tatăl, între copilul interior si copilul exterior

Sa zicem ca „un tată” incearca sa-si invete copilul sa faca clatite. Că in familia lor sunt importante clatitele si ca traditia barbatilor in familie e sa stie sa faca clatite bune.„Tatal” doreste sa ii transmita fiului „se iau 2 oua se bat si se amesteca cu lapte si faina si se toarna in tigaie”Se porneste sa ii vorbeasca fiului care asculta spasit si ceea ce aude fiul este un discurs aproximativ cam asa Clatitele sunt importante fiule, atat de importante incat lumea noastra de azi a uitat de ele si cei care mai stiu, nu le fac asa cum trebuie. Eu nu am stiut ca ele sunt necesare si nici nu mi-a zis nimeni cum iti zic eu tie, eu m-am luptat si am strans bani sa mananc un ecler sau doua ca nimeni nu-ti da vreo clatita gratis. Nu are rost sa le cumperi ca azi laboratoarele sunt autorizate pe spaga si ceea ce faci tu cu mana ta e sfant. Se incepe cu ouale, stii e nevoie de oua. Ce stii tu ce sunt oualele?? Cand eram mic bunica ma scula de la 5 sa ma duc sa duc vaca si cand ma intorceam zicea, iesi ma si da la gaini ca ai vazut ce bune sunt oualele. Dar si azi decat sa cumperi oua, mai bine cumperi de la tarani ca ei duc greul tarii si daca vrei sa stii smecherii si ponturi de aur cand faci clatite, cauta baba din piata si ia oua de la ea. Clatitele nu se fac numai cu oua, mă, ca daca s-ar face, s-ar face singure e clar ca-ti trebuie lapte si tigaie. Da, tigaie din aia de fițe, nu cum aveam noi acasa una ruginita de tuci in care faceam si peste prajit si clatite, ehei ce stii tu ma ce e tuciul. Le pui si le bati cu telul dar le bati bine, nu bagi mixerul sa le intoarca de 3 ori si gata. Cand le-ai facut le coci si daca ai noroc sa nu ti se lipeasca, te lingi pe degete. Da mă, te lingi pe degete ce te uiti asa la mine ca vorbesc neaoș? pai asa se vorbeste pe bune. Ai inteles ce ai de facut?Cred ca ati inteles ca am parodiat discutia tata-copil, tocmai pentru a scoate in evidenta zig zagul facut de “tată”. Ce observam: o buna intentie a unui „tată” care vrea sa si invete „copilul” sa faca „clătite”(universul e burduf de bune intentii). Observăm ca tatal turuie ca de obicei si copilul asculta spășit, plictisit. Tatal porneste sa vorbeasca de importanta clatitelor precum si reteta de clatite, numai ca amesteca chestiuni personale. Desi ii vorbeste fiului, el fuge in copilarie ici-colo plecand din prezent. Asta arata cate a avut si el de spus cand era mic si nimeni nu-l baga in seama. El vorbeste „azi” atat copilului interior cat si copilului exterior si el e in 2 pozitii, ba adult vorbindu-i fiului, ba fuge in copilarie si e iar copil. Ideea e ca omul obtine o varză din ceea ce vrea sa zica iar asta indica o mare trăire interioara in momentul vorbirii. Emotii, emotii, valuri de emotii si trăiri care-i dau unui om debit mare in voce ca un torent. E ca un recital in care „tatăl” zice si de traditie, baga si ceva din propriile constatari despre traditie, mai adauga cateva elemente de cunoscator al vietii actuale, se intoarce la retetă, mai picura o morala, iar adauga generalitati. Nu realizeaza ca năucește copilul. Nu realizeaza ca e incomprehensibil. Nu realizeaza ca momentul creat e pentru el de fapt desi el crede ca e pentru si despre copil. Nu realizeaza ca tine copilul captiv si ca isi confunda copilul interior cu emotii pentru fiu. Nu realizeaza ca fiul se uită speriat fara sa inteleaga de ce s-a pornit iar tata asa. Desi ar putea trece drept un discurs arhaic si-ai tinde sa zici ca azi tații sunt mai constienti si prezenti, mai degraba nu. Prin case, in bucatarii tații țin discursuri caraghioase, narcisiste….din iubire paternă. Rezultatul e ca fiul/fiica dau ochii peste cap si asculta cu o bucată de minte aferentă iar cu cealalta sunt plecati hăt din bucatarie. Btw, ochii dați peste cap acceseaza o zonă interesantă sa stiti, acolo sunt zvarlite haotic amintiri obligatorii, cu mare intensitate dar inutile pentru sine, importante (desi paradoxal lipsite de importanta) pentru eu.Nu doresc sa înfierez tații, ba dimpotrivă sa ii fac mai constienti de ce dau copiii lor ochii peste cap si de ce copiii fug de momente tată-fiu/fiică fix cand ii apuca pe ei părințitul. Narcisitul isi este propriul fiu, isi este in acelasi timp si tată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.