Ieri am vorbit de epigenetică, m-a intrebat o clientă ce stiu si mai ales cum explic termenul.
Cu totii stim de genetică, de adn, de gene si cromozomi si de faptul ca in acest material condesat si codificat stau informatii despre corpul nostru cu tot cu o memorie la purtător. Astfel incat, bolile de familie stau încastrate in genele noastre prin detalii de particularitati sau devieri mici de la varianta corecta sau normala.
Exista oameni cu nasul mare, mostenit de la neam. Luam aici „nasul mare” ca un exemplu de transmitere genetica fizică, desi transmiterea nu e numai fizica ci si psihica si nu numai.
Deci exista o genă a nasului care apare la noi toti, doar ca gena nasului mare e un pic originala si contine instructiunile nasului respectiv care a strabatut vremurile ca sa fie vizibil. O trasatura din asta dominantă „spune” ceva daca te uiti sinoptic peste neam, dar asta e deja o alta idee, nu e ideea postarii.
So, geneticienii spun ca tot materialul genetic este in fiecare celula, dar ca fiecare celula este diferentiată de celelalate prin structura si functie.
Fiecare celula are un creier care e nucleul care ii asigura organizarea internă, dar in acelasi timp putem considera că UN ALTFEL DE CREIER ar fi membrana celulara (aka pielea sau gardul celulei) prin tot ceea ce o stimuleaza.
La membrana celulei vin in permanență stimuli din corp sau din mediu (daca e celulă de piele de exemplu). La celulele din corp ajung in permanenta hormoni, limfa si altele care stimuleaza, starnesc celula, astfel incat fiecare celula este in permanență rezultatul dintre CE STIMUL VINE LA MEMBRANĂ, CE ACTIVITATE ESTE INAUNTRU, CUM E ACTIVITATEA INTERIOARA DE INFLUENTATA DE STIMULII DE LA MEMBRANA SI MAI ALES CE FAC ELEMENTELE INTERNE SUB PRESIUNEA CELOR EXTERNE.
Deci, orice celula este intr-un permanent schimb intre ce vine din afara si cum raspunde la ce vine din afara si raspunsul in sine cum modifica interiorul celulei.
Epigenetica deci e tot genetică dar fenomenologica, care explica si modelarea din mers a intregului si-a bucatelelor de intreg.
Daca ma uit la celulă, voi descoperi ca in mod similar traiesc si eu. Am structura si functie adica corp si fiziologie dar sunt si supusa interactiunilor cu mediul. Si in permanență in mine se forjează ce vine din afară si ce reacții imi provoaca si ce fac eu cu aceste reactii si cum ma reglez (daca stiu sa fac asta, daca nu vdcm).
Nimic nu e fix, nimic nu e intr un anume fel. Tot ce este in corp este un schimb de cele mai multe ori „la mica înțelegere” intre mediu si partea interna. Va dati seama de implicatiile acestul flux nesfarsit pe care mintea incearca sa-l gandeasca in termeni concreti, controlabili , masurabili, cognoșcibili?