O pedeapsă ar trebui să existe intr-un context aproximativ:
-parte dintr-un sistem convenit , discutat , explicat atat de catre parinti cat si de catre copil
-trebuie sa transmita mesajul „ daca nu respecti regulile ai de suferit in acest fel”
-sa fie exprimata printr-o actiune de inteles pentru copil
-sa fie in acord cu greseala ; sa nu fie prea mare in raport cu greseala copilului
-sa nu fie blamata , condamnata, suspendata , anulata de alt parinte sau membru al familiei
-copilul sa poata sa o suporte fara a-si face rau singur, fara sa se simta depreciat, desconsiderat , ba chiar sa reflecte asupra pedepsei si rolului ei
-sa se incheie cu un dialog sincer si nu impus ; practic cu ce l-a ajutat pedeapsa pe copil si mai mult , familia.
Eu nu am fost un copil pedepsit si nu numai de aceea nu sunt adepta pedepselor. Dar mai stiu ca , eu nu sunt masura dupa care se masoara sau ghideaza lumea . Stiu si constat ca lumea foloseste pedeapsa ca o conditionare pentru comportamente dorite sau ca deconditionare pentru cele nedorite. Nu voi schimba eu lumea , desi mi-ar placea mult sa pot face asta . Pot macar sa imi dau cu parerea , sa produc unora mici imblanziri sau constientizari ale acestui proces pe care chiar socitatea l-a inventat . Decat sa tac, sa ignor sau sa critic prefer sa-mi scriu parerea aici , ceea ce e putin mai mult decat nimic.
Subiectul in sine este doar o bucatica dintr-un mare calup desprins dintr-un munte si este abordat superficial , zgariat sau gâdilat putin la suprafata .
Completarea de azi: tema „cum suportam o pedeapsa?” este o veritabila tema de educatie parentala. Ce face concret copilul in acele ore, zile? Cum trece timpul psihologic pe durata greselii? La ce gandeste, cum respira, ce emotii are? Are copilul capacitatea de a reflecta asupra „greselii” sale de a derula invers? Isi poate vedea copilul prin ochii parintelui greseala? Ce crede despre el gresind ca e prost, neispravit, ticalos, etc? Cum poate copilul sa faca conexiunea utila intre pedeapsa si evitarea greselii urmatoare?