La prima sau la a doua ședință oamenii îmi prezintă lumea lor mică. Lumea mare e țara si continentul pe care ei traiesc si lumea mică e teritoriul pe care ei activeaza si oamenii cu care sunt in relație.
Ceea ce vreau sa prezint acum e un aspect pe care-l întâlnesc destul de des la oameni.
Multi clienți când îmi descriu „lumea lor”, adică cum arată relațiile lor, aflu că omul a reușit să țină in frâu toate relațiile sale de adult. Ca sa fiu explicită, relatările aproximative pe aceasta temă sunt cam așa:
-pe mama și tata îi țin la distanță, oricum sunt departe si “caut să o cam „tai” cu ei”,
-am niște prieteni dar vorbim rar. Ei ma caută dar ma enervează ca ar vrea sa vorbim zi de zi, mult si oricum trancăneala mă obosește
-nu-mi place „small talk”, adică micile discutii despre : sarmale, copii, subiecte can-can, vreme, bla, bla
-am 2-3 prieteni buni dar nu pot sa spun ca îmi sunt foarte apropiați
-iubiții mei au fost si s-au dus cam pe acelasi pattern de gelozie si de neînțelegeri. Vreau să mă înțeleg de ce naiba mi se întâmplă asta. Si vreau să scap de asta.
-ma simt bine singură, dar nici singura nu vreau sa-mi petrec viața
-îmi plac oamenii pozitivi, interesanți, cu care ai ce vorbi profund. (oamenii sunt chiar mândri cand spun asta, parcă sunt mândri de curățenia lor intelectuală, de seriozitatea lor culturală si sunt încântați ca fac parte din oamenii civilizati ai lumii).
-si care e cea mai mare problema a dvs? intreb eu
-n-am încredere în mine si sunt anxioasă si geloasă. Cum să fac să scap de asta?
Acest gen de prezentare se întâlnește la mulți oameni, adică pe scurt spus „sunt selectiv in relații, nu mă trag de șireturi cu tot felul de oameni si sunt interesat de relații cu oameni deștepți, buni, comunicativi cu care am ce vorbi. Si problema mea e ca „n-am încredere în mine si sunt anxios”.
Pentru mine ca terapeut e destul de dificil sa aud cele doua probleme de „socializare restrânsă ” conjugată cu „lipsa de încredere în sine” prezentate separat……. pentru că „una din probleme – o reflectă pe cealaltă ”.
Oamenii nu realizează că, cu cât sugrumi socializarea si comunicarea, cu atat te împuținezi pe tine însuți.
E unul din momentele dificile ale procesului terapeutic, pentru că oamenii nu fac nici o legatura intre „socializarea restransa” si „increderea insuficientă în sine” iar eu mă pregătesc s o fac.
Trebuie sa găsesc un moment in care sa spun asta. Sa zic „te-am auzit ce-ai spus, înțeleg că acest aspect al tau are “logica” lui DAR, as vrea să știi că e o mare legătură între socializarea selectivă si încrederea ta în tine, în sensul în care socializarea restrânsă presupune comunicare obstrucționată, iar comunicarea obstrucționată presupune încărcătură emoțională inhibată.
Noi oamenii suntem construiți să functionam relațional dar unii își inhibă din copilărie energia care reacționează la ceilalți și asta duce la sentimentul de inadecvare de sine. Căci relațiile bune ne pun în contact cu sinele nostru și din dulcele contact cu sinele vine sentimentul de autoacceptare, mulțumire de sine, încredere in sine.
Toate reacţiile: