despre farmece si blesteme

De cand sunt psiholog ma tot intalnesc cu convingeri de-ale oamenilor care sunt in legatura cu farmecele, blestemele si alte chichițe magice. Aceste continuturi nu sunt la vedere, dimpotriva ele colcăie in subteranul psihicului si stau bine camuflate. Ba, mai mult oamenii spun „știti rațional știu ca nu-i nimic adevarat, dar ceva … o frică tot e acolo dar nu știu de unde”. Alții se tem si rational, asumat: „mi-e rușine să zic dar vă zic, am impresia ca cineva mi-a făcut ceva”. In majoritatea cazurilor, pentru ca pun eu intrebari ajung sa identificăm aceste convingeri, alminteri omul in cauza nici habar nu are ca ele exista si ca au o implicatie si daca ma intrebati pe mine acest lucru se intampla pentru ca oamenilor le e teamă sa-si exploreze aceste ganduri, imagini, emotii …. o teama greu de explicat, mai degraba ca si cum „ceva rau sta in adancurile mele si nu vreau sa trezesc rau”. Eu, nu-i judec si nu-i desconsider pe oameni ca au aceasta structura din mai multe motive: pentru ca mii de ani oamenii s-au tratat prin practici (care azi par barbare) practici care au ceva foarte interesant in ele (subiectul merita o postare separata), au o putere speciala in anumite contexte dar si pentru ca fiecare om are dreptul sa fie asa cum e el, oricat de mult ne-ar placea „noua psihologilor” ca oamenii sa fie mai spre stiinta, nu empirici. Drept urmare, faptul ca atunci cand explorez anamnestic viata unui om si plec de la un simptom din prezent si ma duc in trecut sa-i caut radacinile si stiu sa gestionez bine intimitatea terapeutica, oamenii simt ca „doar explorăm” ce-i pe-acolo pe dedesubtul lucrurilor si indraznesc sa spuna si sa recunoasca ca au in mentalul lor niste temeri emotionale legate de diavol, de nebunie, de farmece si blesteme, de vrajitorii si făcături.Ii insotesc pe oameni cu o atitudine curajoasa si naturala de-a explora si de-a vedea ce conexiuni face mintea intre suferinta si paranormal. Pentru eliminarea oricaror suspiciuni asupra mea, va spun ca eu nu cred in „chestii paranormale” dar acolo unde dau de frica de paranormal o iau in seama daca exista si caut sa-l provoc pe omul in cauza sa „se dezlege” singur de terea respectiva si de-a-si reda lui insusi libertatea, sau mai degraba eliberarea de dubiozități. Cei care azi au 40+ au prins cand erau mici perioada in care credinta religioasa fusese limitata oficial la maxim de Ceausescu, aspect care de fapt a nascut folclorul spiritual. Astfel incat, orice copil a prins participarea la pomeni pe la bunici sau pe unde i-or fi luat bunicii la parastase si pomenile vecinilor. Copilul de 4-5 ani s-a jucat pe langa masa unde stateau mosii si babele timpului care, sub influenta tuicii se lansau in comentarii after-priveghi de genul: „mortul a deschis un ochi cand a venit fiul sa-l vada!”, „cutărica a umblat la legatoarea de la picioarele mortului!”, „l-am visat pe tăticu Dumnezeu sa-l ierte si mi s-a aratat si mi-a zis xyz!”„Saracul nea X-ulică, cat a zăcut! Cate masluri a avut si tot s-a dus, a vrut inainte sa moara sa mai zica ceva si n-a mai apucat!”