despre somn

Cand ma pun noaptea la somn, am starea respectivei zile. Uneori sunt atat de obosita ca parca in mine ceva abia asteapta sa o stearga din realitate si sa las corpul si sistemul nervos sa devina sistemul calm. Atunci e usor cand mi-e somn si sunt obosita, adorm mintenas si ma trezesc de parca am fost intr-o calatorie cu Carlos Castaneda.Dar de cele mai multe ori sunt agitata, agitatia noastra de toate zilele, a omului modern de tip homo tehnologicus. Pentru acest tip de stare volens-nolens trebuie sa ma ocup putin de mine, alminteri ar urma un somn superficial, ca o pojghiță subtire de odihna sub care colcaie oboseala. In agitatia de care zic (la randul ei de mai multe feluri) zici ca sunt iepuri vigilenti carora le e frica sa adoarma ca ii prinde vulpea sau lupul dormind si ii pradă urmand sa ii inhita de vii. Sunt multi de Jerry fugaiti de Tom-i ideatici. In agitatie e multă umplutură, un fel de șaorma perceptiv-reactivă. Aici in aceasta stare folosesc o metafora la inceput, fie imi imaginez un pahar cu apa amestecata cu lingurita, apă tulbure la care ma pun sa privesc cum se linisteste (daca n-o mai invarti cu lingurita) se potoleste si apoi lutul, creta, namolul se lasă la fund si se separa apa curata de ceea ce se depune si „eu” alunec in ceea ce se depune si adorm „în mâl” in timp ce „sus” in claritatea apei se reseteaza corpul si se pregateste pentru a doua zi, stergandu-se oboselile zilei. Ii culc si pe iepuri, linistindu-i ca vulpea si lupul nu au acces la locul unde dorm ei, ii conciliez pe Tom si Jerry si cate putin, cate putin ma las si adorm.Cea mai nasoala stare e aia tip „ceartă intre voci” (nu, nu ma refer la schizofrenie), conflictualitatea internă cand vrei sa te culci dar ceva te perpeleste in interior si te obligă sa iei nota de conflict, asa cum arata el. Aceasta stare e ca o rafala de clopote mari si grele care bat toate deodata anuntand vremuri grele la orizont si o toacă care bate in inimă si produce vibratii grele pe care nu-ti permiti sa le ignori pentru ca ti-e frica de ele. Aici, pe acest tărâm al nelinistii conflictuale e razboiul ideatic. Suferim de la niste idei si scenarii apocaliptice si nici o varianta de rezolvare nu e buna sau e buna pe jumatate, cealalta jumatate e grava. Aici, doar sinceritatea ajuta. Sinceritatea si curajul autodezvaluirii si-al confruntarii cu partea din tine de care ti-e teama. Si anume sa-ti privesti frica in față si sa declari ca o accepti fara a o accepta pasiv asta insemnand sa-ti recunosti acea limita unde se termina controlul si incepe acceptarea. In acea zona, eu ma rog de mine insumi sa ma imoi si sa las problemele jos, ca pe niste valize. Imi dau asigurari si imi amintesc ca, problemele mele nu vor fugi nicaieri cat dorm si ca le voi regasi dimineață la locul lor si nici hotii daca intra nu pleaca cu ele. Nu-i usor sa adormi seara de seara, pentru ca homo tehnologicus a devenit maestru in „a uita de el insusi” si-a sta in afară, in relatie cu obiectele si cu oamenii, ducandu-si toata atentia in afara lui, astfel incat se alieneaza atat de tare ca ajunge sa locuiasca in el dar sa traiasca in afara, iar locuitul in el sa fie de tip chiriaș si nu proprietar in propriul corp. Chiar daca seara e multa munca de convingere cu ideile si cu emotiile, cu conflictele si cu dilelmele, cu fricile si cu rusinea, cu ciuda si cu dorința, seara, inainte de somn e intalnirea mea cu mine si a ta cu tine. Si, ca la orice intalnire ascult si vorbesc, vorbesc si ascult si cand comunicare exista, acord exista, deci somn exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.