Sunt pe jumatate multumita, pe jumatate nemultumita de cazul de azi. Programare facuta de cineva pentru altcineva. Apare un cuplu de pensionari. Depresie consecutiva unei boli (grava de nota 6 pe o scala pana la 10), pasivitate, oboseala si altele. Intrebari de la mine, raspunsuri scurte, ezitante de la femeie.
-nu prea vorbiti mult, dar e de inteles, iar privirea dvs daca ma uit imi spune: te plac, nu vreau nimic de la tine, as vrea sa ma fac bine dar ca un miracol, miracol care nu va avea loc, nu mai sper nimic, degeaba sunt aici. Asta vad doamna, e asa?
-oftat si un da, cu ochii in pamant. Sotul alaturi se misca imperceptibil anxios.
-nu ati vrut sa veniti, ati fost adusa. Poate in locul dvs as fi facut la fel. Dar suntem aici si cumva trebuie sa ma ajutati sa-mi fac sedinta, sa vedem ce gasim de vorbit. Mai dezvolt eu motivational lucrurile, mai pun intrebari si eliminam rand pe rand actiunile datatoare de putere care nu se puteau face. Invariabil ajungem la ras. Mai radeti?
-suspin, oftat si negare din cap, privirea in jos.
-urmatoarele actiuni, si ii explic de mici exercitii de respiratie si contracturi le puteti face chiar si cu sotul. Sotul atent si disponibil. Jovial.
-a fost sportiv sotul zice femeia, a facut judo. Am spalat la chimonouri zeci de ani…
-ridic bucuroasa din sprancene si spun, ooo, felicitari, am observat ca aveti o conditie fizica buna. Auziti doamna, aveti vreo poza in chimono? A bufnit-o rasul pe loc si a ridicat ochii, s-a uitat in ochii sotului pentru prima oara de cand intrasera. Pai ce faceti doamna? Radeti? M-ati mintit cumva ca nu puteti sa radeti? Nu cumva mintiti si ca aveti depresie? A ras doamna de parca ii era dor de ras din ala zdravan. Si sotul la fel.
-cum doamna sa va mint ca am depresie? sunt diagnosticata la bucuresti! iau medicamente ! Si radea, ce fel de om ar minti pe pielea lui?
-doamna, am glumit ca nu va cred, voiam sa va arat ca inca puteti rade. E foarte important rasul, e medicamentul cel mai bun. Dar o poza in chimono e medicament antidepresiv. Intr-o pozitie din aia fioroasa.
-lasa ca ne ducem acasa si o imbrac si ii pun centura maro! Ce sa mai fac pentru ea, doamna doctor(!) ?
-doamna, va gadilati?
-nu mai stiu.
-dar v-ati gandilat inainte in viata cand nu stiati de depresie?
-da, zise imbujorandu-se.
-pot sa o gadil? ca o gadil dimineata, pranz si seara daca trebuie.
-daca doamna vrea. Ati vrea doamna sa radeti?
-cu tot cu imbujorare si cu ceva pudicitate zice, da daca imi face bine. Eu mai stiu?
Am ajuns la final si am simtit nevoia sa le spun ca, multumesc ca ati venit la mine, daca veti vrea sa reveniti faceti asta dar numai daca vreti dvs doamna* … daca vreti sa invatati sa ganditi antidepresiv, in loc de stilul depresiv. Orice actiune faci daca o faci cu intentie antidepresiva e o victorie, daca o faci ca o victima- hranesti si cresti depresia.