depresia online

Între o întâlnire fizică si una online sunt si asemănări si diferențe.
Una dintre diferențe este că, atunci când ne aflăm față în față cu un alt om, nu ne vedem fața noastră dar o vedem pe a celuilalt. In virtual, suntem expuși la propria noastră față si la mimica noastră nonstop, lucru care in realitatea fizică nu se întâmplă.
In realitatea fizică ne uitam la fața noastra in oglindă cand ne pieptănăm si araănjam si de cele mai multe ori întâlnirea cu noi înșine poate fi superficială, să ne privim critic si impersonal ca sa nu ne „amintim” cât de nemulțumiți sutem de cum arătăm.
E drept ca ne facem si selfiuri dar, la selfie ne potrivim pe față emoția dorită, adică ne facem fața să transmită ce ne dorim, fie zâmbet fără griji, fie spirit prietenos, fie seriozitate amabilă, etc(nu aprofundez problematica selfie-ului ca as scrie mult)
Cea mai mare problemă e la copiii, in special la adolescenti ei fiind nemultumiti, complexati si fara incredere in ei. Faptul de-a fi obligati sa tina camera deschisa si sa se vadă e un efort care-i oboseste si chinuiește sa fie martori la propria mutră. Cei care nu se plac si nu au incredere in ei sufera groaznic sa fie nevoiti sa se vadă.
De aceea ei fac poker face si-si țin fața controlată, adică își țin muschii feței in control lucru care duce la amplificarea dezgustului si la scaderea stimei de sine si evident ca toate astea inseamna energie si atenție cheltuite aiurea. De aceea lor le ramane mult mai putina energie pentru ascultare activă, pentru concentrare si pentru eforturi de intelegere. Si chiar daca unii ar deschide gura sa spuna parintilor (admitand ca ei realizeaza de unde le vine problema) si-ar zice „mamă, nu ma pot concentra la ore pentru ca am alergie la mutra mea, nu-mi place cum arăt”, ce credeti ca ar putea spune o mamă consolator sau ajutător? Doar nu crede cineva ca daca iti spui tu ție, ei doar mi se pare ca nu sunt frumos, lasă, nu contează….gata, trece grija?? De fapt…..mamele si tații au aceasta pretentie, sa-ti zici ca e o prostie sa crezi ca arati naspa si ca tot ce ai nevoie e sa zici „sunt ok, sunt ok” si problema dispare!! In realitate, nu merg gandurile astea care incearca sa dreagă sentimentul de nașpa sau repulsia, dezgustul si critica interioară. Daca CEVA din tine pulsează anti-tine si-ti spune (fără cuvinte) că nu esti ok, nu poti opri ceva-ul care te sfidează si te obligă sa te consideri nasol si sa repari cu ganduri motivationale de genul „sunt ok, totul va fi bine”.
Fenomenul expus aici de expunere la propria față, e unul din factorii care pun bazele depresiei dar o si intretinsi alimentează.
E ca si cum, un adolescent nemultumit dintotdeauna de cum arată, mai uita uneori de faptul ca nu arată bine si se lua cu joaca, cu vorba si se oglinde in fața celuilalt. Daca avea norocul de-un coleg de bancă ok care participa cu o față normală, erau mari șanse sa învețe să se accepte ca rezultat al relatiilor, dar așa, in online …. stă față în față cu el însuți intr-una lucru foarte chinuitor pentru ca am fost cu totii luati prin surprindere de pandemie.
Eu lucrez online de peste 12 ani si pandemia m-a prins pregatită si m-am confruntat cu propria-mi mutră demult, astfel incat sunt obisnuita sa ma văd pe ecran.
Expunerea la ecran in online duce la împuținarea expresivității faciale, mimice si la controlul acestor aspecte care țin de sponataneitate, de autenticitate si de naturalețe. Asta duce la o crispare subtilă care duce la depresia aia in care parca faci un pas in spate de la a fi si a te arăta in relații asa cum esti si doar acceptarea totala a ta asa cum esti, indiferent cum esti ne poate ajuta sa ramanem in frecvența vieții, adică a vietuirii si nu a supravietuirii.
Ce putem face? Exercitii de acceptare, meditatii in oglindă si sa cerem feedbackuri de la oameni si sa ne integram feedbackurile, sa ne facem complimente singuri si sa invatam sa le acceptam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.