teme grele

Exercitiu de clasa a doua, „observa regula si completeaza: 13, 16, 19,…? O sa incerc sa prezint in mare cate conditii ar trebui intrunite pentru ca un copil sa execute o sarcina in progres ca tema de scoala:
-sa fie intr-o stare buna de crestere biologica, conform varstei-sa fie un copil fara traume sau adversitati, sa aiba adulti ok in juru-i-sa fi dormit noaptea bine-sa se fi trezit ok si sa fi participat activ la ore, sa nu-l fi impresionat negativ nimic (observati, nu am zis sa nu-l fi deranjat nimic. Un copil trebuie sa fie rezilient si sa faca fata stresorilor fara ca ei sa-l perturbe)-sa aiba o motivatie cat de cat pentru scoala-sa aiba functiile executive antrenate: atentia, concentrarea pe sarcina, reprezentarea mentala a operatiilor simple, memoria de lucru, rabdarea, comutarea de la o sarcina la alta etc-sa aiba memoria de scurta durata formata si cand ajunge acasa la teme sa poata sa spuna ce-a facut la scoala si ce teme are -sa aiba cat de cat incredere in el si mai ales in faptul de-a face eforturi cand nu stie sau are sentimentul ca nu poate sa rezolve ceva
-sa accepte sa deschida caietele la timp sa se apuce de teme dupa scoala si cand ajunge la exercitiul mentionat sa citeasca „observa” si sa inteleaga ce are de facut (eu stau ca spectator si observ ceva. Oare ce?). „Observa regula”. Regulă. Regulă. Ăăăă. Ce e regula?? (termenul regulă, e derutant fiind abstract si alocat mai degraba actiunilor active gen instructiuni/reguli la joc).
-sa nu aiba lacune sau carențe din lectiile anterioare
-ar trebui sa priveasca numerele(chiar daca nu intelege precis de ce) 13-16-19 ca observator si sa gaseasca sau sa extraga o regula, dar pentru asta ar trebui sa aiba mai degraba intentia de a compara numerele intre ele. Ce e cu 13-16-19 oare??
Atentie, la confuzia cuvantului „regulă”, copilul-elev ar trebui sa nu se emotioneze (in sensul lui aww, nu sunt in stare, daca nu stiu nici n-o sa stiu) si nici sa se deregleze emotional adica sa ramana lucid trecand peste deruta termenului „regulă”, astfel incat sa caute ce au numerele si in comun dar si diferit.
Copilul in general are frica de-a nu sti si are si mecanismul de a se „strange” si bloca, mecanism de autoprotectie care ii sperie/enerveaza pe adulti. „Blocajul” copilului (asa cum il vedem noi de afara) este un freeze (îngheț) in zona de rusine, cel mai garantat loc pentru copil de-a se ascunde. Acolo copilul se deconectează emoțional de exterior si se pregateste sa se teleporteze, sa plece de la fața locului si anume „să intre in pământ de rușine”.
Sunt des intrebata de ce ministerul a incarcat atat de mult manualele. De ce profesorii si invatatorii nu fac greva. De ce autorii manualelor cand scriu si concep manualele nu se gandesc la bebelașii nostri si la cat pot ei sa duca. Cine este comisia care a aprobat curiculumul pentru copii (pe astia si eu as vrea sa ii intalnesc!!). De ce trebuie sa fie totul atat de greu, fara sens iar noi doar nu plangem si obligam copiii sa mearga la scoala si sa se scurtcircuiteze de cate ori ar trebui sa inteleagă si n-o fac.
Intre copii sunt mari diferente, inclusiv la viteza de scriere (de exemplu) si daca profesorul preda la viteza celor mai buni copii, cei mai lenți se vor autointitula „sunt prost, sunt defect”. Si cum poti grabi un copil lent in toate cele? Ce-i faci, ce-i spui copilului lent si calm (specific vitezei secundare de reactie) care leaga sireturile incet, se imbraca incet, este moscait iar la scoala ramane in urma, plange, se blocheaza. CE II SPUI SI CUM REACTIONEZI CA PARINTE LA ACEST COPIL?? Mai ales daca copilul e obosit si refuza sa lucreze suplimentar? Iar adultii din juru-i se foiesc nelinistiti nestiind ce portita sa foloseasca sa faca copilul sa bage viteza sau sa faca copilul sa reziste 3 ore la teme zi de zi.
