Ma gândeam azi pe drum mergând către sală dacă mi s a format obiceiul sălii, sau nu. Sincer, nu sunt sigura dacă e obicei, ambiție, iubire de sine, frică de șandramalizare, conștiința existențială, joc sau toate la un loc. Anyway, ca sa pot sa mi fac loc în viață mersului la sală, inițial m am strecurat în propriul program, după care mi am zis ca trebuie sa mi restructurez programul grosier al zilei, așadar am împins acțiuni, am renunțat la alte acțiuni, am mutat multe mici obiceiuri ca sa fac loc sălii si sa dau întâietate acestui proces. Si nu in ultimul rand, sa si fac toate astea cu abnegație, sa mi placă si sa fie aventuros si satisfăcător. Am intrat in razboi cu morile de vânt ale covrigilor, mi am invins si educat lenea taxiului in favoarea mersului pe jos, am demarat cercetarea strazii ca fenomen si mi am construit avatarul echipat si posturat sa mi modelez…mersul.Azi mi am dat seama ca mersul e la fel ca vocea. Mersul are atât de multe date nonverbale pe cât are vocea cu care rostim cuvintele. Daca doar privesti lejer mersul oamenilor, oh Doamne câte poti înțelege din oameni. Ca sa nu mai vorbesc de cate lucruri exprim eu mergând, in modul de mers. So, …. viața,…obiceiurile,…strada,…conștientizarea,…facebook…