Acum 2 ani, inainte de Colectiv, aveam in terapie o fetita Ilona cu arsuri pe 80% din piele. Cand s-a intamplat tragedia, Ilona mi-a zis sa scriu despre ea sa citeasca tinerii arsi, ca sa stie de la ea ca se pot vindeca. In mod ideal si parintii ei mi-au dat acordul sa scriu.
Aceasta fetita este un copil genial si un caz exceptional in care m-am implicat ca psihoterapeut.
Am aflat de acest copil si de faptul ca a cazut intr-un cazan care clocotea, de la mai multi cunoscuti care m-au pus in contact cu mama aflata-n spital la urgente, la terapie intensiva, la arsi in iulie 2015.
M-a sunat mama Ilonei din spital si am aflat ca starea copilului de 5 ani era critica iar mama ei era disperata si speriata. Nu mai stiu exact ce-am vorbit, dar am vorbit. Va dati seama, multe nu se pot spune in cazuri din astea dar ceva am gasit eu atunci. Am inceput sa vorbim la cateva zile si am inceput sa vorbesc si cu Ilona la telefon. Imaginati-va ca m-am apucat sa vorbesc cu Ilona in termeni de a-i explica ca poate vorbi cu pielea ei, cu mainile si cu picioarele. Si ca acest copil a prins ideea si-mi spunea la telefon „inainte sa ma ridice sa ma duca la sală, le ziceam -lasati-ma sa le zic la maini ca puneti mana pe ele, sa nu mai doara mult- si cand inchideam ochii si le ziceam la maini in gand, inauntru, ele se pregateau de 1,2,3 ridicam”.
Genul asta de discutii il aveam cu ea la telefon si apoi, la vreo 2 luni a venit acasa. La ceva timp de la intoarcerea acasa si-a amintit brusc (avusese o mica amnezie protectiva) chiar la mine in cabinet caderea in cazanul clocotit. Si-a amintit slow motion, lent, cu toate amanuntele. Apoi a inceput pavorul si plansul noaptea in somn. L-am convins pe tata sa se duca in padure zilnic si sa urle acolo, sa putem opri plansul in somn. Apoi am trecut prin toate etapele posibile: de la licori magice in sticlute de la zâne, la transa si hipnotismul de a amesteca pielea sanatoasa cu cea arsa. Apoi a inceput sa deseneze, sa se joace cu baloane, sa iasa afara la plimbare. Am uitat sa adaug pe Rufus, catelul primit special pentru vindecare, catel circar care a facut parte din poveste si inca face.
Atunci la acea vreme, m-am apucat sa scriu despre Ilona si-am scris vreo 4 postari despre ea, cu acordul parintilor. Si pentru ca am vazut ca lumea primeste bine genul asta de postari, m-am gandit ca pot incepe sa scriu cu dedicatie pentru tinerii arsi in Colectiv.
Martor de la distanta la tragedia din Colectiv, mi-am dorit sa fac ceva pentru cei chinuiti acolo si m-am hotarat in numele lor sa scriu de cate ori pot si mi se da acordul, cazuri sau franturi din cazuri pe care sa le pun aici, sa si le ia cui i-ar putea folosi. E ca un fel de omagiu pios pe care il aduc in numele lor, ca o actiune carora le-o dedic lor, precum si Ilonei care m-a indemnat sa scriu.
Ilona e azi foarte bine, a fost recent la mine. Scrie, citeste, zburda, rade, plange, e o supravietuitoare care mi-a dat startul la scris.
Cat priveste tinerii din Colectiv, am fost si sunt alaturi de ei ca un rock-er ce sunt. Da, am fost rock-erita cu manusi de piele fara degete cu tinte, cu costume de piele; am crescut cu Iris si cu Pink Floyd in liceu. As fi putut sa fiu eu acolo, asa am asistat la tot ce s-a intamplat atunci. Impinsa de Ilona sa scriu, scriu pentru toti tinerii din Colectiv, cat si pentru ce este astazi Colectivul, o stare de spirit si o atitudine.