Un subiect sensibil: gandurile colective de #compasiune iubitoare care sustin de la distanta o cauza care implica suferinta umana.
„Se pun sau nu se pun” gandurile de la distanta? Pentru ca nu se pot masura, nu se pot dovedi, aspect care functioneaza si pro si contra lor. Daca nu le putem dovedi nu inseamna ca nu exista si se manifesta, nu?
Distanta psihologica si distanta geografica sunt aspecte foarte diferite. Poti fi langa un om apropiat geografic (in aceeasi camera) dar foarte distantat psihologic, pana la instrainare sau separare, chiar singuratate, sau poti fi geografic departe de cineva si psihologic sa te simti langa el, ba chiar apropiat.
Deci psihicul poate respecta geografia dar o si poate sfida.
In aceasta lumina cand ti-e greu dar stii ca la distanta de tine altii sunt cu tine, alaturi de tine si te simti sustinut, capacitatea de-a face față greului e mult usurata daca stii ca nu esti singur, chiar daca sustinerea e mai mult pentru moral. Caci moralul e primul care cedeaza cand trebuie sa faca față. Asa e in legea firii sa functionezi optim cand te simti sustinut decat cand te simti singur.
Altfel vorbind, toate creierele din lume constituie reteaua creierelor, brainnetworking, o retea implicita prin coexistenta tuturor creierelor vii in acelasi spatiu. Aceasta rețea are un potential urias doar ca nimeni n-o poate manipula, cu exceptia cand reteaua singura isi modifica structura prin constientizarea cator mai multi participanti in sine. Asa cum copacii sunt legatii intre ei prin radacinile si ciupercile care conecteaza radacinile alcatuind o retea subterana a radacinilor, la fel sunt creierele unite intre ele chiar daca creierele in sine nu realizeaza. Faptul ca nu ne dam seama sau ca nu simtim propriu zis la fel cum simtim senzatii fizice concrete nu inseamna ca nu e nimic de simtit.
Urarile de exemplu, ne fac bine daca le apreciem si daca sunt facute sincer. Cum functioneaza o urare? Dar mai multe? cum reusesc ele sa ne schimbe starea? prin perceptie. Percepandu-le, ne simtim sustinuti si cand ne simtim sustinuti ceva se modifica in noi si in sine ne transformam in bine fara sa stim exact cum, dar simtim transformarea.
Poate ca la nivel planetar aceste mici-mari catastrofe sunt consecinta nepasarii generatiilor trecute, care manifestandu-se ne fac sa avem grija unii de altii, sa fim mai solidari si sa ne reamintim ca avem o planetă mai des decat o facem.
Ma gandeam azi la urmatorul paradox: cu cat cresc numarul centralelor de termoficare (care scot gaze) si al masinilor (care scot esapamentul) si creste confortul oamenilor cu atat scade disconfortul naturii si natura se dezechilibreaza. Credeam noi ca am atins vreo culme a emanciparii cand ne-am pus centrale si ca nu mai facem frigul. Ca daca nu mai taiem lemne si ardem gaze e vreo smecherie, dar nu e, se pare ca va trebui sa gasim solutii si la asta. Or fi, n-or fi solutii nu stiu.
Eu doar ma gandesc la astea si scriu. Uite, nu mai e zapada mai deloc. Iarna se subtiaza si imputineaza vazand cu ochii. Cand eram mica ningea la 2-3 zile odata, apoi la fiecare zece ani a nins din ce in ce mai rar. Semn de imputire a atmosferei cu noxe si-a patologizarii climei. Si cum sa nu fim la unison unii cu altii macar la greu?
La postarea anterioara m-a ridiculizat un domn ca am vorbit despre #Australia si despre chemarea de-a trimite cat mai multi din noi ganduri bune. Cei care sunt genul strict/straight evidence based se feresc sa adere la astfel de participari, nu pentru ca n-ar crede dar pentru ca poate nu au curajul sa creada in ceva ce nu e masurabil si care sa aiba binecuvantarea stiintifica de-a exista. Ca pana nu zice stiinta despre ceva ca exista, acel ceva nu exista, nu?
De fapt, ce-o insemna ca ceva „sa existe”??