trimiterea la psihiatru

In ultimul timp am trimis la psihiatru cativa clienti. Pare usor dar nu e. Sa va zic de ce: pentru ca omul care vine catre cabinet si incepe un proces personal, face relatie terapeutica cu psihologul si asta inseamna mare lucru pentru client, pentru ca acesta simte relatia terapeutica ca pe ceva trainic, curat si numai al lui.Multi clienti avand relatiile fara limite si granite se „odihnesc” in relatia terapeutica si aceasta devine pentru multi cea mai importanta relatie din viata, sau o dulce complicitate cu psihologul intr un proces in care omul „in sfarsit face si el ceva pentru el insusi”.„Viki sa-ti zic ceva tare de tot: din toti oamenii din lume, tu ma intelegi si ma cunosti cel mai bine. Ciudat, pentru ca am parinti, un iubit, amici, verisori si colegi si nimeni nu m-a inteles complet pana la tine!”Fiind singura relatie curata, cu limite, cu beneficii, clientul o simte puternică si si-o insuseste cu toata functionalitatea.In cazul in care clientul incepe sa dea semne de depresie, sau daca are atacuri de panica sau insomnii rezistente la tot ce propune psihologul, atunci e cazul ca psihologul sa aduca si psihiatrul in discutie. Putini sunt oamenii care iau usor propunerea mea de-a vorbi despre psihiatru. Majoritatea se sperie si se retrag emotional. Se simt tradati de mine, sau brusc realizeaza ca eu nu sunt Chuck Norris si ca am limite. Unii participa la discutie ca si cum ar fi o cu discutia dar clar ca nu sunt, sunt in șoc si nu pot iesi din el. Altii se sperie evident si pun intrebari: o sa inebunesc? am luat-o razna? o sa ajung la balamuc? e ceva in neregula cu mine? e grav? daca imi pierd mintile? daca voi face ceva rau oamenilor din jur? sunt un om rau? sunt o persoana nebuna? etcCumva faptul ca eu ajung uneori sa pun problema psihiatrului ii dezamageste pe oameni. E ca si cum ei se asteptau ca eu sa fiu un psiholog de tip șperaclu si sa am bagheta magică la mine. Unii s-au suparat fara sa spuna, au acceptat tacit (fara sa protesteze) fara sa puna intrebari, fara sa participe la proces, au acceptat scrisoarea psihologica catre psihiatru dar nu s-au mai intors la sedinte. Exista si posiblitatea ca un client sa minta ca s-a dus si sa nu se duca la psihiatru si asta scoate la iveala lucruri de prelucrat. Va dati seama in ce hal e incercata relatia terapeutica de la aceste elasticitati. Daca sunt oameni care au citit pana aici le spun ca stiu multe cazuri de oameni care au mers la psihiatru si s-au intors de acolo fara medicatie. Pur si simplu psihiatrul le-a recomandat sa si monitorizeze somnul si impulsivitatea (de exemplu) si sa revina dupa 3 luni si nici dupa 3 luni nu au dat medicatie ci recomandari. Fac un apel la psihiatri sa ajute societatea prin a se pune pe ei in lumina corecta si-a fi transparenti cu principiile dupa care lucreaza. Iar psihologii clinicieni si psihoterapeutii sa se intervizeze continuu si sa invete comunicare terapeutica care presupune inclusiv de-a avea vocea si cuvintele potrivite cu privire la trimiterea la psihiatru. Pentru psiholog, un client compliant e o bucurie si o dulce funcționalitate si ideea de-a gasi momentul sa spuna „ma gandesc sa ti propun sa consulti un psihiatru” e o dezamagire anticipata care e posibil sa fie o rana dubla de respingere atat la psiholog cat si la client. Dar, constientizarea face diferenta si face posibila atitudinea psihologului in favoarea clientului. Iar constientizarile se obtin minunat in intervizare dragi colegi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.