despre live

Ieri am facut live si vreau sa descriu cum s-a simtit dinauntru.Nu seamana cu niciuna din celelalte forme de comunicare si o sa le enumar:-vorbitul de unul singur prin casa, sau in oglinda e in felul ăla mult cunoscut, vorbesti si te auzi vorbind si nu se aprinde nici un bec de control
-vorbitul cu cei din casă are registrul lui de variatii, daca suntem in love sau certati. Nu ma aplec asupra la cum se simte vorbitul cu cineva aproape si apropiat de tine.
-vorbitul la telefon cu cunoscuti sau cu necunoscuti, are specificul lui si beculetul de control, functie de cat de importanta e discutia
-vorbitul față în față are multe variante in functie de „cum esti cu celalalt in relatie”, adica cat de important e pentru tine celalalt, cat de mult iti place, cat de mult stii/simti ca te place celalalt, cat de important e el fata de tine si tu fata de el, etcAici avem registru de la lejeritate de la prune in gura, la tarate in cap, de la tahicardie, la nod sau gol in stomac, streang la gât, minte goală, ameteala in minte, transpiratie rece, căscat, palme umede, gură uscată, etc
-vorbitul fata in fata cu mai multe persoane are si mai multe variante: daca ii cunosti pe toti, daca sunt mixt cunoscuti necunoscuti, daca esti in vizorul lor sau nu, plus ce crezi tu despre ce cred ei despre tine. Aici avem mai mare spectrul de variatii, de la lejer si vesel si firesc, la „imi vine sa fug, imi vine sa intru in pamant”, ma simt ca turnat in beton, abia mai respir, m-am inrosit/incordat/ma simt ca naiba, ma simt ca un idiot, etc.
-dar in live, e ca atunci cand vorbesti singur dar desi esti singur in fata telefonului care functioneaza ca o oglinda, stii si vezi ca oameni se uita la tine si te conectezi cu niste necunoscuti. E foarte ciudat sa te simti conectat fara informatii suficiente despre cei care te vad. Se misca ceva puternic in zona ventrala a nervului vag cand stii constient ca te conectezi cu cineva. Si curajul si deschiderea cu care eu fac asta tine de ce parere am despre oameni cunoscuti si necunoscuti. E drept ca te poti conecta live si pe considerentul „oamenii nu ma prea intereseaza” si sa poti accepta incertitudinea lui „nu stiu ce cred oamenii despre mine si pot trai cu asta”, dar eu una nu pot aceasta varianta. Si stiti cat de interesant e asta cu „ce zice lumea despre mine”? Pentru ca si imi pasă si nu-mi pasă in acelasi timp. Mie imi pasa de oameni si pentru ca imi pasă de ei, imi pasă si de ce cred ei de mine in sensul de-a-mi dori sa le fiu placuta dar nu pentru mine ci pentru ei.
Pe de alta parte nu-mi pasa ce cred oamenii despre mine, pentru ca daca mi-ar păsa (la modul de-a ma schimba eu sa le fiu pe plac) ar insemna sa nu mai fiu eu si sa constat ca nu pot multumi pe toti. Evident ca daca as intreba 1000 de oameni care nu ma plac de ce nu ma plac si sa le cer parerea cum sa ma schimb sa ma placa, as primi cel putin 100 de pareri contrare. Asadar, pot sa fiu eu cum imi vine sa fiu, lucru care e lux in aceste vremuri. Poate parea floare la ureche dar nu-i, va garantez.
Fireste ca imi place sa ma placa lumea, dar sa ma placa pentru cum sunt eu pe bune, nu variante de show si de prestatie pe placul lor.
Aceasta varianta e varianta misto tare, tare de tot. Si-n live, fix cu asta m-am confruntat, cu „fie ce-o fi-ul” de-a ma lasa vazuta asa cum sunt. Mi-am dat seama ca n-am experiente anterioare pe care sa le accesez, dar nu-i bai ca-mi fac acum din mers. Asa ca, live-ul e o forma de comunicare de top care presupune curaj si vulnerabilitate dar si control, un autocontrol interesant in care am controlul controlului si de acolo jonglez cu micul control si cu beculetele de care zicem mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.