„Trimit copilul la scoala sa fie destept si el vine de la scoala cu sentimentul ca-i prost!. Le da atat de mult, de greu si nu fac față decat cativa copii, iar ceilalti cred ca sunt prosti. De fiecare data cand ramane in urma, cand nu intelege, cand nu stie, nepoata mea se blocheaza si ea crede despre blocaj ca inseamna prostie. Nu pot sa ii scot asta din cap si mi se rupe sufletul. Mi se pare obosita si ca face eforturi dar fara motivatie.”. Cam asa arata in cuvinte disperarea unei bunici care incearca sa ajute nepoata la teme. Mi-e greu cand se ajunge la acest gen de confesiune si mi-i greu sa reactionez. Femeia respectiva n-a facut „declaratia” de mai sus ca sa i-o schimb, doar s-a exprimat, spre urmare eu n-am cum sa intervin sa corectez femeia. Am putut insa sa imi pun mana pe umarul e si sa-i zic „suntem aici si asta nu-i putin. Sunteti o bunica sensibila si asta e grozav, stati asa ca deslusim noi lucruri care sa imbunatateasca situatia”.
Ce face scoala pentru genul asta de copii? Pentru ca acest copil ajuge sa fie târât odata cu ceilalti si trece prin scoala fara sa inteleaga despre ce e vorba. Intr-o clasa unde sunt 2 copii sclipitori, impecabili dati ca exemplu tuturor celorlalti si 20 de copii care fac fata (cu tot cu parinti care ii sustin sa pompeze ambitie) cu greu si inca 8 copii care fac față intermitent fluctuandu-le atentia si increderea in ei si raman in urma, in acest tip (comun) de clasa mai mult de jumatate din copii adera la sentimentul ca sunt prosti si ca sunt vai de capul lor.
De fapt, psihologic vorbind din 30 de copii toti sunt ok dar sunt diferente mari intre ei, intre cei 2 copii brici si ceilalti si comparatia care se creeaza intre functionalitatea celor cativa care invata bine si ceilalti, este in detrimentul celor multi. Parintele copilului care se taraste cu greu la scoala, simte instinctiv ca copilul lui e ok dar nu tine pasul cu scoala din diverse motive asociate, il doare inima sa-l lase pe copil sa acumuleze carente, lacune si sa ia note mici, pentru ca simte ca si copilul lui are dreptul sa invete chiar daca nu e brici si impecabil. N-ai cum ca parinte sa accepti ca fiul/fiica ta sa ramana la coada clasei pentru ca e lenta si proceseaza greu, greoi si dificil. Si nici nu ai ce sa ceri invataorului sa stea dupa copil tau pentru ca e mai lent decat media. Si ce face totusi un astfel de parinte? Trage de copil sa-l sustina, sa-l incurajeze intr-una, sa-l ajute la lectii sa tina pasul, sperand ca cu varsta copilul sa se deblocheze si sa fie mai rapid, mai fâșneț, mai băgăcios si chiar ii da aceste mesaje copilului „fii mai rapid!”, „Fii mai pe fază!”, „fii mai ambițios!” sperand sa urneasca biologia copilului sa fie mai functionala.
Pentru parinti, este sfasietor sa stea sa vada cum se rateaza copilul si cum nu poate tine pasul cu scoala decat fortat, impins, ajutat, meditat desi compatimeste copilul ca este prea incarcat de la atatea notiuni, lectii, informatii si eforturi intelectuale.
