Am cerut permisiunea unei doamne sa povestesc o faza dintr-o terapie. Ea era in terapie pentru anxietate si atacuri de panica. La una din sedinte, mi-a zis ca-si incepuse lucrari dentare si ca fusese terifiant pentru ea. Avusese dureri groaznice, extractia fusese greoaie iar frica paralizanta. Per total, horror in termenii ei. Aflu ca urma o alta extractie si lucrarile din jurul ei. Ii propun sa facem o prelucrare psihologica sa usuram procedura. Am intrebat-o daca considera ca ar putea-o ajuta acest tip de interventie, daca are incredere in pregatirea creierului si daca are dispozitia si cheful sa facem asta. A fost de acord.
-am facut un exercitiu de centrare, de producere a coerentei cardiace (respiratie si corporalizare)
-dupa ce am adus corpul in starea de participare la acest exercitiu, ne-am mutat cu atentia in gură. Am simtit limba si gingiile, am produs saliva, am vizitat locurile unde fusese extractia recenta, am avut curajul sa simtim senzatiile de acolo cu tot cu scancetul unei dureri difuze, am trecut pe la baza dintilor si am ajuns la maseaua care urma sa plece.
-i-am vorbit maselei, multumindu-i pentru cat a servit-o, i-am exprimat regretul ca a fost afectata de carii si i-am spus ca am hotarat sa fie scoasa. I-am promis acelei masele, ca daca se va lasa scoasa lin si usor, nedureros, ea va avea rolul de curaj pe viata la dentist si ca va deveni un talisman al curajului.
-am vizualizat radacina acelei masele si ne-am imaginat-o ca pe un taruș cu firicele mici si multe infipte si pierdute in gingie. Ne-am imaginat ca, daca medicul va apuca cu clestele, gingia va elibera usor firicelele si va ceda astfel incat extractia sa fie usoara si lina.
-Ne-am imaginat pentru intarire, ca avem o planta mica de smuls din pamant cu radacina si daca udam pamantul inainte, radacina va iesi firesc daca tragem de tulpina.
-ne-am intors la salivatie, care era echivalentul apei care uda planta la radacina.
-apoi am reprodus campul operator simuland acasa cu ceva asemanator, plus folosirea unui scobitor pentru trezirea senzatiilor locale gingivale, sa ne obisnuim cu stimularea locului.
-ne-am imaginat si exclamatia medicului la simplitatea cu care a iesit maseaua si bucuria din piept ca ne-a reusit treaba.
-la final, am multumit corpului, creierului, mintii, imaginatiei si memoriei si am lansat programul.
-Clienta mea, mi-a povestit ca…a mers la dentist si maseaua i-a iesit „de parca ar fi fost infipta in miez de paine”. Dureri mici si suportabile. A cerut maseaua dentistului. A luat-o acasa si asa cum si-a promis , maseaua inca exista dar are o alta functie, cea de curaj si de incredere in sine.
Acest exercitiu sustine ca buna comunicare cu corpul conteaza, ca celulele sunt vii si receptive la mesaje, generoase si curajoase daca contezi pe ele. Protocolul este valabil pentru orice alta manevra medicala. Ideea e sa ai contact intim cu corpul, implicit cu partea care are nevoie.