o zi banala

Am fost pe Camino, la pas pana la Kaufland Slobozia. Am resimțit ieri un efect secundar de pandemie, o stare joasă de energie ca o mociorleală somatică dublată de un status mental tip „ce perioadă nașpa de viață, nici nu zici că vine primăvara”, desi primavara drăguța este venită. De bine ce scrisesem acum cateva zile de clientul caruia i se stricase ceasul cu functii vitale, ce sa vezi, am primit unul cadou. Nu puteam sa scriu de unul care a castigat la loto?? De bine ce l-am primit m-am uitat cat de putini pași am facut cu toata insistenta mea, asa ca azi m-am dat cu praf de mers si-am plecat in excursie pe jos sa fac miscare. Mi-a placut enorm sa ma îmoi în sos de oameni, să-i privesc din mers pe cei cu care m-am întâlnit întâmplător. Am trecut pe langa unii care vorbeau si-am auzit bucati din discutii, am trecut pe langa oameni cu catei in lesă unii dormind desi mergeau, altii care dialogau cu catelul. Parinti cu copii curiosi, parinti cu copii mofturosi, altii plangaciosi. Pensionari cu parpalace lungi, caraghioase avand un aer solemn si batranicios. Cativa soferi parcand aiurea, lasand masina pe avarii si coborand la bancomat rapid. Multe gășculițe de puști cu tunsori din astea moderne zbârlite, sucite, gălăgioși si agitati.Am vazut nelipsitele băbuțe cochete cu parul ca sarmalele pus pe bigudiuri, cu sprancene desenate cu creionul negru si cu ruj strident. Moșii incruntati la toata generatia, cu priviri de tip „eu ca voi am fost, voi ca mine nu”.Si mergand pe strada, la pas a trecut un taxi pe langa mine cu fereastra deschisa si cu manele revarsandu-se, la volan un var de-al treilea de-al copilului minune. Băi si ce mare minune e conștiența că am surprins fractiunea de secundă cand eram sa produc emotii de respingere si ganduri critice cu privire la taximetrist si la manele si mi-a venit brusc in minte ceva ce am citit candva si n-am inteles :„Când te enervează un taximetrist, dublează-i bacșișul” pentru ca intorci karma si-a ta si-a taximetristului. Azi, m-am trezit cu acest gand in minte si faptul ca am fost constienta si constienta fiind am prins, de fapt am surprins cum eram sa alunec in tipar sa critic si ca rasplata sa ma enervez, pentru ca am surprins o fractiune de secunda inainte si am decis sa nu cad in tipar, probabil ca s-a creat o „fisură cognitivă” si prin ea s-a strecurat acea idee „cand te enerveaza taximetristul, dubleaza-i bacsisul”, idee care a stat cuminte in capul meu nefolosita si fix azi s-a gasit sa iasa. Nu ma intrebati cum stau ideile in cap si-si asteapta sansa sa participe la gandire, mai ales unele genul asta, ca nu stiu. E ceva in mintea noastra care utilizeaza protocoale uzuale dar si rare. Aceasta idee la vremea ei m-a intrigat, m-a rascolit, m-a scos din sarite si-am respins-o dar pare-se ca nu total, astfel incat abia azi am inteles ce-a vrut poetul Budha sa zica prin asta.Asadar azi in plina plimbare insightfull fiind observator de taxi, de pattern, de ideea budhista am gandit „pe cale de consecință” , ah m-as putea imprieteni cu acest taximetrist daca ar fi sa fie. Marturisesc ca am ras la aceasta consideratie si mai mult de atat, mi-am imaginat prietenii mei imprietenindu-se cu „taximetristul” respectiv. Presupun ca am reusit sa transmit ca eram in plin proces contrafactual si testam ideea respectiva. Cert e ca azi am avut o plimabare minunata de 4807 pași conform noului meu ceas. Ca sa nu mai zic de varietatea de oameni pe care i-am vazut de care mi-era dor si anume de diversitatea sociala asa cum e ea, mereu aceeasi si niciodata la fel. Plus ca am evoluat realizand ce-a vrut poetul Budha sa zica cu schimbarea karmei, atunci cand dublezi bacsisul taximetristului care te enerveaza. Cam da, cel care vrea sa iasa din rutina care il poate omori si mai vrea si dezvoltare si divertisment, sa faca bine sa vada daca paradigma proprie tine la asa ceva sau se rupe, adica daca poti face din „dusman” prieten si sa-ti mai si placa asta. Pare greu, nu? Nu numai ca e greu dar pare aproape imposibil uneori… desi ….mie mi-a iesit. De fapt mi-a iesit pentru ca eu, in deplina libertate de gandire am testat ideea si eu am improvizat, eu am reactionat si constatat si nu mi-a impus nimeni, caci nu cred ca merge pe impuselea. Ce parere aveti despre „a-i lăsa bacșiș dublu taximetristului care te enervează”??Eu una, am plecat subdepresiva si m am intors filozoafa din Caminoul meu urban

🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.