despre psihoterapie

      Niciun comentariu la despre psihoterapie

Sunt intr-o formare de DBT (dialectical behaviour therapy), adica am facut un prim curs de predare, acum fac intervizare in echipă si la iarna urmeaza finalizarea formarii si-a intervizarii. In seara asta am avut intervizarea tip videoconferinta cu colegele mele si discutarăm despre lipsa de disponibilitate a clientilor de-a adera la program asa cum ne-a fost adus de catre formatorii cu acreditare internationala.
Conform programului dupa relatia terapeutica vine contractul terapeutic (bine clarificat, bătătorit, întărit) apoi stagiile de invatare de abilitati psihologice si jurnalul. Cursul meu este adaptat tuturor tulburarilor emotionale, inclusiv pentru borderi (varianta cea mai hardcore de emotionalitate sabotoare de relatii si viata in general).
Discutia noastra din seara asta fu cu privire la clientii carora li s-ar potrivi cursul, nu au rabdarea necesara sa intre in program. Ce-i drept nici psihoterapia si prezenta la psiholog inca e incerta si nu are mare autoritate (in tari civilizate daca ai structura border…„nu prea ai incotro” si…cam intri in terapie.
Dar dincolo de asta, nu avem iubirea de sine sa ne daruim intrarea pe calea unei transformari care se face prin apartenenta la un program adaptat nevoilor tale. Program care sa creeze disciplina si vointa de-a invata si aplica noi tehnici care sa-ti usureze viata.
Parerea mea despre asta vine din faptul ca oamenii nu-s suficient de individualizati in relatiile de familie si stau incleștați in aceste relatii aparent bune, dar de fapt insuficient clarificate ca granite si reguli. Din punctul meu de vedere, daca un om face terapie si e compliant terapia produce efecte pozitive, apoi relatiile de familie sau de grup ar trebui sa cunoasca o noua modelare prin producerea transformarilor intr-unul din membrii sai. Deseori aud despre faptul ca un om face terapie pe blat si ceilalti nu stiu (nu mai vorbim de motive) sau, ca omul face terapie oficial si se stie dar ca ceilalti sunt fie discreti si nu intreaba nimic fie sunt indiferenti si-l lasa pe om „singur cu terapia sa”. Aceasta fuziune a membrilor de familie intre ei e tot o mostenire a trecutului de cand „toti pentru unul si unul pentru toti”, in formula tribala. Varianta de toti pentru unul si unul pentru toti cand oamenii sunt clari si bine individualizati este excelenta, dar nu in varianta fuzionala.
Eu m-am dus catre DBT de dragul faptului ca e o forma de terapie care inglobeaza mindful awearnessul pe care-l ador si-am vrut sa nu reinventez eu roata cand ma pot duce sa o iau de la specialisti. Formarea o fac pentru slefuirea si rafinamentul meu profesional si nu sa inghesui vreun om in ea, caci tot eclectismul (mixul de tehnici si abordari) e sfant asa cum am facut si pana acum.
Adaptarea psihoterapiei in Romania e o treaba serioasa care musai trebuie deprinsa de catre terapeuti (dupa parerea mea) alminteri se compromit multe daca se incearca transpunerea in varianta tarii de unde-a plecat metoda. Plus ca suntem foarte foarte deficitari la educarea si informarea beneficiarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.