identificarea cu casa

O femeie de 50+ a venit la mine cu multiple simptome: dureri, migrene, ameteli, senzatie de vomă, amorteli, zone rigide, durere la cervicala si la incheieturi, atacuri de panica, depresie si frica. Ganduri multe, haotice, somn prost. Facem vreo 2 sedinte in care imi relateaza suferintele si cum se manifesta ele, medicatia si istoricul cazierului medical. O sacosa de acte medicale cu analize, ekg, eeg, rmn, samd si retete la greu. Aproximativ 7 ani de viata fara liniste.
Investigam sectorul „blesteme si farmece” si-l excludem.
Facem povestea vietii pe axa timpului, un PPS sau un film cu scene importante din viata. (incerc sa redau evenimentele grosier cat sa pastrez identitatea dar sa si intelegeti voi ceva).
Povestea vietii:
Doamna Flori (ii zicem codificat asa), fiica unica a unor parinti din rural, care au al doilea copil, fratele ei, cand ea se apropie de majorat. Evident ca se implica in cresterea fratelui in timp ce parintii ii spun continuu „cand noi n-om mai fi, sa ai grija de fratiorul tau”. O responsabilizreaza si o deleaga sa preia parentingul pe umerii ei. (astea sunt consideratii care au venit pe parcurs, nu le-a expus ea din prima).
Flori isi are propria-i viata cu facultate, job, casatorie fara copii, divort. Parintii se imbolnavesc, ea ii ingrijeste si vegheaza si la viata fratelui. Mor parintii ea se ocupa de tot. Se muta din orasul de la 3 judete distanta sa stea in oras cu fratele, in urma cu niste ani, dupa moartea parintilor. Isi face o afacere si il ajuta si pe frate care se casatoreste si face copil. Il ajuta cu copilul, iar din afacerea ei il ajuta financiar si pe frate. Trec anii. Si ea se imbolnaveste si ajunge la mine. In sedintele 3 si 4 discutam de atacurile de panica, respiratie si dialogul intern cu accent pe iesirea din gandirea negativista prin comutare. Sincer, parca avea atat de stufoase simptomele ca parea ca scapa ceva. Flori inca de la a doua sedinta a declarat ca s-a simtit mult mai bine chiar avea o satisfactie mare in voce, de unde am investigat ce relatii are. Fratele si familia, putini prieteni, o lume restransa. Cu fiecare saptamana in care venea, povestea in rezumat cum ii fusese saptamana. Atenta la ceea ce se repeta in relatari, am observat ca vorbea foarte mult de frate dar ca de fapt interactiona putin cu el, prea putin dupa cat si-ar fi dorit.
-consider ca ai facut extraordinar de multe lucruri pentru fratele tau, esti de acord?
-da, a aprobat cu o mandrie si o satisfactie luminoasa pe chip. E cel mai important om din lume pentru mine, pe el il mai am si nepotul…
-ma intreb, cum s-a recompensat fratele tau pentru tot acest ajutor.
Sub ochii mei, i s-a schimbat fața, a devenit nesigura si pierduta.
-de ce sa se recompenseze? el…e fratele mai mic, eu sora mai mare, nu are cu ce sa ma ajute!
-adica nu te-a ajutat sau nu vei avea nevoie de el niciodata?
Deja devenise innegurata la față si vocea se schimbase.
-eiii, am avut grija sa nu am nevoie de el, sa nu-mi lipseasca nimic… daca e sa fiu sincera, e ceva cu care vreau sa ma ajute dar nu prea poate ca e ocupat si ma cam duce cu vorba. Vreau sa ma ajute sa-mi renovez apartamentul ca e treaba de barbat sa vina sa vorbeasca cu mesterii… dar nu a putut, zice mereu ca nu are timp si cred saracul, e ocupat tare cu afacerile lui….
La momentul la care am adus discutia in acest punct, nu stiam cat de important e unghiul de abordare si am lasat sa treaca.
Am mai discutat cu Flori aspecte de depresie, de varsta, de somn, diverse.
Apoi, la o alta sedinta in care-mi povestea retrospectiv cum fusesera zilele, mi-a descris niste seri de singuratate si neputinta, ca ar fi vrut sa stea cu cineva si nu avea cu cine.
-si de ce nu ti-ai gasit ceva de facut comod sau placut in casa?
