Ilona partea a 3

      No Comments on Ilona partea a 3

Unii dintre voi știți că lucrez cu o fetiță de 6 ani care a avut arsuri pe 80% din corp. Azi a fost la mine și am vorbit cu ea despre tinerii din club,pentru că a adus ea vorba. Mi-a zis că l-a văzut pe doctorul ei la tv și i-a făcut cu mâna. Ne-am propus amândouă, pentru când va merge la spital la control să viziteze persoanele din saloanele de arși și să le arate că ea e bine și să le spună câteva secrete de însănătoșire. Să le zică cum trebuie să vorbești pe dinăuntru cu părțile care dor. Ea sare în pat și țipă tare când își aduce aminte de spital, se joacă cu baloane să nu-i mai fie frică de atingere. Azi, am învățat să desenam fin pielea cu degetul ; sa conturăm fiecare parte de corp , să își amintească pielea senzații bune și să„ luăm” cu degetul culoare din pielea nearsă să o ducem la pielea care acum se reface. Ca să ne exprimăm iubirea, ea a vrut să mă lingă pe vârful nasului și eu să o ling pe vârful degetelor de la mâna care o doare. Închipuiți-vă că am făcut asta cu duioșie și cu drag și râzând cu lacrimi în ochi am lins-o. Mama ei, la plecare mi-a zis ceva foarte, foarte frumos „ vine aici încruntată și contractată și pleacă zburdând ”. Eu învăț de la copilul ăsta, credeți-mă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *