i am not good enough

O sa va prezint o bucata dintr-o sedinta unde am surprins si analizat unul din momentele „nu sunt suficient de bun”, sau al modului in care ni s-a creat/format un punct in noi cum ca „suntem defecti sau ca nu suntem in regula”. Vorbind cu clienta mea despre faptul ca „e rusinoasa si timida si deseori nu are incredere in ea”, plecand de la un exemplu concret din prezent, am ajuns in trecut la o amintire pe care e posibil sa o avem multi dintre noi. Trebuind la job sa se ridice de la masa unde statea cu colegii ca sa prezinte ceva, mi-a zis ca a inceput sa ii bata inima si sa o ia ameteala, sa i se usuce gura si sa simta ca energia din corp a inceput sa umble ca un sarpe care dormise si care trezit din somn a inceput sa-i serpuie cu viteza prin tot corpul cu un fir de energie in care erau multe emotii condensate care i-au cuprins tot fiinta. Si ca, detesta atat de mult aceasta stare pe care incearca sa o suprime si mai ales incearca sa se controleze, sa faca de asa fel incat sa nu se vada din afara, ca sa nu se faca de ras. Rugand-o sa faca o retrospectiva si sa-mi spuna cea mai veche amintire pe care si-o aminteste in care sarpele a aparut in corpul ei, s-a incruntat si a stat putin pe ganduri si s-a luminat la față, gasind amintirea.Era clasa intai si a luat un „s” in carnet si ei i-a venit ideea sa faca „b” din acel „s” si bineinteles ca a fost prinsa si certata tare, tare. Nu-si mai poate aminti fix cuvintele care i-au fost spuse dar a putut reproduce mesaje primite : „esti o mincionoasă si-o hoață”, „nu esti buna de nimic”, „o sa ajungi pe drumuri”, „n-o sa stea mult cu tine”, „esti un copil rău”. Azi, ca adult a adus pe masa de lucru o situatie in care creierul a internalizat si a intarit scriptul „nu sunt ok, e ceva in neregula cu mine” si tot azi ea are ocazia sa revina si sa-si contina/convinga creierul sa rescrie scripturile eronate.Retraind amintirea, ne-am uitat impreuna la starea ei de copil de atunci si am intrebat-o ce i-ar fi placut sa auda atunci in acele momente. Aveam amandoua amintirea asa cum a fost ea atunci, „pe masa” din cabinet spre examinare si interventie ca sa punem in drepturi fiecare din participanti, adica ea ca fetiță, tata si invatatoarea, care au certat-o de mama focului, fara ca ea sa inteleaga ceva. „Stiam ca am facut ceva rau, dar nu stiam ce”, mi-a zis ea, confuza si ca adulta cu privire la confuzia de atunci. Am realizat si eu si ea cat de greu este sa poti explica unui copil de 7 ani jumatate „de ce nu e ok sa falsifici un calificativ”. Ne-am dat seama ca „un calificativ” are valoare pentru adulti, fiind „un timbru” pe care il obtii ca urmare a eforturilor tale pentru munca depusa, sau ca merit pentru intelegere, memorare si reproducere al unor continuturi. Un calificativ la scoala e urmarea bulinelor primite la gradinita si a laudelor sau criticilor de la parinti si bunici. La 3 ani un copil primeste un bravo, sau ups vezi ca n-ai facut bine, adica niste cotări, evaluari ale muncii depuse alese iar pe copil il „intereseaza” mai mult aprobarea si conexiunea din ele, sau dimpotriva respingerea sau dezaprobarea. Iar mai tarziu apar si diplomele sau bulinele la gradinita si intr-un final calificativele sau notele, care vin ca un produs al autoritatii care te evalueaza si copilul poate sa fie neclar cu privire la „ce are voie si ce nu” in raport cu acele calificative. Poate face legatura că „un fb inseamna lauda si un suficient inseamna o mama trista sau nemultumita”, dar momentul in care copilul modifica s-ul si-l face „b” nu are nimic special menit sa-l faca pe copil sa aiba constiența savarsirii unui act care nu se face, pentru ca e un fals intelectual sau un plagiat si asta e foarte greu sa explici ca adult unui copil.Un parinte sau un invatator care moralizeaza un copil folosind si gandirea factuală dar si cea contrafactuală, ar trebui sa aiba in vedere cand explica copilului „ceea ce stie copilul deja” si sa construiasca adaugand o noua veriga de legatura la cele preexistente. Iar intr-un copil certat pe ceva ce nu intelege se petrec lucruri de „strangere si inchidere” intr-un punct in care se afla singura „explicatie” a situatiei si anume „e ceva rau cu mine, sunt un copil defect”. Atat poate un copil in momente din astea sa se chirceasca in jurul ideii ca el e in neregula si ca e un copil rau sau defect, iar ăsta e un nucleu nenorocit care poate ramane acolo ca un miez care chiar daca e cat un bob de piper, are o forta gravitationala care trage in jos spre el toate aripile de curaj si de incredere in sine. „Ce ti s-ar fi parut azi ca ar fi fost normal sa auzi atunci?” a fost intrebarea mea care a pus-o pe clienta mea in situatia de-a realiza ca ar fi fost nevoie de mari abilitati ale parintilor, pe care ei de fapt nu le-au avut dar si de o buna relatie deschisa intre ei ca parinti si ea ca si copil care sa permita o astfel de discutie. I-a ramas temă cum ar putea construi o explicatie simpla dar care sa contina mesajul „nu e ok sa falsifici un produs oficial al unei autoritati” pentru logica si puterea ei de intelegere de atunci. Fetita care a fost ea, inca este usor confuza dar asteapta explicatia care sa-i lumineze memoria si amintirea astfel incat creierul sa se lase convins in mod neuroplastic incat sa-si lase scriptul inlocuit. Si nu numai scriptul ci si efectul scriptului asupra celorlalte scripturi din aceeasi categorie, adica aha-ul sa duca la wow-ul cascada in care sa se rescrie parerea despre lume, viata dar si raportul ei cu acestea. Vedeti asadar cat de multa munca e posibila a unui om cu el insusi in a-si reda acea incredere, incredere care a fost compromisa in situatii care nu par traumatice si cu toate astea au generat credinte autolimitative care te tin captiv in ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.