despre cei de langa noi

Sunt oameni care fac atacuri de #panica sau au o puternica #anxietate si sunt speriati ca nu cumva altii sa-si dea seama de asta. E vorba de oameni care-si ascund sufeinta psihica de colegii de job de rude ba, cauta sa ascunda asta de propriul copil.
Cand aud asta in cabinet la un om, caut sa inteleg mai bine de ce e atat de important „să nu se știe”, pentru ca personal cred ca e o dubla suferinta acolo. Pe langa trairile de rigoare, sa mai si stai in control sa „nu te dai de gol” in vederea de-a nu-ti asuma „slăbiciunea” care te-ar vulnerabiliza față de altii, e dublu de greu.Evident ca nu judec pe nimeni si nu impun cuiva ce sa faca, cel mult pot sa invit un om sa exploreze cum ar fi daca si-ar da voie sa sufere oficial. Cei mai multi se sperie asa de tare de acest aspect ca refuza si sa-l discute si-mi spun clar cat de tabu este acest aspect de imagine. In opinia mea, secretizatul trairilor are mare legatura cu trairile in sine. Cum-necum cei care fac atacuri de panica secretizate reusesc prin mari eforturi sa si le țină sub control, adica sa le observe nimeni astfel incat omul sa lucreze intr-un birou sau intr-o echipa cu colegi si colegii sa nu afle nimic.
Din afara „văzut” un om care are anxietate puternica pe care o tine sub control sa nu se vadă, pare neatent cu colegii, arogant, indiferent, rece, retras emotional, nesimtit (!), antisocial, retras in pătrățica lui, ciufut sau nesuferit. E clar asta, pentru ca nimeni nu poate si lucra (la computer, la o casă de marcat, la un dispecer sau la hârțoage de birou) si suferi (amețeală cu amorțeală, respirație insuficientă, gol in stomac si gheara in gât) si in acelasi timp sa se si autocontroleze vorbindu-si in minte (sa nu lesin, sa nu ma dau de gol, sa nu ma creada nebun, sa nu fac vreo greseala, sa nu fiu nevoit sa chem ambulanta, sa nu o iau razna etc). Iata deci cum arata pe dinauntru un om cu anxietate privată avand pudoarea si rușinea de-a spune ce traieste ca sa nu fie crezut nebun. Dati-va seama cum o fi sa fii cadru didactic in asemenea situatie, sau functionar la un ghiseu sau in orice job unde lucrezi cu publicul!
Unii mai invoca tensiunea crescuta sau spondiloza cervicala sau diskinezia biliara, celebrele diagnostice care functioneaza ca niste supape zgarcit controlate care totusi permit unui om sa sufere oficial, adica sa recunoasca ca nu-i e bine. Noi oamenii, inca ne plecam toti in fața bolilor concrete fizice (chisturi, noduli, malformatii si chiar tumori) si ne codim sa recunoastem c-am avea vreo problema sufleteasca sau doamne fereste psihica. Insomnia ar fi ceva mai acceptata si tolerata pentru ca nu-i rusinoasa deloc si e destul de omeneasca. Dar depresie, anxietate, frica de razna si de moarte?? E de-a dreptul rusinos sau penibil….cred unii oameni.
De aceea, ma gandeam sa oferim un punct de vedere celor terozrizati ca se afla de anxietate sau de atacuri de panica, daca acestia s-ar hotarî sa „vorbească si sa se confeseze”. Daca intr-o zi un coleg de birou ar spune „auziti, vreau sa va marturisesc ceva: de ceva timp ma confrunt cu o frica imensa desi stiu ca nu sunt in pericol, sunt obsedat ca am cancer si nu pot sa merg singur pe strada si nici sa raman singur in casa. De aceea n-am iesit cu voi la masă si nici duminica nu am venit la suc cand voi ati iesit. Mi-e teama sa nu lesin si mi-e teama ca ma veti crede nebun!”
Dupa parerea mea, fiecare din noi cei care nu avem anxietate si sau atacuri de panica sau alte somatizari ar trebui sa gasim momente in care sa ne definim atitudinea fata de cei care sufera si sa mentionam cat de compasivi am fi cu oricine sufera psihologic sau psihosomatic.Cel care isi traieste in secret frica ca o ia razna ar simti o usurare suspicioasa la inceput dar poate cu timpul ar tatona daca se poate confesa la cafea sau in pauza de-o tigare. Multi, multi oameni catalogati ca „salbatici” sau antisociali sunt cu anxietate secreta si sunt ocupati sa para normali de frica etichetarii.
Asadar, cei care ati avut si nu mai aveti sau cei care n-ati avut niciodata suferinte turbionate de frica, poate lasati un mesaj in treacat ca n-ati desconsidera pe nimeni care ar declara ca are mari amețeli si frica de lesin sau de razna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.