3 din zece oameni care apeleaza la psiholog vin cu structura urmatoare: „Sunt XY si sufar de: nemultumire, nervi la stomac, ameteala, neliniste si gelozie. N-am incredere in mine si am mereu un fel de frica. -Dati-mi o solutie pentru „frica asta” care ma chinuie !-Invatati-ma sa nu mai fiu gelos!-Spuneti-mi cum sa fac sa scap de frică”
Ceea ce reiese din mica statistica prezentata mai sus, e faptul ca multi oameni de bunacredinta au inteles ca la psiholog se poate veni cu o problema izolata de celelalte. Gen, sa-mi tratez gelozia, sau insomnia, sau frica, sau lipsa de incredere in sine.
Dragi oameni, poate ca exista „psihologi” care dau rețete sigure de „a vă scăpa de toate cele”, punandu-va sa repetati mantre, afirmatii, sa „va declansati potentialul din voi”, sa interveniti cuantic , etc
In cabinet, cu orice problema vii, ea trebuie sa fie studiata si analizata: -cand a aparut cronologic si in ce context-ce ai facut pana in prezent pentru acea problema-simptomele respective le-ai avut de dinainte de aparitia problemei?-cine altcineva in familie manifesta asta?
Atentie, multi dintre voi vreti sa scapati repede de problema si cereti solutii. Nu exista asa ceva.
Exista implicare, exista ventilarea nerabdarii (adica exprimarea ei si apoi admiterea ca e nerealist sa vrei repede, dar vrei repede), exista teama ca nu vei ajunge la o concluzie buna, exista exasperarea de-a constata ca „totul se leaga de totul”, exista implicare si sentimentul de siguranta ca te implici, exista usurarea de-a avea un aliat in terapeut, exista corelatii de descoperit, idei naive insusite in copilarie (idei pe care inca le folosesti).
Atentie, evaluati-va si capacitatea de-a te deschide la un altul de incredere si posibilitatea sa poti sa crezi in altcineva, sa te deschizi la influenta lui. Uita-te in interiorul tau daca stii sa te deschizi la altul si daca ai facut asta vreodata si anume sa lasi pe cineva sa te convinga de ceva, de orice. Multi se deschid la altii fara sa isi dea seama, sau ca vor ei sa copieze idei, sa adopte parerile altora dar nu stiu sa controleze acest proces. Multi oameni sunt inchisi la influenta altora si nici nu stiu ca sunt inchisi, sau mai ales cum sa se deschida daca vor.
In cabinet eu am ajuns sa-mi dau seama cum e credibilitatea mea si anume ca tine de cat de convingator vorbesc eu dar si cat de mult valideaza celalalt si cat se deschide constient sau nu la ceea ce ii spun eu. Unii oameni nu pot, nu stiu, sa se deschida emotional catre mine ca sursa de influență.
Asadar, cu orice problema ar veni un om, ea nu poate fi evaluata separat de celalalt si nici inteleasa separat. Esti gelos? Cum arata gelozia? De cand se manifesta? Concret in ce ganduri si ce emotii? Ce faci tu sub imperiul acestor ganduri? ce gandesti despre gandurile si emotiile de gelozie?La ceilalti parteneri anteriori cum a fost? Mama, tata cum stateau cu gelozia? Ea ar fi mai degraba complex de inferioritate ( nu sunt frumoasa, nu fac bine sex, nu sunt atragatoare, sunt inferioara, nu sunt indeajuns de buna) sau e neincredere in celalalt (daca nu ma iubeste, daca ma minte, daca mai are pe altcineva). Daca aici se combina dorinta de control pentru celalalt (combinat cu frica de a nu-l pierde si combinat cu frica de a nu ramane singur) altoit cu amabilitatea de a veghea la binele relatiei ca sa nu se destrame si ca sa fie aparata. Daca mai sunt si niste idei gen „feile sunt curve si iti fura sotul, barbatii sunt mincinosi si porci etc” si se adauga peste cele de mai sus, apoi nici nu mai vorbim de gelozie ci vorbim de o tulburare majora de relatie, neincredere, suferinta, confuzia iubirii cu posesiunea etc. Daca e ce am scris mai sus, cuvantul gelozie e asa, prima eticheta generica, dedesubt ati vazut cate explica starea. Si daca gelozia dă si sinomnie si atacuri de panica, tabloul e complet.
Dar, draga om, nu te astepta ca un psiholog sa vadă in tine si sa te citeasca asa rapid cum ai vrea tu. Nu-i nimic in neregula ca vrei, dar intelege ca nu e realist, pe cat de nerealist ar fi sa te tragi de păr ca sa-ti creasca mai repede lung.
Deci, de vrei sa vii la psiholog pregateste-te sa te deschizi, sa examinezi hățișul celor schițat expuse. La psiholog poti sa te plangi si sa te alinți ca ai vrea sa se poata repede si că-ti bagi picioarele ca nu se poate. Asa ceva te aduce cu picioarele pe pamant, acest „vreau si ma ingrozeste sa vad ca vreau ceva rapid si de fapt ma voi multumi cu ceva mai lent”. „Poate ca nerabdarea mea ar avea legatura cu exasperarea ca nu ii pot face singura față si groaza ca trebuie sa ma duc la altul sa-mi ridic poalele fustei suferinței??” Nu cred ca poate sa stie nimeni precis, dar putem sa convenim ce raspusn ar fi cel mai linistitor. Pentru ca asta cautam toti, linistea sufleteasca care inseamna calm si lipsa framantarii. Linistea sufleteasca nu e absenta zgomotului extern ci intern, ceea ce va doresc sa gasiti si voi, adica sa invatati sa faceti liniste inauntru.