umorul din sedinte

      Niciun comentariu la umorul din sedinte

Probabil am un izvor cu umor sub cabinet, pentru ca de foarte multe ori iese pur si simplu in timpul sedintelor.
Ieri, am ras mult, profund si prelungit cu o clienta careia i-am cerut aprobarea sa scriu faza si razand, mi-a dat permisiunea.

Pe scurt, clienta e foarte inteligenta dar anxioasa si atunci cand inteligenta slujeste frica si toate neamurile fricii, rezultatul e trairea vietii cu inima la gât, aspect obositor si coplesitor.

Si-acu de curand ne-am hotarat noi sa deschidem o linie de mindfullness pe sub fluxul mintii care sa corecteze din mers rahaturile mintii. Lucru usor si greu in acelasi timp.
Si la penultima sedinta, hotaraseram sa aplice ce era de aplicat si ieri sa discutam rezultatul. Iar ieri rezultatul fu slab si anemic pentru ca „ea uita de ea”.
Tonul nostru de discutie ieri era unul de „suspin ventilant” dupa o saptamana foarte grea.
Si aducand in discutie „linia de mindfulness” de sub fluxul mintii asa cum il practic eu, ii spun:
-uite, eu cand vreau sa fac „o singura actiune cu mintea total acolo si fara ganduri evaluative”, uneori imi pun un timer cand mananc singura si timer-ul bate un gong din minut in minut. Si ce crezi? Fac asta serios, determinat si hotarat, ma pun sa mananc constient si dupa 2-3 gonguri ma trezesc ca am uitat. Mai si mi se face o rusine si-o exasperare de ma ia naiba. Stiu ca nu doresc a ma infuria, deci renunt la furie, ma eschivez. Exasperarea o duc in zona rasului ca rezultat al lui „cat sunt in stare sa fac”. Practic nu-mi ramane decat sa accept ca sunt, nu chiar o incepatoare dar ca sunt la nivelul amator de 2 bani.
-da, Viki 3 minute….zice femeia frumoasă, inteligentă si anxioasă….3 minute…față de 5 secunde ale mele…..
-adica esti un fel de Mircea Badea ….(chiar el!!) al mindfullness-ului?
As vrea sa stiti ca momentul in care ne-a busit rasul pe amandoua a fost un varf perfect al sincronizarii noastre. Radeam de absurdul situatiei. Si-o aud pe clienta zicand, abia vorbind de râs:
-Viki, sunt un mircea badea al mindfullness-ului si vreau sa ajung un Doroftei.
(râs, râs, râs la greu manadoua)
Zice, gata asa se va chema programul meu pe urmatoarea bucata de viata „nu vreau sa fiu Mircea Badea, vreau sa fiu un Doroftei”.
Rasul nostru a fost rasul complice al aliantei terapeutice dar a fost acel ras ca reactie al unei situatii mici care se pretinde mare. Boxul e ceva total anapoda nepotrivit cu clienta mea care e o frezie. Si cu toata gingasia freziei, alegerea „boxului” ca metafora este perfecta. Are chef existential sa ia la pumni anxietatea si sa boxeze cu bau bau-ul iluzoriu al anxietatii.
Va zic, m-a uns pe suflet bucatica asta de discutie de ieri, mi-a placut maxim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.