrei, 2-7 sedinte, s-ar mai gasi bani pe fundul vreunui sertar dar de lunga durata ….nu prea. Pentru tulburari de personalitate decompensate nici n-ai ce trata medicamentos decat sa compensezi putin dar in acest registru al lucrurilor medicamentele doar netezesc putin problema pe crestet caci nu s-au inventat pana in prezent medicamente pentru personalitate, iar personalitatea a naibii afecteaza direct relatiile.
Asadar, mai ales „la stat”, angajatii cu probleme sunt foarte greu de tratat pentru ca sefii sunt numiti si pentru ca numirile nu includ investirea ca sef cu toate skillsurile necesare. Astfel incat, cand un om angajat „are probleme psihiatrice” incordeaza mult situatia bunei funcționări a organizatiei, dar nu se cauta solutii onorabile ci unele mai pe ocolite din categoria „sa dam de inteles că…”, sau „sa speram ca se supara si pleaca”, sau de ce nu „lasa-l sa faca vreo greseala grava si apoi sa plateasca”, etc
Cred cu tarie ca noi roamnii ca neam avem inca probleme de confuzie intre turnatorie si reclamatie corecta. Nici la gradintita si nici la clasele 1-4 nu se lamureste bine treaba cu pâra „doamnnaa, Gigel mi-a luat creionul!” si nu se deosebeste de necesitatea de-a cere interventia doamnei in cazuri importante gen „daca X imi pune mana pe fund” sau „sunt amenintat de Y”.
Mai cred ca numirile politice sunt masuri proaste tare daca nu se fac pe criterii de competenta. Sau ca, macar daca nu se poate renunta la asta, macar cui i se dă sceptrul sa fie si treinat sa-l foloseasca.
Alminteri, asteptari de la psihologi au toti dar nu tine numai de psiholog ci de cadrul organizatiei si de principialitatea din cadrul spatiului organizatiei. Chiar daca ma enerveaza cei care cauta un psiholog care sa vina sa scoata castanele din fac cu mana lui sau cu care sa musamalizeze situatia, de fapt nu ma enervez pentru ca treaba unui psiholog incepe cu a asculta ce-i cere clientul (sau potentialul client) si de-ai da numai ce poate si ceea ce este autorizat sa faca.
Oamenii pot sa-mi cera ce vor, eu le raspund ca le dau numai ce pot si ce permite situatia.
Situatie ca la facultatea de medicina cred ca se mai poate intalni pe ici colo din pacate si situatia se explica prin fenomenologia descrisa mai sus, asa cum reiese la scara mica din experienta mea.
Lideratul e treaba complexa, grea, frumoasa si poate fi maiestuoasă daca liderul are onoare si asumare. Daca liderul vede probleme si cauta solutii gheboase sau simple incat sa nu deranjeze nimic, e nasol. Stiati ca am constatat des ca….multi oameni vor sa se schime…fara sa schimbe nimic de fapt? Da, vor schimbare fara schimbare. De ce e nevoie ? de constientizare mai intai , apoi de strategie si de interventii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.