despre frustrarea din relatii (continuare)

Am scris mai devreme un exercitiu in care, plecand de la un repros pe care l-am avea catre cineva, sa-l convertim in lamurire. In relatii adunam frustrare din cauza mai multor aspecte:
-fie că nu reusim sa ne conectam cu persoana respectiva. O relatie presupune conectare-deconectare-conectare. Cand suntem impreuna si suntem conectati comunicam, ne deconectam plecand fiecare la ale noastre si cand ne reintalnim nu ne mai reuseste conectarea.
-fie că starea mea e ok iar a celuilalt e mai nasoala si ii dau intaietate empatica celuilalt si eu raman neexprimata. Si poate asta se repeta mult timp si eu nu mai apuc sa ma exprim pe mine cu ale mele.
-fie că n-am curaj sa spun ce-i de spus. Poate ca nu-mi convine ceva, poate ca ma tem sa fiu criticata, etc.
Si ma trezesc incarcata cu privire la cealalta persoana si numai gandul la celalalt ma amorseaza si simt frustrare. Poate ca mi se acumuleaza chiar furie din cauza ca ma astept ca celalalt sa-si dea seama, sau ma exaspereaza propria-mi ezitare.
De aceea, exercitiul propus este pentru a-mi limpezi mie care e provenienta frustararii mele. Abia dupa ce eu mi-o inteleg voi putea cauta o cale sau un moment sa comunic cu celalalt, daca consider asta, daca nu ma gandesc la o modalitate de a ma hotari ce sa fac cu propria-mi furie.
Nu e obligatoriu sa fie furie, poate fi tristete sau anxietate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *