urgență

O clientă aflata in proces terapeutic, mi-a cerut o sedinta de urgenta pe care azi am si facut-o; o sedinta utila dar dură si am convenit cu clienta mea sa scriu o postare spre utilizarea ei la nevoie de catre altii.Clienta mea, a vazut intamplator in facebook o postare acida de la un fost coleg pe care l-a cunoscut la o scoala de vară in alta tara. Mesajul acestuia era scris extrem de virulent, dur si toxic si ea a fost asa de impresionata ca i-a scris, acesta i-a raspuns si s-au pus față in față la un video. Nu mica i-a fost mirarea si șocul afland ca, acest fost coleg cu care nu prea a mai tinut legatura, cazuse de la etajul 5 al unei cladiri si-si facuse praf picioarele, in prezent fiind „cat de cat mobil” dar plin de metale in picioare, cu tije multiple. Deasemenea, respectivul fiind in mare suferinta, depresie si disperare pentru ca dupa pierderea integritatii corporale si-a pierdut rand pe rand iubita, jobul si in prezent el cocheteaza cu suicidul. Atentie, era in burnout cand a cazut de la etaj. Nu am timp sa dezvolt de ce am scris atentie, dar puneti lucrurile cap la cap va rog.V-am relatat grosier situatia acelui barbat ne-român din altă țară, dar clienta mea si-a luat șocul re-întâlnirii cu el, fără să fi fost deloc pregatita. Iar azi, a venit in spatiul relatiei cu povestea șocului sa „scape” de el dându-l afara din ea si punandu-l frumușel pe masa noastra de lucru spre analiză si transcedere. Eu….am lasat-o sa se exprime si cand s-a putut opri, am intrebat-o ce asteapta de la mine si dupa ce s-a gandit a zis ca vrea sa stie cum sa-si integreze experienta si cum sa fie mai rezilienta si mai ales cum continua cu colegul cu picioarele pline de tije. Cand eram la dgaspc, i-am zis, vedeam oameni pe banda rulanta, o diversitate de cazuri interminabila. Totusi, dupa vreo 2-3 ani de vazut oameni intr-una cu toate problemele posibile din lume, am inceput sa vad tipare. Unul din tiparele oamenilor care au avut pierderi, sau care au fost martori la tragedii era o expresie repetitiva la toti: „nu ma asteptam la asta!!”. „Nu m-am așteptat la așa ceva”, spuneau oamenii cu ochii in gol, oftand, justificandu-si caderea, sau alunecarea in depresie. „Poate că ar trebui să incepem sa ne așteptam” sa ni se intample chestii, nu in sensul de a ni le dori (!!) sau cobi (!!!) ci sa fim pregatiti „just in case”. Cum ar veni, genul de educatie pentru fatalitate, am denumit eu atunci un kit existential, continand „trusa” de instrumente cu care sa incasezi șocul, plus ideile de acceptare radicala a realitatii, plus acceptarea lor in vederea de a duce viata mai departe. Acest concept, educatia pentru fatalitate, cam ia din rozul vietii si din romantismul existential dar te poate face mai elastic si puternic. Atentie, educatia pentru fatalitate ia nastere pe linia fină dintre reziliență și paranoia. Sub nici o forma, faptul ca putem constientiza ca „la toti ni se intampla cate ceva nasol in viata” nu trebuie sa ne faca sa vedem serpi in loc de cordoane de halat si nici faptul ca ne cade satelitul in cap. Educatia pentru fatalitate are rostul de a ne face cat de atenti putem fi, o atentie vie, inteligentă si conștientă. Atat. Pe de alta parte, asa cum pe strada te poti afla langa un om care pica jos si lesina si cauti sa mergi sa vezi ce poti face, daca ai principii umaniste in tine, la fel, ne putem astepta ca oricand (sau niciodata) sa dăm de un anunt de suicid pe facebook, sau sa luam notă de asta de la cineva. Acum, oricine ar fi omul in suferinta, daca „ne întâlnim” cu el pe strada sau pe facebook, ne produce o reactie, cum a patit clienta mea adica de șoc. Daca clienta mea ar fi fost pregatita si ar fi avut kitul existential, si-ar fi scos costumul de martor la tragedia cuiva si asa s-ar fi pozitionat față de fostul coleg cu tijele in picioare. In primul rand, am invatat-o sa stie cand pune costumul. Cand simti milă in zona dintre inima si buric, ăla e semn de urgență ca trebuie sa iesi din milă si sa te duci in compasiune. Mila e o forma de empatie prin identificare cu celalalt in suferinta si te alegi cu faptul de a te incarca cu suferinta celuilalt ca si cand ai fi trait-o si tu. Din milă se iese constientizand ca identificarea cu suferinta celuilalt se petrece prin curiozitatea ta bolnavicioasa si prin imaginarea ca tu ai fi celalalt ca sa intelegi tu ce simte celalalt. Pe principiul mamei care isi pune masca de oxigen inaintea copilului tocmai ca sa poata avea grija de copil, separarea ta de cel in suferinta e musai, ca sa poti ramane lucid. Clientei mele i-am si dat concret tehnica si exercietiile prin care sa se deconditioneze de mecanismul milei si de virat spre compasiune. I-am si explicat pas cu pas cum sa-si exerseze in vivo reactivitatea de care are nevoie.Acel fost coleg care a aparut, i-a facut un serviciu in sensul ca i-a indicat cat de vulnerabila e la oameni in suferinta. Eu azi mi-am deschis trusa de scule si mi-am pus halatul de urgență pe mine (metaforic vorbind, stiind ca mi s-a cerut o sedinta urgenta. Btw, am facut un efort ca sa ii dau acesta sedinta, sa nu intelegeti ca sunt libera si disponibila sa fac sedinte de azi pe maine. Am facut acest efort pentru un client deja in terapie, evident ca as face pentru orice alt client din terapie. Cu privire la salvatorismul ei, am convenit amandoua ca, pentru evitarea pozitiei de salvator se poate oferi voluntar sa ii dea suport, daca el accepta sau ii poate spune ca pentru ea e prea mult faptul ca el nu prea ar mai vrea sa traiasca. Ideea e sa aiba halatul psihologic pe care sa si-l puna de cate ori e cazul, precum umbrela pe care o tine in poseta o scoate si o deschide daca ploua. Asa ca, azi pe masa de lucru din spatiul de terapie am avut șocul pe care l-am patruns si l-am analizat de naiba l-a luat. L-am facut din șoc-experință dură si mai departe l-am dus in categoria „rahaturile vietii de acre nimeni nu-i scapat”. Si l-am transcens, facand-l postarea respectiva si dand-o mai departe catre altii care inca sunt in șoc. Data viitoare o voi invata cum sa compartimenteze lucruile din mintea ei, astfel incat colegul cu tije sa fie doar intr-un compartiment din minte si nu lasat sa umble liber prin ea ca nu e permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.