Am fost la mare si am citit ce s-a scris despre tragedii. Am auzit lumea vorbind pe plaja, la randu-mi am facut mici discutii cu cei cu care eram si-am cam inghitit toti in sec, am batut in lemn, am zis fereasca sfantul. Fiecare om cand da de o astfel de situatie gen Caracal inghite in sec de frica confruntarii cu posibilul psihopat. Fiecare din noi umblam intr-o lume deschisa si noi n-avem carapace sa ne retragem inauntru.
Am avut momente de reactie care ar fi devenit postari daca as fi fost acasa si nu pe plaja. Apoi am gasit asta scrisa de Cristi Danileț:„potrivit raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2018, p.116, în România avem 633 de cauze de omor cu Autor Necunoscut. Asta înseamnă trei lucruri: (1) că au fost omorâte sau s-a încercat omorârea a 633 de victime; (2) că nu au putut fi identificați criminalii în aceste cazuri; (3) că acești criminali sunt în libertate, adică printre noi…”
Cifrele astea sunt scarry si-ar trebui doar sa ne faca mai atenti nu mai slabi. Statistica are rostul de-a ne face realisti dar uneori efectul secundar al realismului e teama si senzatia stranie ca te micșorezi si ca esti din ce in ce mai slab si adversarii mai puternici. Daca simti ca asta ti se intampla, constientizeaza dar respira șuierat si zgomotos si aduna-te si vezi ca nu esti singur si ca impreuna cu altii mereu esti/suntem mai puternici.
Dupa Colectiv mi-am propus sa fiu atenta la pericolul de incendii pe unde umblu. O vreme am fost atenta dar paranoica si parca inspectia cladirilor din punctul ăsta de vedere ma facea mai nesuferita si mai ingandurata, parca pierdeam ceva din nonsalanta zilei. Alteori ma trezeam si tresaream gandindu-ma „shit, de cand nu m-am mai uitat dupa pericolul incediului!”….. am uitat, ce penibil. Thx God ca nu s-a intamplat nimic dar parca as fi vrut sa fiu ceva mai vigilenta la asta, asa imi propusesem….
Ce vreau sa zic, ca una ne propunem si alta facem si e destul de firesc sa fie asa. Daca auzim ca s-au inecat multi la mare ne scuipam in sân si juram sa fim mai atenti la apă. Daca pe niste turisti ii prinde ursul sau avalansa, hop si noi ne propunem sa fim mai atenti. Sau, cel care i-a tras din senin fetei de la lift una in cap si i-a furat portofelul. Daca ne uitam avem de-a face cu pericole gen apa, foc, urs, trafic pe sosea unde atentia si vigilenta pot fi utile. Astfel de pericole daca suntem foarte atenti sau prudenti se diminueaza: nu mai merg la ocazie, ma uit dupa trusa antiincendiu, nu ma duc in larg la apa. Dar mai raman alea random, alea „intamplatoare” cand te ataca la lift un nebun, cand interactionezi cu un psihopat si fie scapi la mustata fie o pățești.
Si fiecare pățanie a cuiva devine motivul altcuiva de vigilenta si de prudență. Cu privire la psihopatul din Caracal….ce sa zicem decat ca el a stat sub nasul tuturor exact cum alti psihopati stau sub nasul unora din noi. Ar trebui politia sa aiba baza de date cu noi toti si sa avem si noi buline precum cladirile insemnate ca risc la cutremur. Psihopatii nu au scris pe frunte cuvantul nebun sau ciudat, ei nu pot fi usor recunoscuti decat poate dupa privire sau dupa neconcordanta dintre ce spun, ce fac si cum au expresia privire-voce. Unii fie se uita la tine ca la un obiect si au energia din privire impenetrabila, altii par grijulii si afectuosi dar au ceva amenintator simultan in ochi, ca un licar de viclenie, ca o bucurie a lui ca el e ok si ca te fraiereste si ca tu nu realizezi. E ceva aiurea in acel licar ca o bucurie intre el si el, care e despre tine dar nu are legatura cu tine decat ca obiect. Caci da, psihopatul obiectifica oamenii ii percep ca pe obiecte investite cu calitati si defecte fixe pe care el le-a stabilit. Scarry, nu? Ce empatie…? E ca si cum eu sau tu am fi niste statui pentru psihopat, niste statui despre care psihopatul stie el mai bine ce si cum. Foarte freaky intr-adevar.
Păi, sa ne propunem sa survolam mintal vecinii si ce stim despre ei si totodata sa le zambim. E important sa fii pe pace cu vecinii, e mai ok sa ai relatii macar incipiente cu ei decat deloc sau ignorare reciproca. Stiu ca politica „nu îi bag in seama-sa nu ma bage nici ei” e politica preferata dar nu e cea mai sanatoasa. Trecem in revista vecinii, colegii de munca, amicii, rudele si cautam ciudatenii la ei. Ideal ar fi sa nu gasim nimic. Daca gasim…..ne interesam. Un mic detectivism silentios care sa nu deranjeze pe nimeni.
Si nu in ultimul rand, priviti oamenii in ochi pe strada, in magazine, la mare, oriunde. Asa aveti sansa sa vedeti si nu numai sa fiti vazut. Ieri am facut o discutie cu Eva ca de ce salutam la vila unde am stat fiecare om care trece pe langa noi sau fiecare om pe langa care noi trece. BUNA ZIUA data unui necunoscut inseamna -eu sunt un om, exist si vad ca si tu esti un om si existi, te vad, te salut-te asigur ca nu-ti fac nimic-pastram pacea-coexistamDa, buna ziua unui necunoscut inseamna „hai sa coexistam in pace”. Plus un fin suras sau zambetul pe jumatate pe care eu il fac prima in avans, ca o propunere de zambet si catre celalalt.