despre procrastinare

Amânarea e atunci când știi că trebuie să faci ceva dar, în mod pervers îți paralizează voința și zici că faci mâine sau data viitoare.Dacă amânarea e bine acoperită de lene, apare în mod “salvator” vinovăția care preia sarcina; se continuă jobul obositor și ineficient, păgubos. În amânare, te minți și te crezi, simți că faci asta și n ai curaj să-ți fii sincer tu ție și să te întrebi de ce naiba funcționezi așa. Ei, de ce! E, fie depresia fie catârismul din noi. O parte din noi nu vrea să facă ce e de facut. Ca nu poate, ca nu i place, ca nu vrea, ideea e ca partea aia e #rezist. De când oare exista partea aia în mine? Și ce ar avea ea nevoie? Cum aș putea intra în contact cu ea? Care e metafora care poate descrie raportul dintre mine și partea aia? Oare sunt pregătit să iau contact cu ea? Dar ea cu mine? Dacă descopăr că e total diferită de mine, ce mă fac? Sunt pregătit să mă confrunt cu așa ceva??E înrăită de suferință partea aia, oare cum o simt? De fapt ce simt? Mi-e străină, deși locuiește și activează inside me? Oare sunt în stare sa fiu de ajutor sa i înțeleg suferința și s o eliberez de ea? Oare cum as fi dacă partea aia ar fi eliberată de suferință și n as mai amâna? Oare sunt pregătit să nu mai amân, sau o altă parte din mine a hotărât că merit să sufăr pentru ca nu s suficient de bun? Deci, când “trebuie” să fac ce trebuie, amân. Alteori, aparent fără legătură am impulsuri și compulsii. Nu cumva alea sunt pulsiuni din Partea despre care ziceam ca e hashtag rezist?? Pot fi iubitor, înțelept, compasiv cu Partea, sau am chef s o nimicesc, pedepsesc, anihilez? Oare trebuie s-O iubesc?? Dar Ea, ce-O simți cu privire la mine??