. …si multe alte variante. Cu siguranta ca dupa cate o constatare din asta din categoria mistic-dubioasa, se scuipa in sân, se bătea in lemn, etcIar copilul care se juca de colo colo prin preajmă auzea fara sa vrea, ba poate si fara sa fie atent, astfel incat ceea ce a inregistrat copilul a fost faptul ca „exista lucruri de care se tem mamaia si tataia” , lucru deconcertant pentru un copil care crede ca adultii care-l cresc sunt atotputernici si ca nu se tem de nimic. Am insotit multi oameni care s-au eliberat de sub influenta propriilor temeri, mai ales cei care au avut curajul sa exploreze la nivel logic continuturi emotionale absorbite subliminal in copilarie. Practic vorbind tot ce ai de facut este sa-ti schimbi atitudinea față de spectrul paranormal si sa-ti compui curajul si sa-ti fortifici liberul arbitru sa creada in lucruri mai pragmatice si mai utile, care promoveaza eliberarea si nu teama. In trecut in comunitatile unde nu exista medic sau cand „inca nu se inventase medicina” oamenii s-au descurcat cu practici si ritualuri care declanșau placeboul suficient pentru vindecare. Sau, daca era vorba de dușmanie si teama se declanșa nocebo, adica inversul placeboului. Cine stie cum o fi fost exact realitatea veche cu aceste practici, unele poate dadeau gres, altele aveau efect bun. Din moment ce ele au strabatut istoria si au ajuns pana azi, inseamna ca ceva puternic a fost acolo. Ce-ar fi putut fi puternic? Un om bolnav si rudele starnse in jurul lui (aspect care conta ca si cerc de siguranta), efortul de-a aduce vraciul acasa, sau de-a duce bolnavul la vraci si acolo incantatiile si toate manevrele care utilzau simboluri si se creea o anumita atmosfera in care erau chemate forțele tainice care puteau vindeca. Se turma cositorul, se descanta de diverse, se taiau sub limba oamenii sau se „ripsau” (se cresta pielea sa curga sangele rau!!!), se zicea de deochi, etcCum-necum oamenii se mobilizau sa se faca bine si pentru ca se asteptau la asta dar si pentru ca nu aveau incotro, nu aveau alternativa. Puternice tare aceste ritualuri credeti-ma, aveau puterea de-a urni si declansa vindecarea in om. In timp s-a pierdut esenta acestor ritualuri pentru ca exista alternativa dar si pentru ca ele au fost puternic discreditate ca fiind ne-stiintifice. Azi somatoterapiile invata sa re-utilizeze aceste procedee pe care le adapteaza la contextul modern in care omul reinvata sa isi asculte corpul si sa vada ce spun simtomele. Simptomele corporale sunt un cod nonverbal intr-o limba a suferintei si daca pricepem codul suntem pe calea cea buna (aspect care nu exclude medicina, sa fim intelesi!). Azi, traim o pestriteala formata din amestecul de practici stravechi utilizate barbar, altii le-au injumatatit si le-au completat cu chestii new-age, in timp ce unii sunt doar cu stiinta, alaturi de cei care jonglează cu cuantica, ingerii si alte oportunitati. Majoritatea oamenilor care vin la terapie au doar niste temeri irationale care nu dispar rational cu usurinta sau rezista cu succes la orice alta idee. Ma gandeam tatonator, daca copiii care se taie azi n-or fi urmasii celor care erau taiati sub limba sau ripsati, daca nu cumva in mod transgenerational „a te tăia cand suferi crunt” nu o fi naibii o practica care s-a strecurat pana in modernitate sub nasul nostru. Anyway, desi am combatut credinte magico-mistice toata activitatea mea, in prezent ma simt suficient de experimentata sa vreau sa studiez mai bine aceste aspecte dubioase, bizare si care inca saboteaza mentalul oamenilor. Sa nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa reabilitez aceste practici ci dimpotriva ma simt pregatita sa le studiez pentru ca mi se pare ca „noi psihologii” doar le combatem si ne dam ochii peste cap cand auzim de oamenii care se duc la vrajitoare si la din ăștia care descanta, dezleaga si fac voodoo. Voi ce credeti despre asocierea mea ca taieturile pe care si le fac adolescentii (si care ne innebunesc pe noi parintii si psihologii) ar putea fi vechile practici upgradate la vremurile de azi?