Dintotdeauna am lucrat cu oameni care nu au relații bune, fluide, funcționale.
Unii dau vina pe ceilalți, alții pe ghinion și context prost, în timp ce ceilalți acceptă că “problema e la ei” și vor sa și depășească condiția.
Vorbesc aici despre cei care nu au relații deloc, sau au puține și superficiale, acceptă asta și vor sa înțeleagă ce e cu ei și de-asemenea vor sa și facă relații.
Acest client aflat în poziția “îmi accept problemele și vreau sa le depășesc”, găzduiește o lume internă formată din proști, idioți, norocoși pe nedrept, oameni răi. În egala măsură, ideologia completă este pe de o parte formată din “acești oameni răi si proști” și de cealaltă parte este formata din ura, invidia, sarcasmul, disprețul față de “ceilalți”. Ca și cum, clientul se percepe ca fiind un om corect dar ghinionist, valoros dar nevalorizat de ceilalți din cauză ca ceilalți sunt răi și zgârciți.
Clientul nostru știe ca și el a contribuit la aceasta sărăcie relațională prin distanta creată, prin evitarea situațiilor, prin retragerea emoțională din situații.
Pe acest fond, înțelegând de pe Facebook și tiktok cat de important e sa ai relații se hotărăște sa lase de la el sa relaționeze, fără sa i treacă prin minte ca primul lucru de făcut este reabilitarea lumii interne, oglindă a lumii externe. În lumea interna trăiesc în mod ideatic (animat sau rigid) toți oamenii din lumea reală. Familia, rudele, vecinii, colegii, prietenii, toți sunt reproduși înăuntru.
Astfel încât, mama (de exemplu) e omul din afara mea dar și mama internă așa cum o am in mine pe mama. Și ce să vezi? Dacă mama, ca om din afara mea e aproximativ la fel ca mama din mine, ca ideea de mamă, ca emoția de mama, ca obiectul mamă internalizat, relatia cu mama e bună. Cumva, mama din afară trebuie sa se pupe cu mama dinăuntru, ca dacă nu, relația e strangulată, deformată, alienată, etc
Drept urmare, examinarea lumii interne si a lumii externe cu ajutorul unui terapeut e un proces posibil, complex dar dureros. Terapeutul e omul care iți pune întrebări despre lumea externă și lumea internă .
Clientul are așteptarea de a se uita către lumea externă, către oameni si către oportunități de relație. Clientul se dovedește receptiv și interesat de regulile empatiei si de comunicare. Se arată interesat de cuvinte, expresii de adresare. Si….fără sa se uite deloc in el, e nerăbdător sa se ducă către oameni sa le propună prietenie flirt sau colegialitate, fără sa realizeze ca nonverbal ei “duhnesc” de sarcasm, cinism, dispreț și ca acest mix ii plasează într-o lumină de aroganță către 3.
Cumva acești oameni cred ca dacă se hotărăsc sa iasă din izolare și sa se ducă către oameni, o pot face intelectual și ca le va ieși. Și când nu le iese și psihologul explică ceea ce transmit nonverbal se înfurie, sau se deprima și ii doare tare curajul cu care au inițiat disponibilitatea către schimbare si devin vulnerabili. Aici se vede trăinicia relației terapeutice, dacă fug din terapie sau rămân.
Cei care nu fug și rămân, urca un nou nivel de încredere în sine și în celalalt, care e terapeutul. Terapeutul e un celalalt om, taman bun de testat la limite și la “a fi acolo in mod autentic în pofida fluctuațiilor care reies din interactiuni”.
Relația cu terapeutul e un reper de socializare. Se poate vorbi orice (dar nu oricând) în această relație? Dacă da, relația e funcțională, dacă nu, relația are potențialul funcțional neexploatat.
Vezi statistici şi reclame