despre tensiunile din familie

pentru cei care suferă neoficial, de care nu se stie nimic
Facebookul musteste de postari si video-uri si articole gen:-cum sa faci față carantinei-cum sa nu faci depresie de la singuratate-cum sa gandesti in carantina, despre carantina-cum sa nu disperi si sa iti tii anxietatea la cote suportabile-cum sa nu te urci pe pereți in carantinaTotuși :-cum ajung postarile astea la cei care au nevoie?-cine sunt cei care au nevoie de genul ăsta de tipsuri?-cum fac cei vlăguiți și speriați care nu mai pot dormi și nu se mai pot relaxa să vrea să se ajute? Pentru ca un articol, oricat de bun si util ar fi, el e o oferta pentru un om care cauta să se ajute. Din pacate, oamenii care suferă așteaptă ca anumiți oameni din viața lor să-i țină și să-i ajute.
Pe adevărații „suferinzi” nu-i mai interesează articolele si recomandările specialiștilor. Soția speriata care are soțul tiran nu e interesată decât să vină cineva să îi facă dreptate. Părinții copilului agitat care plânge și face crize nu caută decât soluții care să-l liniștească pe copil. Femeia care stă cu soacra bolnavă în casă și aceasta o freacă de-o ia naiba, nu speră decât ca barbate-su să „vadă” ce-i face mă-sa. Etc, etc, etc.
Evident că, din totalul postarilor gen „cum să faci față la… in perioada carantinei” unele s-ar potrivi nurorii din exemplul meu, altele soției disperate si altele părinților îngrijorați de copil. Eu sunt abonată la multe pagini din lume și mulți terapeuți lansează zi de zi tot felul de meditații, de podcasturi tematice foarte faine. Mulți terapeuți britanici sau americani ofera gratis mostre de exerciții pentru sprijin psihic care altfel sunt livrate pe bani, dar oamenii din voluntariat si compasiune față de semeni lansează în eter direct din centrul bunătății lor, pachete psihologice. Aceste ajutoare de calamitate, ca sa zic asa, ar face bine multora dar n-are cine sa le distribuie pe nevoi, sau poate sunt persoane care fac asta, habar n-am.
Zic toate astea pentru că, din cate stiu eu, adevaratele victime silențioase sunt cei care tac si suferă intre cei patru pereți ai casei lor. Sunt mai multi decat va imaginati cei care sufera prin case „neoficial”, adica nu stie nimeni de suferinta lor. Acelora le transmit salutul meu, niste curaj si puterea de-a răbda până s-o mai ameliora ceva.
Situațiile nașpa de azi au fost nașpa si inainte de pandemie, dar tot mai plecau-veneau, mai beau o cafea cu nașa, sau cu sora, tot mai respirau „aer curat” in afara casei. Sa stea nonstop in aceasi casa victima cu agresorul si cu copilul, e mult prea mult. Agresorul pretinde si impune ca „ei trei” sunt normali, ca ar putea fi mai bine daca cei doi l-ar asculta mai mult pe el, victima se transforma in robot palid, plange pe la colturi sau in baie si nu are curaj sa bata cu pumnul in masă sa declare ca-l uraste pe nemernic iar copilul se preface ca totul e ok, ca n-are nimic pe suflet dar isi introiecteaza tensiunile casei adanc si practică disimularea sau freeze-ul si-si pune la „criogenizat” plânsul, protestul si frica pentru cand o fi mare si s-o duce la psiholog, asta in varianta buna. Varianta proasta ar fi bautura sau alte manevre-solutie pentru tinut capacul bine astupat peste tot ce inghite.
De fapt, pana acum la pandemie familiile nu statusera niciodata atat de mult unii cu altii si habar n-aveau cat de greu e sa stai in casa cand exista tensiuni.
Stiti ca „mama”, „copilul”, „tatal”, „soacra”, „sotia victimă”, „sotul/tată tiran” sunt personaje fictive menite sa fie folosite ca exemple fără chip, fără nume si adresă aici în postare. Stiti voi ce-am vrut sa zic si sa insinuez sper. Acelora vreau sa le transmit faptul ca se stie de ei, ca nu sunt singuri si ca situatia n-are cum sa ramana fixa, blocata si nasoala pe vecie, or veni si vremuri mai bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.