Cineva mi-a pus o intrebare simpla, careia incerc sa ii fac un raspuns „de ce facem fotografii?”Ia sa vedem de cecred eu ca facem fotografii:-in primul rand pentru ca e posibil si pentru ca toti facem fotografii in care imortalizam faze din realitate care ne plac, care ne impresioneaza, care ne trebuie-pentru ca, imortalizand bucati din realitate ni le insusim si ele ne reprezinta. -pentru ca, flexibilitatea de-a face poze ne diferentiaza intre noi. Unii fac poze intr-una la orice, altii doar in niste momente speciale, in timp ce altii fac rar, solemn si „cu rost”-pentru ca, atunci cand traim situatii frumoase sau dimpotriva urate, fotografia e o reactie la acea situatie-pentru ca, o poza face cat 1000 de cuvinte. O poza surprinde 3d un calup de realitate.-pentru ca multi din noi avem memorie vizuala si captam pozele „ca sa nu uitam niciodata” anumite momente. Pozele stocate acasa concureaza memoria de lunga durata si-o „bat” pentru ca sunt eidetice (raman stabile si fidele realitatii fara distorsiunile amintirilor).-asezate cronologic ele pot fi vizionate ca un jurnal de viata vizual, fidel si care poate releva cum s-au transformat oamenii si locurile sub termodinamica timpului-pentru ca frumusetea e in ochii privitorului si datorita acestui principiu intelegem ca realitatea e construita intern in noi si captam frumusetea obiectificand-o s-o putem retrai de cate ori vrem.-pentru ca anumite locuri pe care le vizitam stim ca le vom vedea o singura data in viata si ne luam portia de vizual de acolo sa ne-o insusim si sa ne identificam cu momentul. -pentru ca stim ca dupa ce murim noi mai traim in pozele in care suntem si-n amintirile dragi ale celor care ne supravietuiesc dupa noi. -pentru ca toti suntem subordonati memoriei personale care e prerogativul creierului (si el retine numai ce vrea) si toti avem frica uitarii, a erorii, a distorsiunilor de amintiri. Toti stim ca emotiile ne distorsioneaza perceptia si ca fotografiind ceva anume, acea captura e nealterata de emotii si o putem pastra fidel. -pentru ca pozele azi au filtru si iesim mai frumosi in poze decat suntem in realitate si asta ne place chiar daca stim ca e partial adevarat, dar e o amagire nepericuloasa pe care o savuram. -pentru ca poza imi da posibilitatea sa ma vad eu pe mine, constiient fiind ca eu imi vad propria-mi față foarte putin in raport cu ceilalti care ma vad tot timpul. Eu ma vad numai in oglindă, sau daca am empatie ma vad oglindita pe fața celuilalt, dar asta e o oglinda grea daca am narcisism fie si cu intermitențe.-pentru ca „ochilor mei” le place sa opereze cu un alt ochi (camera, aparatul de foto) impartial, fara emotii. Emotii sunt cand faci o poza dar emotia e criteriul de-a face poza, te determina sa o faci, sau emotiile pot fi retraite daca le captezi in poza. -pentru ca a face poze, a privi poze, a savura poze inseamna o arta, un kitsch sau nimic. -pentru ca timpul curge, realitatea se deșiră termodinamic intr-una in mii de procese simultane si capturile in poze ne dau senzatia controlului si-a stabilitatii, precum ne hranesc si simtul proprietatii, ne dau posibilitatea sa ne exprimam in actiuni in care sa ne regasim ca sunt cat se poate de mult, noi insine. -si nu in ultimul rand pentru ca, intr-un mod foarte palcut ramanem copii toata viata si avem nevoie de joc si joacă, iar captatul de poze e o joaca dintre cele mai frumoase.
Am scris postarea pur si simplu asa cum a curs ea din mine catre locul asta aici. Poate am gresit, poate am exagerat pe alocuri. Mi-am spus parerea mea de om, constienta ca am acces la toate cunostintele mele de psihologie. In masura in care scriam am realizat ca spun ba „poze”, ba „fotografii” si e posibil pe unii sa-i zgarie utilizarea ambilor termeni folositi ca echivalenti. Dar poză e mai scurt de scris decat fotografie si de aceea am lasat sa scriu asa cum mintea mea a vrut, desi e nepoiticos dar e sanatos. Sanatos in sensul de-a-mi lasa mintea libera cand vrea mintea asta. Anyaway, sper ca ati inteles -daca ati citit.