despre acceptare

Acceptarea, e un cuvant pe care il redescoperim cu totii intr una. Complexitatea si profunzimea acceptarii e masura in care evoluam. Si eu am crezut ca stiu si inteleg ce-i acceptarea dar, ori uit ce e, ori, din cand in cand, cand intalnesc cuvantul el iar e ca o fereasta deschisa de un insight, ori are ceva sclipitor in el, ca o scanteie de mai mare profunzime. Cuvantul acceptare contine uneori eliberare, vedere globala asupra peisajului vietii si resenare, alteori e forta cu care trebuie sa invingem tensiunea neacceptarii, a fricii si-a rezistentelor.
Cert e ca, am vazut si la oamenii care fac psihoterapie ca acceptarea are etapele ei si am vazut oameni care au clipe de iluminare si realizeaza brusc ce-i acceptarea si mai ales de groaza a ceea ce au/ar avea de acceptat. Uneori uitam ce e acceptarea, alteori muncim sa o realizam dar de cele mai multe ori „nu ne lasă” ceilalti. Pentru ca noi ne straduim sa acceptam varianta (asa cum arata ea) in clipa acceptarii. Si credem ca eliberam locul de suferinta si ca suntem pe drumul cel bun, dar mintenaș vine cineva si ne bate pe umar, cum ca bla, bla, bla n-avem dreptate. De parca ar exista dreptate in relatii si, desi stim ca nu exista uitam si ne lasam nedreptatiti de smecherul ego care nu oboseste niciodata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.