Spunem des „nu te judec, eu nu judec”, ca o garantie a empatiei, ca o promisiune de relatie corecta.
Facem referire la „judecată” si la „ a judeca” cand explicam empatia, compasiunea, cand punem limite, etc
Fiecare din noi (macar cei care cititi), la inceput am judecat, dupa care ne-am hotarat sa nu mai judecam. Credeti ca ne-a iesit, ca v-a reusit sa nu mai judecati? V-ati intrebat vreodata ce inseamna acest „a judeca” foarte utilizat in comunicare si relationare?
„Psihologul nu judecă. Psihiatrul nu judecă. Nimeni nu judecă decat cel mult judecatorul. Si poate si cei care inca judeca si nu-si dau seama. Sau nu le pasă.
Dar sa-i lăsam pe altii, sa ne luam pe noi cei care ne straduim sa nu judecam.
De exemplu un obez, un gay, un psihotic, un agresor, un altul foarte diferit de tine si care tie nu-ti place?
Ce ai simtit fata de „cei diferiti in mod neplacut de tine” pana la a realiza ca judecata nu-i buna?
Care era mersul cu tine pana la judecata? Ce faceai cand nu aveai restrictia judecatii ? Reactionai emotional si gandeai urat despre „celalalt difeit de tine” si ti zicei „ce scarbos e ăsta, ce față de prost are, mi-e silă de el” si apoi mai faceai si o altă msicare de pozitie sociala, poate te „vedeai” pe tine in categoria celor buni si pe celalalt il incadrai in categoria celor prosti, inferiori, nedemni de respect etc
Dupa ce ai aflat ca judecata nu e ok si te-ai hotarat sa nu mai judeci oamenii (pentru ca altfel nu mai ai timp sa-i iubesti) cum te-ai hotarat sa procedezi intern? Ti-ai dat comanda „nu mai judec”, adica nu mai gandesc despre „ăla” si ai putut sa opresti gandirea?
Adica nu l-ai mai incadrat pe celalalt (fostul judecat, ca sa zic asa) in nici o categorie, ai putut sa te opresti din operationalizare cognitiva, nu? Dar emotiile frațică, ce ai facut cu reactivitatea emotionala?ce-ai facut cu strafulgerarile dezaprobatoare?? Ce faci cu ele, le ignori? sau acele emotii dezaprobatoare au devenit o parere de-a ta secretă si de acre nu stie nimeni si care este in contrast cu nonjudecata din spatiul asumat al gandirii?
Nonjudecata este in mare legatura cu conținerea. Sa poti percepe (adica sa exporti din afara si sa aduci inauntru un om) si sa-l poti gazdui fara ca asta sa-ti produca reactivitate emotionala toxica, proasta, de nedorit.
Sa simti ca tu poti ramane tot tu, cu tot cu omul ala in tine.
Ca acel om, indiferent cat de diferit in mod neplacut de tine este, tu poti ramane la fel, ca celalalt om pe care il tii in tine nu te starneste sa fii mai rau, mai dur, mai altfel decat vrei tu sa fii.
Mi se pare ca, de buna credinta oamenii au adoptat rapid „nu judeca” dar ca n-au stiut cum sa realizez asta si au creat disensiuni intre sine si ego. In absenta unei bunătăți reale, cultivate ca valoare predominantă, a nu judeca e extrem de greu.
Ceea ce recomand este un exercitiu de evaluare onesta a oamenilor pe care ii gazduim in noi si de sinceritate a „ce simt de fapt față de ăsta/asta”?? si daca constatam ambivalență, adica si bine si rau, ei bine, Huston we have a problem. Avem de analizat cu psihologul nostru asta, sau de reflectat cu prietena noastra cea mai buna sau cu preotul, sau cu vântul daca preferam sa ne confesăm naturii.