Privita dintr-un anumit unghi pot spune ca sunt o leneșă constientă cu privire la comoditatea de sine. Adica tind spre confort si spre a-mi rezolva scurt si eficient treburile de rutină ca sa-mi las spatiu si timp pentru lectură, meditat, cugetat. Nu-i rău, chiar sună bine si sunt multumita de nivelul la care functionez. Si cu toate astea, mai stiu ca atunci cand nu esti atent, poti inclina balanta catre aspecte minunate atat de mult ca se rupe echilibrul. Si stiind acest principiu, devin atenta la exersarea iesirii din zona de confort.
Sintagma asta „iesirea din zona de confort” suna atat de interesant si de inaltator, dar in realitate nu facem prea multe excursii sa iesim din ea.
Nu stiu cum e pentru altii, dar la mine iesirea din zona de confort se refera si la exercitii tip #experimentalizare prin care imi fortez putin limitele sa-mi cresc anduranța dar si filozofia acelor momente de viață in care ceva nu merge bine sau nu-mi convine. Adica atunci cand ma enervez, sa-mi aduc aminte de provocarea de a ramane calm in afara zonei de confort si sa caut modalitati de-a-mi tine cumpatul chiar si cand nu-mi convine.
Azi, mai devreme m-am decis sa ies (desi mi-era foarte lene) sa-mi iau paine neagra. Partea lenesa din minte era sa castige, dar n-a lasat-o partea grijulie care a pledat pentru iesirea din casă in aerul rece si inghetat si pentru mersul pe jos. Nu stiu daca painea neagra a fost pretextul de-a iesi din casa, sau daca am iesit pentru paine neagra (ca alba aveam).
Am mers 500 m pana la supermarket si-am pus in coș si fructe si alte chestii. La fiecare obiect pus in coș ma gandeam cu zgarcenie daca sa iau sau nu pentru ca ar fi fost greu si chiar la un moment dat mi-am dat voie sa pun mai mult hotarandu-ma sa iau taxiul la intoarcere.
Platesc la casa si cer 2 sacose si le pun echilibrat, cam cate 5 kg in fiecare si ies frumusel cu ele si vad ca nu erau taxiuri, deci ar fi trebuit sa comand. Mai si se aude gandul ala grijuliu, vocea internă in care imi zic, da de ce sa nu merg pe jos cu ele, chiar daca sunt grele si sa nu ma chinuiesc putin? Ca e duminica, e soare, e ger, si am ocazia sa văd cat de frumusel stiu si pot eu sa ma confortez si sa fiu voioasă in cap daca „mă chinui”. Chinuiala la care ma refer nu-i mare chinuiala decat raportata la lenea mea conjugata cu eficientizarea de care vorbeam la inceput.
Si-o iau frumusel la picior cu 2 sacose grele si fac meditatie in miscare, propunandu-mi sa-mi dau seama ce gandesc (dar fara sa critic sau sa ma implic emotional in propria-mi stare) si sa fiu cum se zice mindful awearness.
(!) Mindful awearness (!!) carand sacoșe cu mâna si meditand cu cumparaturile spre casă, obsevand tensiunile din umeri si coloană, locurile unde intra frigul la guler, locurile unde m-am incalzit, locurile incordate sa nu alunec pe gheata, gandurile care se formau ca autoritatile nu-si fac treaba si felul elegant in care le-am lasat sa treaca dar le-am refuzat oferta ( de-a ma enerva bla, bla, ba ca primaria nu curata gheața), mainile care dureau, condensul din nas si lichidul care dadea sa-mi curga (l-am sters cu manusa, ca nu luasem poseta si nu aveam decat bani, dar cu banii nu te poti sterge la nas), ochii care mi-au lacrimat de albul geros al zapezii, oamenii care pareau adormiti la propriu si la figurat, proprietarii de căței care trageau de ei sa faca pipi mai repede, ganduri care fugeau la amintirile verii si la confortul pantalonilor scurti, etc
Cum ar veni, azi mi-am infruntat comoditatea si mi-am oferit o doza mica de rutina nesuferita la comun cu toti oamenii.
Stiu ca toata povestea scrisa azi e banala si nu are decat caraghioslîcul croitorasului cel viteaz care se da mare ca a omorat 7 dintr-o lovitura ( dar muște si nu dușmani asa cum a lasat sa se inteleaga), caraghioslâcul asumat, intelepciunea de a renunta la confort si lene si constientizarea intregului tablou in care eu am grija sa nu ma ingrijesc prea mult.
Nu-i cine stie ce, dar e fain cand #experimentalizez. Ceea ce iti doresc si tie.