cum sa invatam sa stam singuri in casă

studiu de caz„ ora 03:22
Bună dimineața! Vă cer scuze pentru mesajul trimis la această oră înaintată, însă mă aflu intr-o situație limită.M-am gândit la dumneavostră ca la singura persoană care m-ar putea ajuta să trec prin aceste stări tensionate.Probabil nu o sa fiu foarte coerentă, dar sigur o să înțelegeți situația.Povestea mea incepe cu 15 ani in urma, la munte, intr-o mini vacanța.Dintr -o anume stiuatie am ajuns sa fac un atac de panică (mai tarziu am realizat că acea stare așa se numea), fapt ce a dus la căutarea unui spital in zonă, dar fiind intr-o zona mai izolata a fost imposibil acest lucru.Cu greu am gasit un centru tip sanatoriu, unde am fost tratata pe moment si am putut sa ma reintorc acasă.De atunci am trait mereu cu spaima aceasta de a nu putea avea acces la un spital.Imi spuneam ca daca mi se face rău și nu pot ajunge la un spital.In 15 ani am mai avut un singur atac de panica, oarecum minor.Situația mea s-a schimbat radical incepand de astazi, de când cu anunțarea stării de urgență pentru covid. Deja nu mai am somn si simt cum sunt la un pas de tahicardie severă.Am trăit in toți acesti cu liniștea in suflet ca pot avea acces oricând la un tratament pt starea aceea, in caz ca ea s-ar declanșa.Acum sunt, pot sa zic, disperată.Singurul lucru care mă liniștea mereu mi-a fost spulberat.Ma gândesc ca o sa ajung in pragul disperarii, ca numai gandul ca nu pot pleca la spital oricand o sa imi dea stări de panică continuu.Nu văd nicio ieșire si nu știu ce mecanism as putea aplica ca sa ies din această stare.Nici nu am.cu cine sa vorbesc si cui să ii spun această stare, nu ar avea cum să ma înțeleagă.Pare o nebunie, dar pentru mine este un adevăr.E ca si cum mă simt prinsă intr-o situație claustrofobă la scară macro.Îmi da aceeasi stare.Mă simt inchisă intr-o zonă fără acces la ceea ce m-ar elibera.Sper sa îmi înțelegeți situația și să ma puteți ajuta sa trec peste această situație.Scuze pentru ca v-am scris la acestă oră! Sper ca am fost destul de coerentă si ca veți înțelege ceea ce am vrut să transmit.Mi-a luat câteva ore ca să ajung sa vă scriu.Nu prea mai văd ieșire.Mulțumesc!”
Am gasit acest mesaj azi inbox si-am vazut ca fusese scris la ora 3 dimineata. Nasol tare sa te perpelesti, stiind ca majoritatea aomenilor dorm. Intra mintea si corpul pe un mod de ingrijorare crescendo care te baga intr-un vârtej si te duce la niveluri nebanuite ale terorii interne si ale fricii de frică, dublat de o stima de sine josnică, plângacioasă si dârdâiala ca „ceva o sa se intample”, „nu pot continua asa”, „ce naiba ma fac”, cum s-o apuc” „mai bine mor”, „dar daca-mi pierd mintile si-o iau razna? (aici apar imagini cu tine nepieptanat, in camasa de noapte cu o mimica de nebun, cu familia siderata ca tu ai innebunit, cu oameni susotind ca stiau ei ceva, cu toata viata-ti care se darama ca un castel de carti de joc).
Noapte trece greu tare intre oftat, scene descrise mai sus, apasare pe suflet, ingrijorare, corp incordat de la sine, lipsa de a-ti arde de orice normal, dorință de a opri totul din minte si de a relaxa corpul dar fara succes. Si ti-e atat de dor de „a sta fara griji in pat”, ca te ia ciuda ca altii pot si tu nu, ca si tu ai putut odata si azi nu mai poti…ca uite in ce hal ai ajuns. Apoi te ia un val de furie si senzatie de greata ca…„de ce? de ceee?? mi se intampla astea mie?”, si dupa ce bagi tirbusonul „de ce” in dop si nu primesti nici un raspuns din trecutul tau care te doare, apoi te duci in viitor: „ce ma fac daca toate astea nu trec, incotro o s-o apuc? si-atunci treze fulgerul ideii „mai bine as muri”, sau frica iepureasca „au, au daca mor?” Si inima bate-bate cu o tahicardie inspaimantata in mijlocul unei arsuri chimie din stomac, in timp ce tot tabloul corporal duduie de semne, simptome, arsuri, presiuni, cutite, junghiuri, goluri, dureri ascutite, dureri grele, dureri miscatoare etcApoi, omul mai atipeste putin ca si cum ar clipi si cand se retrezeste il dor toate alea, articulatiile, muschii si e mahmur senzorial. E atat de nasoala starea aia cand atipesti o clipita si tresari si tanjesti sa adormi si insisti sa adormi si te prefaci ca esti lejer sa adormi dar vine o clipa cand stii ca nu dormi si cand te ia fie disperarea, fie groaza.