Eu mor de curiozitate daca autorii problemelor de mate si autorii manualelor au habar de cognitivism, de inteligenta emotionala sau de neurostiinte si daca au studii privind dezvoltarea neuropsihica a copilului este uniforma la toata generatia de copii si daca „copilul” caruia i se adreseaza acesti autori poate sustine sarcinile propuse. Si cand zic copil, ma refer la „copilul poporului”, adica la media copiilor dintr-o generatie si nu la copilul savant de mic care scrie si citeste de la 3 ani si care creste printre picioarele intelectualilor din casa, aflati la a 3 generatie de intelectuali, pentru ca acesti sunt copii pentru care scoala este floare la ureche si ne bucuram pentru ei. Ce ne facem pentru cei multi pentru care scoala e locul unde le incolteste ideea ca sunt rai, prosti si lenesi? Pentru ca odata sadita sămânța lui „eu nu-s ok”, foarte greu o mai scoti de acolo, ea va genera buruieni intr-una si copilul ori va trai printre buruieni toata viata, fie va fi ocupat sa taie tulpinile si frunzele buruienilor sa nu se vada.
Ma intreb daca la conferinte internationale de pedagogie (stiu sigur ca sunt, am lucrat cu cineva care a fost parca la Dubai la o astfel de conferinta acum cativa ani) se duc reprezentanti din ministerul educatiei de la noi, sau daca sunt mese rotunde cu privire la acest subiect de actualizare a programei scolare. Sau daca se pune problema corelarii intre nivelurile de dezvoltare actuale ale copilului si abilitatile cerute de manuale. Oare de ce nu se fac acest gen de discutii care sa genereze idei spre testare?
In aceasta postare nu doresc sa atac vreo persoana, sau vreo categorie de persoane si nici sa plasez vina pe cineva, dimpotriva ma feresc sa oprez in termeni de vină, vreau mai degraba sa constientizam ca trebuie facut ceva dar nu stim de unde ar trebui inceput. Presupun ca tentative de a se fi facut ceva au fost si inca sunt, dar inca nu se simte nimic la nivelul copilului care se confrunta cu „logica cuvintelor utilizate cu scop de a ghida copilul catre operatiile matematice corecte”, ca in exemplul de la care am plecat „observa si gaseste regula si completeaza numarul lipsa”. Poate ca multi invatatori sunt pe fază si explica elevilor ce presupune cognitiv sa observi, sa compari, sa extragi, sa concluzionezi incat sa efectuezi o cerinta. Dar cati copii isi pot mentine atentia si aud la timp? Pun pariu ca daca intram aleatoriu la clasa timp de mai multe zile si masuram atentia, concentrarea, mentinerea atentiei in pofida oboselii si distragerii vom masura niste fluctuatii de ne speriem. Ce e de facut? Sa ne privim in ochi copiii si sa le spunem ca sunt ok chiar daca nu stiu, ca inca nu stiu dar ca vor sti. Cum, necum amaratul de creier invata chiar daca ramane in urma, dar pana la urma invata lucrurile elementare. Poate ca e o sa spunem copiilor ca, chiar daca exsiat un decalaj de invatare, de invatat va invata si ca nu va ajunge mare si nestiutor. Putem sa le juram ca vor invata pana cresc si nu vom minti, pentru ca este asa. Au si ei nevoie de niste incurajari si cu ce putem veni in fata lor decat cu ceva ce stim ca e real.
Btw, observati cat de expusă e „școala” intr-o discutie de acest gen si cat de mult conteaza, cata greutate are parerea unui psiholog intr-o astfel de discutie. Eu una am o atitudine de respect fata de scala si mai ales fata de rolul ei in viata noastra. Pot sa am nervi pe un profesor daca incalca drepturile copilului sau daca creeaza nedreptate dar si in acel caz ma uit la cauze si solutii si nu la pedepsirea vinovatului. Nu cred in pedepsire de vinovati, cred in constientizari, cred ca gasire de solutii, cred in programe pentru agresori, nu cred in justitie proprie, cred in justitia statului. Cred in dialog, cred in „fiitu schimbarea pe care doresti sa o vezi in lume”, cred in cooperarea oamenilor care plecand de la greseli sa ajunga la reparatii si la progresul in care adaptam lucrurile, nu le fortam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.