despre sine

Exista nenumarate tehnici bune de calmat, scos din situatie, relaxat etcTehnicile astea chiar functioneaza daca le intelegi, crezi in ele (că pot funcționa) si le aplici: conștientizează, respiră, observă, comută, etc
O tehnică e o rețetă de intervenție când vrei să schimbi ceva in tine, gen să scapi de perfecționism, să iei o decizie etc
Dar, toate aceste tehnici funcționează daca adand in tine „ceva”-ul ăla care esti tu, vrea. Dacă ființa ta interioară vrea. Dacă sinele tău vrea. Cum urnești sinele să vrea? Pentru că, iată, ești agitat, stresat si totul în tine țipă să te ocupi de tine. Si afli că există tehnici, mindfullness si alte tipsuri care te pot ajuta. Te apuci inveti, le iei aplici si….ceva nu merge. Ori nu-ti faci timp ori uiti, ori amani, ori „ceva din tine” nu vrea sa le faci, ceva din tine găzduiește bine suferinta ta de stres, incat se si vaită de suferinta dar parca exista si o dependență de suferință.
De unde acest decalaj, intre a constata ca esti stresat si ca ai nevoie sa te ajuti si îndărătnicia de-a te ajuta? De ce, când stii ce ar merge sa faci, nu faci? Ce e acolo inauntru??
Înauntru ar fi eul față in față cu sinele (simplificat spus). Sinele, chemat sa sustină un proces de ajutorare a persoanei incepe sa faca figuri. Si cand este tras la raspundere, se retrage si pleaca lasand cu vorbă eului „ai nevoie de mine acum, abia acum! Cum crezi ca s-a ajuns la aceasta situatie daca nu tot prin neglijarea mea?? Adica sa vin sa repar ceea ce s-a stricat fix prin minciuni si improvizatii care tin de „ce zice lumea”, „sa nu-mi dezamagesc parintii”, „daca spun asta vor zice ca sunt rau, sexos, nerusinat, nestapanit si ma vor abandona”. Ceva intens si dur de suportat ar fi tranzactionat inauntrul nostru. Partea din noi care „ar trebui sa vrea” va prinde momentul si-si va cere drepturile. Daca nu i le dăm, mergem mai departe, stresați si cu framantari interne. Daca acceptam sa facem asta, deschidem cutia pandorei si vedem ce-o mai fi. Abia atunci ar putea incepe analiza eficienței liberului nostru arbitru si-a integrarii deciziilor luate de-a lungul si latul vietii. Si-abia atunci, concluziile ar putea fi noi butași, lăstari de alte culturi de idei care ar putea schimba insuși grădinarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.