Am incercat sa descriu cateva momente de perpeleală de noapte si in general sa descriu mintea si corpul celui anxios-fricos-disperat.
Nu stiu cine e persoana care a scris mesajul si nu am cum sa-i dau recomandari concrete, dar pot scrie cate ceva cu liniuta, sa aiba in vedere. -stiu ca tot ce-ti voi scrie aici pare usor de zi si greu de facut, dar cel putin ai ceva de care sa te legi-din cum descrii, tu opui rezistenta acestor lucruri, vrei sa scapi de ele, te departajezi de ele (de simptome) si de fapt facand asta le alimentezi. Ai nevoie sa le accepti, fiecare simptom, fiecare senzatie si pe toate la un loc. Deasemenea fiecare gand, accepta-l asa cum vine, dar nu reactiona la el.-cu privire la acceptarea propriilor ganduri, as vrea sa stii ca sunt 2 feluri de ganduri: cele care curg si nu se mai opresc care sunt ganduri de tip „evenimente mintale” si gandurile tale, din vointa ta, pe care ti le asumi. Ganduri de tipul „vai ce ma fac” sunt ganduri pur si simplu si tu, constatand ca-l ai noteaza si zi „accept si gandul asta chiar daca nu-mi place si ma deschid la asta”. A te deschide cand accepti e ca si cand plamanii se desfac in lateral ca un acordeon primitor plus relaxarea zonei care se face prin retragerea tensiunii de acolo. Cum retragem tensiunea? Ca atunci cand strangi pumnul prin utilizarea tensiunii si invers, cand vrei sa retragi tensiunea, sa o tragi inapoi cu mintea ca valul marii care se retrage in larg dupa ce inaintase. -acceptarea si contemplarea se fac cu constiinta. Cu atentie si constientizare. Constientizarea e o bucatica lucida din tine care tine controlul, fiecare avem asta, si tu o ai. -trairile astea corporale sunt traume care se activeaza, tip cptsd. Traumele nu se activeaza prin amintiri ci prin senzatii si emotii. -exista multe tipuri de traume in copilarie care se reactiveaza : trauma nasterii, microtraumele copilariei (depresia mamei, olita, racelile, tratamente, nervii mamei, lipsa de rabdare a mamei, scandaluri si secrete in familia mare etc), traume de atasament (care-s extraordinar de multe, diverse si perfide), imortalizarea momentelor de „lupta, fugi, ingheata, blocaj,aservire, pierderea identitatii” cu tot cu amprenta corporala. -creste-ti autoritatea, vorbindu-ti si fiindu-ti loiala, o buna partenera si povestitoare. Fii compasiva cu tine si invata sa-ti tii companie.-scrie, tine jurnal, citeste, fa miscare-utilizeaza una din imaginile care te pot „fura” acaparanadu-ti atentia cand adormi. Iti pot sugera una care mie imi place mult si o folosesc uneori: imi imaginez un oras mare si eu in cel mai inalt turn al orasului noaptea. De acolo vad orasul superluminat si cu zgomote si zumzait de fond, ca o hotă de aragaz. In acest turn, eu urc cu un lift (sau pe scari daca am chef de sport) si sus in camera e cam ca in nava enterprises : un geam generos cu priveliste si un bord plin cu leduri.Si asa cum vezi totul de sus, surprinzi momentul in care lumea merge la culcare cate unul, cate unul pe rand fiecare in casa lui si rand pe rand luminile se sting si sunetele se opresc dar se mai aud greieri in surdina. E intuneric cu luna, cu stele, cu greieri si ici colo cateva lumini mici care licaresc si se pregatesc sa se stinga si ele. Ledurile de la bord din turn isi reduc luminozitatea si abia clipsesc fin, aratand ca urmeaza se se stiga de tot.
-In linii mari, fa-ti un jurnal si scrie, tine legatura cu cativa oameni, insista sa te apropii de tine si pastreaza intentia de a invata sa fii bine cu tine. Nimeni n-a murit de insomnie, dar disconfortul exista o data pe bune si a doua oara ca e dublat de ceea ce crezi tu despre insomnie si a nu dormi.
Tine legatura cu fb si triaza lista sa-i vezi pe cei care scriu incurajator, evita stirile negative. Transforma-ti gandurile negative in ganduri realiste, e mult mai sanatos.