experimentalizare

Asta e perioada aia fara soare din an. Ce fac eu ca sa-mi compensez insorirea:

Ma asez undeva, inchid ochii, dau o tură prin mine sa mă văd prin-năuntru si imi vorbesc mie ca intentionez sa ma ajut cu niste soare si cu niste lumina, intrucat afara e iarna si blue.

Mă uit apoi la visparul de gânduri care-mi populeaza mintea si zic, hai sa le dau drumul putin, sa ies din ele. Pur si simplu las fiecare gând sa pluteasca departandu-se de mine, fara sa-mi fac griji ca se pierde vreunul. Nu se pierde si nu se intampla nimic cu nici o idee, cu o constatare, cu un gând sau cu un sentiment daca-l las putin. Le regasesc imediat, sau ca sa fiu mai precisa, vin singure inapoi.

Si cum ziceam am anuntat corpul sa slabeasca stransorile, mai desfac din tensiuni, las gandurile satelite si ma cobor la soarele meu interior.

La mine e in plex, la altii o fi in alte locuri. Fiecare are soarele lui, numai sa stii de el. Sa nu faceti ca ala cu ochelarii care nu-i gasea si erau pe nas, sau ca ăla care nu vedea padurea de copaci. Soarele e acolo doar sa-l cauti si sa-l onorezi. Intai imi amintesc cum e, apoi incep sa văd imaginat lumina si caldura lui. Apoi, iau putina lumina din el si o dirijez si-o duc la nervul vag care pleaca din cap ca un fir prin tot corpul, avand traseu prin toate organele, mainile si picioarele care suntem.

Nervul ăsta vag e important tare, credeti-ma. Daca nu ma credeti ma puteti ignora sau, ma creditati pana curand cand o sa fac ceva mai documentat pe aceasta tema. Stiu ca aveti nevoie de dovezi si-o sa incerc sa incropesc adunarea catorva din ele sa le pun aici.

Si cum ziceam, cablam la soarele interior nervul vag, il alimentam cu lumina si energie de la soarele interior si cream un râu de lumina care strabate nervul vag, stabatand corpul.
Vizualizam cum nervul vag devine luminos si totodata devine o țeavă prin care curge lumină ce ajunge si hraneste toate organele.

Si dintr-o data, fac un salt, o schimbare de perspectiva din a fi martorul nervului, la a deveni nervul. O plonjare si intru inauntru in nerv si devin nervul eu si simt energia care exista si pulseaza usor si care curge prin nerv. Eu sunt in clipa aia soarele si nervul vag si atat. Si pret de cateva clipe, sau mai mult sunt constiinta, energie si lumina de soare. Zambesc si ma bucur de munca interioara si de imuierea in lumina solara. Tin minte ca e un exercitiu intern si ca afara soarele e dincolo de nori. Imi imprim sa tin minte lumina sa o fac amintire, dincolo de clipa prezenta. Sa o traiesc ca pe o experienta de-a-mi lua vitamina solara care imi pune pe fuga mucegaiurile psihologice ce apar cand afara nu-i soare.

Revin in realitatea camerei unde mi-am facut exercitiul, zambesc si la camera si imi imaginez jucauș un soare in tavan. Desi stiu ca e o exagerare, atat timp cat e doar soarele meu, am voie sa exagerez daca e doar un joc.
Apoi, ca orice alta experienta misto care incepe se deruleaza si exercitiul meu se termina lasand in urma ecoul de a fi plonjat in ceva fain si de a ma fi ajutat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.