despre divorț

Am abordat azi intr-o sedinta un subiect superdelicat despre care vreau sa scriu. Stiu ca ăsta e un subiect de mare importanta in toata lumea, dar la noi in tara e, pe cat de important, pe atat de neglijat.E vorba despre comunicarea parintilor intre ei dupa divort, in interesul copilului, adica cu copilul, despre copil, pentru copil.
Nici nu stiu de unde sa incep. De la bagajul de experienta din protectia copilului castigata chiar in „cabinet pentru parinti si copii”, de la evaluarile si expertizezle facute de-a lungul timpului, sau de la mostrele de suferinta particulara intalnite in cabinet de la oameni? Sau poate de la fiorul de inspiratie care mi s-a ridicat din stomac catre cap de mai multe ori cu intentia de-a scrie un ghid pentru parentingul dupa divort, ghid pe care sa-l imping catre a (încerca) sa-l fac sa fie adoptat de catre judecatorii? Pe bune, am simtit nevoia de zeci de ori de-a ma pune sa scriu un astfel de ghid dupa ce-am scris expertize care aveau la capat un plan parental recomandat. Si atentie, in unele cazuri planurile parentale au fost luate in serios si implementate frumos, in altele am aflat ca au fost trattate ca o formalitate si bineinteles in multe cazuri au fost tratate ca si cand nici n-ar fi fost, adica judecatoarul nici nu le-a bagat in seama. Mda, aici se naste ideea „de ce, de ce unii judecatori pot da importanta la asta, in timp ce altii nu???”, desi nu asta e ideea centrala a postarii.
Femeile se casatoresc cu barbati si fac copii dintotdeauna, mai nou si divorteaza si nu toate divorturile ajung in tribunal, unele se fac la notariat. Si n-or fi chiar toate divorturile cu copii si poate ca nici toate divorturile nu sunt urate, dar majoritatea da. Majoritatea divorturilor sunt nasoale, pârjolitoare atat pentru soți cat si pentru copil/copii pentru ca : se petrec cu mare intraziere (adica dupa ce situatia se deterioreaza cu mult inainte si respectul si comunicarea nu numai ca se tocesc, dar se alieneaza), pentru ca „noi romanii” nu stim sa ne certam ci ne mahalagim sau urlam sau facem crize, pentru ca, nedivortand „la timp” (da, la timp, e un timp pana si pentru asta!!) apare infidelitatea si o data ce apare formula „infidelitate+gelozie+/- divort=circ/suferinta/ură adica copil afectat major cu potential de dezorganizare a personalitatii si-a relatiilor atat cu parintii cat si cu prietenii.
Daca intenita mea de-a scrie un ghid, s-ar altoi cu ceva mai multa organizare ar iesi ceva bun, dar lenea mea intelectualizata e un factor important in economia mea, asa ca nici ghidul nu l-am scris si nici altcineva nu l-a scris, asa ca judecatorii continua sa dea sentinte diferite.
Tare, tare mi-ar placea sa pot sa completez cu ganduri actiunile pe care le am in intentii, adica sa scriu ghidul si apoi sa fac si sa dreg si sa ajung sa popularizez ghidul, sa-l prezint si sa fie adoptat. Sa-l prezint eu sa spun motivat si argumentat de unde se trage originea ghidului din ce experienta, din ce concluzii si observatii am tras si cum am opinat in urma constatarilor, dar mai ales ce schimbari pozitive pot aparea si cat de simplu ar putea fi puse in practica.
Pe pasi, ati divortat, programul de monitorizare facut de protectia copilului sau cabinete autorizate. Vezi copilul ca psiholog (te uiti direct la relatiile copilului si la cum e copilul in relatia cu mama, tata, bunici, familionul, vecinii, colegii, prietenii) si intelegi cum comunica parintii. Un an trebuie facut asta si clar se va revela unde sunt problemele. Majoritatea problemelor vor fi in felul in care mama si tata vorbesc fata in fata, cu copilul, cu copilul despre celalalt parinte, parintii intre ei, astfel incat sa existe o mica punte de legatura intre cand copilul pleaca de la mama si merge sa stea cu tata si invers. Si programul copilului sa fie cunoscut si convenit si respectat de ambii parinti si aplicat aproximativ la fel, plus permisivitatea si cenzurile copilului. Ce zic eu aici e SF pentru multi parinti. Ei, judecatorul poate fi cel care sa ii „oblige” pe cei doi sa inteleaga ca o mama divorteza doar de soț nu si de tatal copilului si ca volens-nolens cei 2 trebuie sa se impace post divort. Da, ii credem ca nu s-au putut impaca cat au fost casatoriti si ca chiar de-aia au divortat, dar da, dupa divort trebuie sa gaseasca metode prin care sa comunice fie ca stiu, fie ca nu, fie ca vor fie ca nu. Adica chiar sa nu aiba incotro. A, ti-e dusman sotul ca te-a inselat, da poti sa-l detesti dar trebuie sa-ti gasesti energia sa poti sa te uiti in ochii lui si sa-i vorbesti chiar daca ai prune in gura si pietre in gat si gheara in inima. Ai facut un copil cu partenerul si nu poti sa-l ierti? invata sa-l ierti pe jumatate pentru copil. Nu poti sa treci peste? Invata sa poti. De ce? Pentru ca o data ce ai facut un copil cu cineva, chiar daca acel cineva s-a schimbat si a devenit altcineva de care nu-ti place, aia e, trebuie sa inveti sa ai inima si curajul demnitatii de-a vorbi cat de respectuos se poate si asta pentru ca….parintii copilului sunt si raman parintii copilului pe viata, indiferent cum sunt parintii (bine, cu exceptiile de pedofilie, abuz grav si alte delicte grave care nu-s chiar la tot pasul). Dar da, si abuzatorii trebuie sa parcurga programe care sa-i reseteze si sa-i antreneze sa constientizeze ca sunt abuzatori si apoi sa parcurga trepte de-a se „spala” de agresivitate si alte forme de manipulare si dominanta ca sa poata relationa cu copilul. La cati bani se cheltuie cu divortul, un program de 3-12 luni de psihoterapiei pe pași, pe ghid nu-i cea mai mare cheltuiala din univers, iar roadele si impactul ar fi foarte tari. Cam asa fac „cei de afara” , monitorizeaza si intervin daca e cazul sa constranga si sa „stranga suruburile” celor care s-au bagat sa fie parinti si nu pot sa-si sustina rolul.
O alta lupta e aia cu mentalitatile. Mi-e si frica sa mai deschid cutia pandorei aici ca se face postarea prea lunga. Dar cred ca stiti pe unde bat cu asta.
In fine, am scris intr-o suflare macar despre ce-mi umbla prin cap si prin inima simultan. Poate, vreodata voi face si asta, sau poate nu, desi mi-ar placea s-o fac totusi. E atat de multa nevoie de psihoeducatie si de consiliere in aceasta zona ca nici nu stiu sa folosesc masura in care sa redau fenomenul. Si daca aici s-ar interveni, foarte multe s-ar preveni pe linie de scolaritate, depresii, violenta domestica, suicid, scandaluri, suferinta etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.