Si atunci a izbucnit in plans:
-care casă?? Stiti cum e apartamentul meu? vechi! urat! plin de mobila veche! demodat! groaznic! numai cand ma uit pe pereti si la mobila imi vine sa vars!
-stai, stai, stai putin zic. De ce e apartamentul tau atat de urat si neconfortabil??exista o explicatie?
-de ani intregi vreau sa schimb ceva si nu stiu de ce am lungit-o. Am bani, am cu ce dar ma rog de fratele meu sa vina de cativa ani sa ma ajute si ….. (s-a pus pe un plans sfasietor).
-Tu plangi si eu iti vorbesc, i-am zis luand-o dupa umeri. Nu prea ai curaj sa spui cuvintele dar te-a dezamagit fratele tau ca nu te ajuta si asta te dispera. Dadea din cap, plangand aprobator.
Ca sa scurtez, Flori statea intr-un apartament vechi cumparat dupa ce se mutase dupa moartea parintilor si in mintea ei, renovarea era in legatura cu fratele. Ea se astepta ca fratele ei sa realizeze si sa „auda” ca ea are nevoie de el, dar el nu a auzit pentru ca habar nu avea cate facuse sora lui pentru el.
-ok, poate fara sa realizezi il „astepti” pe fratele tau de ani si el nu mai „vine”. Ce-ar fi sa faci tu asta, fara el, sa renovezi tu?
Credeti-ma ca parca i-as fi dat foc. A negat ca ar putea face asta si ne-am duelat mult. Se chinuia sa-mi demonstreze si sa ma convinga cat de mult nu se putea ocupa ea de asta.
-habar nu aveti cum e casa in care stau, mi-e si rusine. E intunecosa, cu geamuri care nu se deschid bine din alea vechi, cu mobila greoaie si zugraveala strop (si-a mai tras un hohot de plans), cu linoleu pe jos urat, cu faianta crapata veche, e vechi si hodorogit. E…cam cum sunt eu de batrana si de bolnava.
Si-n clipa aia, am avut un insight si i-am zis:
-Flori, tu esti identificata cu casa, casa ta e corpul tau, de aceea te simti atat de rau. Pentru ca fratele tau nu te vede pe tine, speri macar casa s-o vada. Exact cum te simti in casă, te simti in corp. Tu esti casa ta.
A ramas intepenita, descumpanita.
-…..a oftat si a zis cu o voce guturala, „da”!.Un da, ferm, aprobator. apoi a respirat oftand.
A tacut un minut uitandu-se-n gol.
-m-am mintit in toti anii astia, nu?? am stat ca o proasta intr-o casa urata asteptand sa vina el sa ma salveze….dar el, habar nu are. Cred ca i-am zis in treacat o data pe an sa vina sa ma ajute dar ii ziceam mai mult in gluma……
-el nu are nici o vina, cred ca esti de acord. A fost lucratura mintii cu asteptarile ei cu tot.
-am nevoie sa-mi spuneti ca unui copil de 7 ani ca pot sa chem mesterii singura si pot sa ma ocup de asta.
-poti.
-te rog, mai spune-mi o data.
-poti!
-as fi putut si pana acum, nu?? cum am putut sa fiu atat de….. atat de….cum am fost viki?
-intepenita in proiect! prinsa in asteptari!
La sedinta urmatoare deja am facut planuri si se simtea mult mai bine. A facut un maraton de lucrari si si-a facut o casa curata si confortabila, simpla. S-a descotorosit de lucrurile vechi.
Stiti, nu? Rand pe rand, i-au disparut simptomele. Depresia prima, apoi junghiurile, apoi atacurile de panica.
-Viki, abia acum realizez ca aveam un scenariu cum vine fratele meu si se ingrijoreaza si coordoneaza lucrarile. De fapt voiam sa ma opresc sa ma odihnesc din grija mea pentru el si macar o data sa aiba si el grija de mine si eu sa fiu ingrijita. O tampenie, pentru ca pot sa-mi port singura de grija.
Flori a mai venit cateva sedinte mai rar, mai mult ca sa reia iar si iar nevenindu-i sa creada cum au stat lucrurile. noua turnura a lucrurilor a transformat-o intr-o filozoafa psihanalitica; parca nu se mai satura facand consideratii pe marginea relatiei ei cu casa si cu fratele.
Identificarea cu casa e posibila uneori dupa cum a reiesit de aici. Personal, gasesc interesant tare asa ceva.