despre lapsus

Azi m-am confruntat cu un lapsus, am vrut sa sun la un numar pe care stiam ca-l am in agenda dar nu mai stiam cum il am memorat. Stiam ca e o firma de la care am comandat anul trecut ceva dar imi aminteam vag ca erau 2 cuvinte. Am luat-o logic cautand cu cuvinte cheie, dar nimic. Am simtit in mine profund ca mi-am accesat puncte din tot trunchiul, lucru interesant. Nu cred ca am stat vreodata sa observ ce se misca in mine cand incerc sa-mi amintesc ceva dar azi am facut-o. Am observat ca aveam antrenate vointa, concentrarea, atentia multi orientata pe cautare, supravegherea concentrarii ca sa nu ma agit (adica luciditatea care observa emotiile dar le ține delimitate), gandirea fluida (cautam solutii alternative). Ceea ce am mai observat a fost o undă de energie care parca se invartea in cerc. O energie care seamana cu concentrarea cand bagi ață in ac si ratezi sau cand dai cu mingea de baschet la coș si nu dozezi bine. Ca si cand sinapsele voiau sa se caute intre ele, conform comenzii executive si se rata o conexiune. Ca si cand dădea să se formeze un mic conectom dar nu putea, aluneca. Stiti „sentimentul ăla” in care zici că-ți stă pe limbă ceva dar nu-l poti accesa? E ca si cum ai facut jumatate de drum in creier dar lipseste precizia. Ca si cum in linii mari stii unde sa cauti informatia grosier vorbind dar nu poti duce la bun sfarsit sarcina pentru ca lipsesc din comanda detaliile ultime. Multi oameni descriu aceasta stare atunci cand se disociaza sau au derealizare, desi sunt convinsa ca lapsusul seamana cu derealizarea dar e altceva. Ideea e ca azi, la un moment dat am abandonat cautarea in agenda telefonului, amanand fara sa renunt. Aveam de gand sa caut pe google slobozia firma respectiva si daca n-o gaseam, luam alta. Cu ceva ciudă, cu sentimentul de-a fi luat țeapă de la creier, m-am decis sa las baltă cautarea si m-a salvat cineva care m-a sunat si-am vorbit nitel la telefon. Si ce sa vezi? Cum stateam eu pe terasa uitandu-ma in gol, surpriză mi-a venit mură în gură ceea ce cautasem mai devreme. Am cautat imediat in agenda si am vazut ca da, imi amintisem bine. Evident ca amintirea mi-a dat o stare de satisfactie dar si de intrigă cu privire la faptul ca, lăsasem cel mai probabil „ceva in creier care a ramas pe căutare”, dar fara sa fi fost constienta. Acu ca scriu, realizez ca uitatul in gol pe care l-am descris mai devreme, cred ca ala a fost ajutător cu adevarat. Ce-o mai fi dpdv neurologic si psihologic si uitatul in gol. Misto expresia asta cu uitat in gol, adica te uiti dar nu atent, te uiti la toate si la nimic si evident ca, la acest tip de perceptie „golul” e un câmp si in afara si inauntrul nostru care are rostul lui. Desi, sa nu uitam ca la depresivi uitatul in gol e semn de lipsa de forta a eului, lipsa de vitalitate, de deznadejde si apatie, sau cel putin de oboseala psihica. Deci, nu uitatul in gol e problema la depresie ci e modalitatea de a exprima depresia, lucru care muta interesul si intelegerea noastra de pe ceva, pe altceva.